Istoria se repetă. Probabil că ai auzit expresia. Doar că poate până acum poate nu ai realizat cât de des se repetă, mai ales în modul în care tu îţi trăieşti viaţa.

Că fiinţe umane rescriem din nou şi din nou scenarii pe care le-am dobândit pe măsură ce ne-am dezvoltat de când suntem mici. Ne-am îmbrăcat cu moduri de a fi pe care le-am văzut în toate mediile în care ne-am plimbat prin viaţă, de la familie până la toate interacţiunile pe care le-am avut. Şi astfel  astăzi spunem adesea: Aşa sunt eu, aşa fac eu, aşa gândesc eu. Ne însuşim aceste moduri de a fi ca şi cum sunt unicele şi ne vine greu să renunţăm la unele din ele pentru că le-am făcut parte din identitatea noastră.

Dar vreau să te întreb astăzi totuşi:

Cine erai înainte de aceste moduri ‘’de a fi’’ învăţate?

Cine eşti dincolo de comportamentele tale, cine eşti dincolo de cine crezi că eşti, cine eşti dincolo de ce ai învăţat?

Şi de ce te încăpăţânezi să păstrezi un mod de a fi care îţi provoacă în continuare nemulţumiri, nelinişti, tristeţe, furie, frustrare?

De ce nu îţi dai voie să mai înveţi moduri noi de a fi? Am să îţi expun ipoteza mea astăzi şi mai apoi am să îţi arăt cum se traduce istoria ta în cadrul relaţiilor de cuplu pe care le ai.

Cumva în aceste clipe şi în contextul pe care îl trăim, suntem invitaţi să învăţăm noi moduri de a fi, dar cum putem să facem asta până nu înţelegem ce moduri de a fi am avut până acum?

Ni se spune adesea că ar trebui să schimbăm anumite lucruri în viaţa noastră, şi adesea chiar luăm decizia de a face acest lucru, însă ştii şi tu la fel ca mine, că de cele mai multe ori nu putem să rămânem consistenţi în ceea ce alegem. Există ceva ce ne animă de dincolo de deciziile conştiente şi ne readuce mereu la ceea ce ne este cel mai familiar. Putem să numim acest lucru inconştient, sau modul automat de a funcţiona. Dar ceea ce poate ne dăm seama mai rar este  acest mod automat de a funcţiona nu implică doar mentalitatea noastră ci implică emoţiile noastre cât şi corpurile noastre.

Atunci când ne gândim la memorie, cei mai mulţi dintre noi ne gândim ca fiind ceva ce aparţine minţii, cogniţiilor noastre şi uităm că şi corpul nostru are memorie.

De fiecare dată când ai trăit un anumit eveniment în viaţa ta, nu l-ai trăit doar cu mintea ci l-ai trăit cu toată fiinţa ta, ai simţit anumite emoţii şi aceste emoţii s-au înregistrat în corp făcându-ţi corpul să aibă anumite senzaţii.  Nu-i aşa? Şi pentru că repetiţia este mama învăţăturii, tot ceea ce ai repetat în timp,  la nivel de gânduri, mentalităţi  s-a transcris în anumite tipuri de emoţii repetate şi apoi că anumite tipuri de senzaţii.

Ideea mea este simplă,  de fapt şi ce vreau să îţi spun este că mulţi dintre noi nu ştim cum funcţionam şi ceea ce nu cunoşti te controlează din umbră.

Tot ceea ce trăieşti astăzi nu se datorează circumstanţelor exterioare ci se datorează modului în care tu ai învăţat să vezi viaţa. Viaţa este aşa cum este şi o situaţie poate fi văzută în 7 miliarde de moduri şi fiecare mod determina experienţa pe care tu o ai, filmul pe care tu îl trăieşti.

Uneori e cu furie, alteori cu pace, adesea este cu tristeţe însă sunt oameni care pot trăi cu acceptare şi bucurie.

Fiecare dintre noi astăzi putem observa dacă ne luăm puţin timp pentru asta, filmele pe care le derulăm în mintea noastră , filme care ne provoacă anumite emoţii , ce mai apoi se înregistrează în corp.

Te invit să te gândeşti câte filme inconştiente trăieşti de fapt în viaţa ta? De câte ori habar nu ai care este programul din umbra care te controlează şi care te face să ai anumite comportamente, emoţii şi senzaţii?

De câte ori ţi-ai luat timp să te cunoşti şi de câte ori ai înţeles că tu eşti în control să îţi schimbi experienţa de viaţă?

Dacă te-ar întreba astăzi cineva cine eşti, cu siguranţă ai avea un răspuns, însă acest răspuns este automat, însuşit, dobândit, şi de cele mai multe ori, nu eşti nimic din ceea ce spui că eşti. Şi asta  nu mă afectează pe mine poate, dar cu siguranţă este cauza multor inconsistente în viaţă.

