Oamenii nu apar intamplator in viata noastra si mai ales partenerii cu care experimentam si relatii romantice. Stiu asta de mult timp si poate ca si tu o stii. Dar asta nu inseamna ca nu ne mai trosneşte amnezia din când in când.

Oamenii care trezesc ceva in tine vin cu mari binecuvântări, vindecări si mesaje profunde. Vin sa îţi arate daca concluziile tale mentale sunt cu adevărat integrate sau sunt doar un bullshit cu care te-ai minţit.
Atunci când nu există intimitate, e uşor să spunem că ştim cine suntem însă este cu adevărat real? Când spun intimitate mă refer la deschiderea sufletului, mă refer la vulnerabilitate, mă refer la apropiere şi conexiune reală, mă refer la spaţiu de prezenţa.
Până nu de mult credeam ca vindecarea are loc prin susţinerea cu prezenţa a celuilalt, însă nu este întotdeauna aşa. Vindecarea poate avea loc în propria ta prezenta. Nu ai nevoie neapărat de altcineva ci doar tu să fii pregătit/a să stai în spaţiu de prezenţa cu deschidere şi dincolo de orice limitări mentale. Să poţi să laşi pentru câteva momente frică de o parte şi să te abandonezi în ceea ce vine. Să îţi dai voie să simţi ceea ce simţi, să te eliberezi o dată de orice rană veche mai porţi, aducând lumină asupra ei, Indiferent de persoană care a fost declanşatoare a acestei experienţe.
Adesea privim relaţiile romantice ca pe un schimb în loc să le privim ca pe o şansă prin care putem să devenim din ce în ce mai conştienţi de sine. Dacă întrebi o persoană cine este va veni cu un pachet întreg de caracteristici şi va defini cine este în multe feluri. Însă ceea ce spunem că suntem nu este ceea ce suntem cu adevărat.

Adevărata probă este cea a vieţii. Deseori afirmăm despre noi înşine o mulţime de lucruri, ne-am creat o imagine de sine şi tine cu tot dinadinsul să o protejăm. Unii habar nu au care e diferenţa între imaginea de sine şi cine sunt cu adevărat iar alţii ne facem lucrul personal, lucrul spiritual şi credem la un moment dat ca misiunea este încheiată. Credem că am înţeles despre ce este vorba. Ne lansăm sus şi tare în afirmaţii şi prelegeri despre cum stau lucrurile în viaţă, în univers, spunem că am înţeles cine suntem cu adevărat, însă viaţa rămâne cel mai mare învăţător. Şi ea întotdeauna îţi scoate în cale experienţele care să te facă să înţelegi cam cum stai cu adevărat cu înţelegerea.

E simplu să spui cine eşti, în izolare, retras în peşteră, sau mergând prin lume cu inima închisă. La fel de simplu e să spui cine eşti, când mergi cu protecţiile la tine în orice interacţiune. Şi mai simplu este atunci când ignori orice nu corespunde credinţelor tale. Sau e simplu să spui cine eşti când eşti singur. Atunci nu te contrazice nimeni, nu te oglindeşte nimeni, poţi să stai cu iluziile tale şi să te marinezi în ele.
Partea frumoasă este că viaţa îţi este cel mai bun prieten. Ea îţi dă oferă ocazia să transcenzi iluziile care au mai rămas în tine, să rafinezi înţelegerea, să purifici ce este de purificat pentru că în final să poţi cu adevărat să te înalţi la adevăratul tău potenţial şi prin intermediul interacţiunii cu alţi oameni. Dacă doar aduci puţină conştientă în comportamentul tău în raport cu un alt om, poţi suprinde procesele şi tiparele în care te afli.

Şi deşi uneori aceste procese nu sunt dintre cele mai plăcute, ele sunt cu adevărat o mană cerească pentru noi iar experienţa ce are loc între tine şi un alt om este de fapt o conversaţie a Sinelui cu Şinele.
Toţi oamenii pe care tu îi vezi azi în jurul tău sunt personajele pe care tu ţi le-ai pus pe cale, să îţi reamintească drumul spre casă. Din punct de vedere filozofic sună foarte frumos, dar de câte ori nu uităm asta atunci când suntem puşi faţă în faţă cu mesagerul? Când apare mesagerul şi nu eşti conştient, eşti prins în reacţii, procese mentale îţi vine să îl iei la bătaie sau îl renegi, sau intri în stadiul de victimă. Mai ales dacă el reuşeşte să scoată din tine durere ascunsă, identităţi îngropate şi neprocesate, lucruri pe care tu le-ai respins atâta vreme la tine.

Relaţiile romantice adesea ne arată stilurile de ataşament pe care le-am învăţat şi ne dau ocazia să trecem de la ataşament la iubire. Uneori frumuseţea este ca în cadrul aceleiaşi relaţii, cu acelaşi partener poţi să transformi cu conştientă şi prezenta un model nesănătos de iubire venită din ego într-un model sănătos bazat pe:
Eu sunt ok, eu îl iubesc pe Dumnezeu şi pe tine care eşti întruchiparea lui
Tu eşti ok, tu îl iubeşti pe Dumnezeu şi în această iubire vastă mă iubeşti şi pe mine care sunt întruchiparea lui.
Nu ne lipseşte nimic niciunuia, ci întâlnirea noastră e menită să ne bucurăm de ceea ce suntem şi să experimentăm Uniunea în Dumnezeu într-un alt mod.

Din punctul meu de vedere din nou asta e cea mai provocatoare parte. Să îl vezi pe Dumnezeu în om, arata că eşti puţin mai aproape de adevăr decât dacă doar vorbeşti cu un Dumnezeu conceptual, te rogi la el sau meditezi. Pentru că până la urma Dumnezeu e totul, e omniscient, omniprezent, omnipotent, aşadar cum poţi să zici că îl iubeşti pe Dumnezeu dar nu iubeşti oamenii? Cum poţi să zici că îl Iubeşti pe Dumnezeu dar nu iubeşti animalele? Cum poţi să zici că îl iubeşti pe Dumnezeu dar să excluzi anumiţi oameni care te enervează, sau care au altă culoare, naţionalitate, preferinţe politice şi aşa mai departe.

Aşadar uită-te bine în jurul tău. Uită-te ce deteşti, pe cine urăşti, pe cine judeci, pe cine critici, pe cine subestimezi pentru de fapt în toate  îl deteşti pe Dumnezeu, îl judeci pe Dumnezeu, îl critici pe Dumnezeu, îl subestimezi pe Dumnezeu şi mai am o veste: Tu eşti parte din Dumnezeu, aşadar totul e despre tine.

      De fapt pe tine te deteşti, pe tine te urăşti, pe tine te judeci, pe tine te critici, pe tine te subestimezi. Tot ceea ce crezi că are de-a face cu celălalt este de fapt despre acceptarea şi neacceptarea tuturor aspectelor tale, despre falsa iluzie a cine eşti.
Totul este doar un joc cosmic de care te poţi bucura atunci când ajungi să îl vezi, dar pentru a putea să faci asta ai nevoie să dai la o parte neînţelegerea, separarea, mândria, trebuie să fii capabil să renunţi la acel eu mic şi să fii gata să te dizolvi, să mori ca individ şi să rămâi apoi doar conştiinţa pură.

Abia atunci începe viaţa! Până atunci suntem doar morţi frumoşi cu ochii vii.

 

Cu iubire, pentru mine, pentru tine, pentru intreaga omenire