Frica de abandon-eroare de logica. Suna ciudat, nu?

Absenţa emoţională doare tare. Când a fost ultima dată când te-ai simţit singur/a , atunci când poate fizic sunt oameni în jurul tău?
Când te-a strâns stomacul şi te-a înţepat inima , ai avut un gust de tristeţe şi dezamăgire şi ceva din interiorul tău striga: Uită-te la mine. Am nevoie de tine. Răspunde-mi, fii alături de mine în durerea sau nevoia mea?
Când a fost ultima dată când nu ţi-ai găsit starea, când corpul tău plânge de nelinişte şi lipsa de atingere?
Mulţi oameni nu înţeleg că abandonul nu înseamnă neapărat să te părăsească cineva, să nu mai împartă acelaşi spaţiu cu tine, cu de multe ori abandonul înseamnă absenţa prezenţei celor de lângă tine. Abandonul înseamnă să nu fii văzut, recunoscut, să nu fii luat în calcul, să nu se facă niciun gest către tine atunci când comunici o nevoie. Abandonul înseamnă să întâlneşti un stâlp de rezistenţă , o uşă închisă în altarul inimii celui de lângă tine.

Se vorbeşte multe despre trauma de abandon, şi unii reuşesc să identifice acesta rana, alţii nu reuşesc, pentru că se gândesc că ei nu au fost niciodată abandonaţi. Fizic, poate oamenii au stat lângă tine, însă abandonul emoţional este mult mai subtil sit e conduce din umbră în a face alegeri către oamenii pe care îi alegi să îţi fie în preajmă. Poate  nu ai mai auzit aceasta formulare cum ca trauma de abandon e o eroare de logica.

Dacă ai o traumă de abandon dar nu ai reuşit să o identifici, este foarte probabil că adesea să te trezeşti că alegi oamenii exact după acest tipar. Alegi oameni în viaţa ta care să te faca să te simţi mereu că trebuie să cerşeşti atenţia, să alergi după iubire, să cauţi să fii văzut şi îmbrăţişat şi susţinut de cel de lângă tine. Este foarte probabil să te pui în viaţă în situaţii în care să ai nevoie de ajutor, pentru că starea pe care tu o cunoşti este starea de nevoie, de ajutor, de strigăt că cineva să fie alături de tine.
Tăcerea celuilalt, lipsa de reacţie sau răspuns a cuiva te va face adesea să guşti singurătatea în cel mai dureros mod, mai dureros chiar decât când cu adevărat de afli singur într-un spaţiu.

Intreba-te când te-ai mai simţit atât de abandonat şi singur în viaţa ta , aşa cum poate o faci astăzi în cadrul relaţiei tale, sau în cadrul familiei tale, sau chiar în preajma oamenilor cu care lucrezi?

Ţi se întâmpla adesea că oamenii să fie acolo în anumite momente şi apoi din senin să simţi durerea părăsirii emoţionale? Înţeleg cum e şi înţeleg că te doare. Când celălalt poate e prins în propriile procese, şi nu poate să răspundă nevoii tale, mintea ta percepe ca şi cum ai fost lăsat pe dinafară, ca şi cum celuilalt nu îi pasă, şi din păcate începi să tragi concluzii de genul ăsta. Neglijenţa emoţională este una din cele mai mari dureri care se simte, pentru că de fapt crează diviziune, îndoială şi fluctuaţie.

Ceva din tine nu înţelege Cum cineva poate să fie acolo dar să nu fie acolo. Cum poate să nu vadă ce e cu tine, cum poate să rămân impasibil la ceea ce se întâmplă cu tine?
Concluzii de genul “ trebuie să fac ceva să demonstrez, să fac ceva să mă remarc, trebuie să îi trezesc o reacţie inevitabil apar în subconştientul tău. Pentru că ceva din tine crede că nu e destul să fii doar tu aşa cum eşti.

Însă vreau să îţi spun, că nu e despre tine.

Oamenii sunt extrem de egoişti în durerile lor. Sunt foarte puţini care în durerea lor, reuşesc să fie empatici şi cu durerea celorlalţi pentru că nu pot, nu pentru că nu vor. Pentru că nu ştiu să îşi gestioneze propria lor durere şi rămân blocaţi în faţa durerii altora. Efectiv, sunt cuprinşi de neputiinta şi nu ştiu ce să facă.