Spui că eşti cineva şi te întrebi de ce întâlneşti anumite persoane.

Afirmi că ştii ce îţi doreşti dar ceea ce primeşti este cu totul diferit.

Îţi propui să faci anumite lucruri şi ajungi să faci cu totul altceva şi multe alte exemple pe care ţi le voi expune într-un alt articol.

 

Astăzi vreau să îţi arăt cum istoria ta te influenţează în relaţia de cuplu pentru a putea înţelege importanta de a te cunoaşte cu adevărat pe tine şi de a-l cunoaşte cu adevărat pe celălalt.

Cu ce scop?

Ei bine, nu ştiu dacă e prima dată când auzi asta sau nu, dar vreau să îţi spun că relaţia ta de cuplu nu are scopul să te facă fericit, ci are scopul de a te face conştient, iar să fii conştient este cheia spre a ajunge la echilibrul interior ce mai apoi determina echilibrul tău în orice relaţie. Însă dacă nu înveţi să citeşti ce vrea relaţia ta să îţi spună, o să tot rescrii scenarii de acelaşi fel. Indiferent câţi parteneri vei întâlni, până nu te vindeci de rănile trecutului, vei aduce în viaţa ta acelaşi tipar de partener, pe româneşte spus: Altă Marie, cu altă pălărie.

Dar citeşte mai departe să vezi un exemplu concret.

El:  Un copil dintr-o familie în care tot ce a văzut a fost abuzul, abuzul de putere, abuzul de substanţe.

Tată, alcoolic, cu statut social, studii superioare, cu funcţie de management

Mama în subordinea tatălui , persecutata adesea şi abuzata fizic, ameninţată, nerespectata şi manipulată în permanenţă.

Mai târziu tatăl moare, mama rămână unică persoană de referinţă pentru copil, dar ea este mai mereu indisponibila, e nevoită să muncească foarte mult pentru a le asigura traiul.

Abandonat de două ori, copilul dezvolta o teamă majoră de abandon şi singurele modalităţi pe care le-a învăţat din familie au fost  controlul şi manipularea. Mascarea sentimentului de inferioritate prin mecanisme de persecuţie a celuilalt.

Mai târziu mama îşi reface viaţa, cu acelaşi tipar de bărbat, bărbat care mereu o înjoseşte,  din nou cu  statut de manager la început, care o vede că pe servitoare care are menirea să îi fie disponibilă lui atunci când are nevoie. Bărbatul ignora nevoile emoţionale ale femeii ani la rând şi în final ea se îmbolnăveşte şi moare.

De la 11 ani, acesta este al doilea model pe care copilul îl vede de relaţionare între un bărbat şi o femeie.

Adultul de astăzi: Un om temător şi nesigur, care şi-a pierdut ambii părinţi, care nu ştie a îşi trateze partener de viaţă decât prin modelele pe care şi le-a însuşit  din ce a văzut.

Imaginea lui de sine reală este atât de distrusă încât îşi construieşte o altă imagine pe care şi-o spune doar pentru a putea să trăiască cu el însuşi. Modalitatea lui de a se raporta la femeie este persecuţia, este aşteptarea că ea să îi servească nevoilor lui ori decât ori are el nevoie, fără capacitatea de a o  înţelege şi a o susţine emoţional. Critică este unul din comportamentele la ordinea zilei, dar niciodată asupra lui pentru că proiectează atât de mult în exterior din nevoia de a-şi proteja imaginea de sine falsă creată. Dacă ar sta fata în faţă cu cine este cu adevărat, ar simţi şi mai mult că nu merită iubit, şi abandonul de către părinţi, care deşi a fost prin moarte a lăsat o urmă majoră în viaţa lui, ar deveni justificat.

Deşi pretinde a fi un alt om, ori de câte ori stimuli apar, el manifestă aceleaşi comportamente pe care le-a  văzut în familie automat. Un glas aspru, agresiv adesea, o tonalitate înaltă, ascuţită care arareori adresează cuvinte dulci. Un adult care pentru a supravieţuit tuturor circumstanţelor, şi-a blocat complet accesul la propriile sale dureri, la propriile emoţii, spunându-şi mereu că nu îşi permite, pentru că ştie că dacă îşi dă voie să simtă, va fi copleşit, va fi incapacitat, aşa că a ales mecanismele de evitare toată viaţa lui.

Concluzia lui finală este că el este ok, dar toţi ceilalţi nu sunt ok. Aducând după sine lipsa de responsabilitate şi asumare, incapacitate de a-şi recunoaşte erorile, alergând întotdeauna după stătut şi bani pentru a asta a învăţat el că poate face pe cineva să îi dea ceea ace are nevoie.

Ea: Un copil dintr-o familie cu violenţă fizică,  cea mai mare dintre fraţi. Întotdeauna iubita atunci când se conformează cu cerinţele tatălui, şi respinsă sau judecata ori de câte ori îndrăzneşte să aibă păreri diferite.  Un copil cu mare nevoie de afecţiune, căruia i-au lipsit îmbrăţişările şi susţinerea emoţională. Un copil care niciodată nu este felicitate atunci când face ceva remarcabil însă mereu este criticat atunci când nu se conformează cu regulile sau normele familiei.

Tatăl face adesea abuz de alcool, un om cu o nevoie majoră de a fi plăcut şi care atunci când nu primeşte ceea ce vrea, face abuz de forţă, de agresivitate verbal şi fizică pentru a obţine.

Mamă, o femeie cu încredere de sine extrem de joasă, care are o teamă majoră de a se exprima, care se simte neiubita şi neapreciata, şi care se refugiază în rolul de mama pentru a suplini golul interior.

Copilul dezvolta un sentiment de a nu fi destul de bun, pentru că primeşte afecţiune doar atunci când face pe plac, şi datorită agresiunilor verbale şi fizice, simte că a greşit, că nu este adecvată, că nu merită iubire. Temându-se să ceară ceea ce are nevoie de frică de a fi judecată, se dezvoltă într-un adult care caută cu orice preţ să se descurce singură, să demonstreze că poate singură, că este destul. Concluzia pe care o trage este că atunci când va reuşi să fie această persoană independentă, această persoană care nu greşeşte, care este plăcută de toată lumea, atunci în sfârşit vă fi iubită.

Se dezvolta cu ideea că ea nu este ok, şi că orice s-ar întâmpla înseamnă că ea trebuie să repare lucrurile, ca ţine de ea să remedieze situaţia, că ea trebuie să încerce mai mult, să dea mai mul, ajungând adesea la epuizare de resurse.

Mecanismele care o guvernează sunt de anxietate, trăieşte cu teamă, teamă de  fi judecată, de a fi persecutata, de a nu fi iubită, de a fi nimeni, Teamă este cea care o mişcă prin viaţă şi este motivaţia pentru a face lucrurile. Nu ştie să ceară de la viaţa ce ce I se cuvine, nu ştie cât este de valoroasă şi mereu va rescrie scenariul acesta fiind atrasă de oameni care să îi confirme acest lucru.

Modelul pe care l-a văzut în familie este sacrificiul. Ea este mama sacrificiu, cea care trebuie să îndure, de dragul familiei, pentru că altfel ar fi însemnat că ar fi dat greş, lucru care i-ar întări şi mai mult  lipsă simţului valorii de sine.

În orice relaţie există doi copii, care atunci când vin în contact, cu rănile lor, cu nevoile lor, cu nevindecarile lor, ceva se întâmplă. Frustrările apar, butoane se apasă, şi se ajunge la agresivitate în limbaj şi la certuri.

Ne mirăm adesea de ce ajungem să ne certăm atât de des cu partenerii de viaţă, însă ceartă este semnul că avem un copil interior care are nevoie de atenţia noastră şi de vindecare.

Priveşte la povestea de mai sus. Acum poţi înţelege poate de ce aceşti 2 adulţi de astăzi ajung să se certe în permanenţă. Unul evitant, altul anxios , amândoi s-au îndepărtat de ceea ce contează cu adevărat. Amândoi au răni în suflet adânci, răni pe care nu şi-au luat timp să le vindece şi care încă îi afectează. Amândoi cer unul de la celălalt cee a ce i-a lipsit major: validarea că sunt destul, că merită să fie iubiţi, însă am o veste proastă pentru ei. NU o vor primi niciodată unul de la celălalt , până nu vor învăţa să iasă din papucii copiilor răniţi, şi să se susţină de pe poziţia de adulţi.

Orice gest al partenerului îl băga pe celălalt automat într-un film vechi, într-un mod vechi de a funcţiona şi asta generează multe emoţii reprimate, ne adresate şi nerezolvate. Durerile celor doi se amplifică în dinamica lor, pe zi ce trece.

Există două scenarii în care această relaţie va evolua.