Atunci când partenerul tău de viaţă, membrul familiei tale nu reuşeşte să îţi fie alături în anumite momente este pentru că scenariul tău de viaţă nu s-a schimbat. Este pentru că ai ales în aceeaşi durere a neglijenţei şi abandonului emoţional pe care l-ai mai trăit cumva şi în urma căruia ai tras concluzii care astăzi creează astfel de circumstanţe.
În continuare deep down, încă crezi că nu eşti destul, că ai goluri care au nevoie să fie umplute din exterior, că nu poţi de unul singur, şi că eşti incomplet. Asta pentru că te identifici cu ceea ce crezi despre tine, despre ceilalţi şi despre situaţia însăşi.

Nici tu nu ştii să te înţelegi în acele momente, nici tu nu ştii cum să revii în centrul tău, în contact cu şinele tău real şi să de deconectezi de această identitate incompletă, versiune a ta care nu este întreagă de una singură.
Am trăit şi eu durerea abandonului emoţional, cred că este una dintre cele mai mari dureri pe care le-am simţit vreodată. Se simte ca şi cum efectiv părţi din tine se rup, şi dacă e să ne gândim la tot cee ace am scris mai sus face sens.
Te simţi divizată pentru că undeva crezi că îţi lipseşte ceva, altfel de ce, nu te-ar remarca ceilalţi şi nu ţi-ar da atenţie , atunci când ai nevoie?
Te simţi ruptă în bucăţi şi nu crezi în puterea ta, nu reuşeşti să vezi că nu ai nevoie de nimeni şi eşti ok de unul singur sau una singură.
Te simţi neimportant pentru că ceea ce povestea din capul tău spune este că e despre tine, că tu ai făcut ceva greşit, faci ceva greşit sau celălalt pur şi simplu nu te iubeşte sufficient să răspundă asteprarilor tale.
Pe scurt simţi că sângerezi pe dinăuntru, că eşti rănit, că există o bubă sau o boală în ceea ce eşti.

Dar vreau să îţi spun că toate aceste lucruri se întâmplă datorită interpretărilor tale. Nimeni şi nimic nu poate să definească ceea ce eşti tu cu adevărat.

Cum ar putea acţiunile cuiva din exterior să vorbească despre tine? Să fie definiţia ta? Vezi eroarea de logică?

Când cineva nu manifestă un anumit comportament faţă de tine, nu este despre tine, este despre el, despre ceea ce poate să facă el în acel moment, iar ceea ce poate să facă el în acel moment tine de ceea ce asumi tu despre acea persoană. Întotdeauna gândurile noastre se descărcă în câmpul celuilalt, mai ales când trăim în acelaşi spaţiu.
Deci dacă vrei să schimbi ceva, este essential să schimbi perspectivă asupra situaţiei.

Vreau să îţi pun acum în acest sens câteva întrebări care s-ar putea să îţi schimbe perspectivă şi să facă un switch în interiorul tău:

Cum ar fi, dacă ai crede despre oameni că sunt extraordinary de empatici şi întotdeauna răspund nevoilor tale emoţionale?
Cum ar fi dacă ai înţelege că celălalt este doar o oglindă a ceee ce tu profund ai înrădăcinat în subconştient despre cum se poartă oamenii în anumite momente?

Cum ar fi dacă ai înţelege că oamenii nu pot manifesta acelaşi comporament mereu şi ai renunţa la aşteptări?

În loc să strigi după ajutor în exterior ca cineva să te umple , mai bine da jos masca neputiintei, masca ignorante de sine şi spune-ţi: Eu nu sunt ăsta. Dezidentifica-te de rolul de victima şi nimeni nu mai are vreo puterea să te abandoneze, şi nimeni nu mai are nevoie de nimic din tine.

În loc să faci tumbe să fii văzut, dă-ţi ţie atenţie, pune sub lupa sentimentele tale, începe să le investighezi, şi iluzia va pică, din ce în ce mai mult.

În loc să îl acuzi pe celălalt că te neglijează, uită-te să vezi cum te neglijezi tu pe tine şi când ai ajuns să depinzi de atenţia celuilalt?

Abandonul emoţional este de fapt o iluzie. O iluzie legată de cine eşti tu cu adevărat, o iluzie legată de aşteptările tale, o iluzie legată de abandonul tău faţă de tine însăţi, de incapacitatea de a te vedea tu că ceea ce eşti în anumite momente, de incapacitatea de a te reconecta la propriul centru.

 

De asta spun ca  frica de abandon este o eroare de logica.

Dragă suflet, vino către mine, lasa un comentariu şi te voi ajuta să descoperi iluzia abandonului în care ai picat şi tu.
Te asigur că atunci când vezi din nou cu ochelarii corecţi, starea ta se va schimba imediat,durerea va dispărea şi tu îţi vei fi destul din nou.

Ce eliberare, ce pace, când te poţi simţi în pace şi bucurie prin doar a fi tu, în preaplinul tău, dincolo de orice nevoie şi lupta de putere!