  1. Se vor despărţi , pentru că unul sau amândoi nu este centrat pe cunoaştere de sine, pe a-şi rezolva rănile vechi şi a găsi în el resursele interioare să se întoarcă la echilibru. Dar înainte de asta Vor ajunge să se învinovăţească zi de zi din ce în ce mai mult, cerşind de la celălalt ceea ce el nu îi poate da, acumulând frustrare, emoţii negative şi durere. În loc să vindece se vor afunda din ce în ce mai mult, accentuând rănile  emoţionale pe care deja le au.
  2. Se vor trezi şi vor înţelege de ce sunt în această relaţie. Ce şansă se deschide o dată cu această relaţie pentru amândoi? Vor începe să vadă lucruri din ei şi despre ei care au fost mult timp ascunse şi se vor susţine reciproc în a se vindeca. Cum? Cunoscând şi împărtăşind mereu filmele în care un anumit gest al partenerului îl băga pe celălalt. Învăţând că nimic nu este personal, şi că de fapt celălalt este acolo să îi arate ceea ce el nu putea să vadă. Relaţia lor va deveni cea mai mare şansă de vindecare pentru amândoi, şi cu compasiune şi înţelegere, vor reuşi să se elibereze de bubele trecutului, purificându-se treptat la nivel de emoţii, până când iubirea va răsări din fiecare. Iubirea de sine şi mai apoi iubirea faţă de ceilalţi.

Istoria.  Dacă cunoşti termenul în engleză ‘’history’’, poate vei reuşi să vezi cum am văzut şi eu la un moment dat că este vorba despre ‘’his story’’, despre povestea fiecăruia.

Dacă stăm să ne gândim istoria ne poate învăţa unde am greşit, povestea poate să ne servească ca inspiraţie, dar dacă nu o cunoaştem, şi dacă ne lăsăm controlaţi de ea din umbră, va ajunge să fie un obstacol permanent, către a ne vedea aşa cum suntem, unii pe ceilalţi. Vom fi plini de preconcepţii, de poveşti, de limitări şi răni, mergând prin viaţă şchiopătând în orice domeniul al vieţii, mai ales in cuplu.

Nu degeaba se spune ca e important să te cunoşti pe tine, nu degeaba înţelepţi care au trăit în urmă cu mii de ani, ne tot spun să învăţăm să renunţăm la poveştile noastre, nu degeaba ne îndeamnă să trăim în prezent, nu degeaba ne îndeamnă să lăsăm totul deoparte, nu degeaba ni se spune că suntem UNUL, că nimic nu e întâmplător, că oamenii sunt oglinzi pentru noi.

Vrei să înveţi noi moduri de a fi? Vrei să înveţi cum să fii fericit, dacă până acum nu ai fost?

Cum să fii calm dacă până acum ai fost bombă cu ceas mereu?

Cum să simţi iubirea adevărată?

Ai face bine să începi să te cunoşti, să începi să nu îţi mai dai energia şi timpul în afară ci să o aduci spre înăuntru. Ai face bine să nu mai plăteşti modalităţi de a fugi de durerea provocată de relaţiile din viaţa ta. Ai face bine să începi să te vindeci, pentru binele tău şi nu doar al tău, al întregii planete.

Nu e vorba doar despre tine. Echilibrul tău va aduce echilibrul familiei tale, iar echilibrul familiei tale va aduce echilibrul oraşului tău, iar echilibrul oraşului tău va aduce echilibrul ţării tale, care la rândul ei va determina echilibrul întregii planete, şi al universului însuşi.

Câţi bani , energie, timp, lacrimi mai  eşti dispus să plăteşti pentru a fugi de durere? Şi cum ar fi dacă ai redirecţiona toate aceste resurse spre a te vindeca cu adevărat, spre a vedea cine eşti cu adevărat, spre a te cunoaşte şi a te înţelege, pentru că mai apoi să înveţi noi moduri de a fi?

Cum ar fi?

Dacă ar exista o scară de la 1 la 10, ce notă ţi-ai da acum, în ceea ce priveşte pacea ta interioară? Lasă-mi un comentariu mai jos, iar dacă vrei să mergi şi mai departe poţi să faci primul pas chiar acum, şi acesta este să înveţi să stai cu tine.

Să îţi iei timp să meditezi, pentru a putea sta fata în faţă cu tot ceea ce are nevoie să fie adresat şi vindecat. Pentru că mai apoi să eliberezi furtunile emoţionale şi să laşi pacea să se aştearnă.

Dacă ceva din tine să recunoscut în cee ace am scris mai sus, te încurajez să arunci o privire peste meditaţiile  ghidate pe care le-am creat exact când am conştientizat  câtă nevoie au oamenii de asta, câtă nevoie avem să învăţăm acest mod de a fi, de a fi prezenţi, cu tot ce este în noi, pentru a putea vedea cu claritate, poveştile care ne guvernează şi ne duc către durere. Iar mai apoi să putem să ne eliberăm de ele pentru totdeauna.

CLICK AICI

Ne auzim curând!

Cu iubire, pentru mine, pentru tine, pentru întreaga omenire

Produse Recomandate