Poate niciodată când am fost copii nu am avut momentul şi glasul să ne verbalizam durerile. Cineva, cândva ne-a redus la tăcere, sau nu am avut curajul să o facem. Uneori nici nu le-am înţeles atunci, însă astăzi ca şi adulţi le vedem din ce în ce mai mult. Vedem acele dureri care încă ne mai afectează şi astăzi deşi evenimentele au trecut de foarte mult timp. Părinţii noştrii sunt poarta noastră către lume, iar relaţia noastră cu ei este modelul pe care îl perpetuam de-a lungul timpului în experienţele noastre de viaţă , mai ales cele relaţionale.

Am înţeles de-a lungul vremii, şi nu cu vorbă bună,  ci cu exemple concrete de la viaţă,  cu suturi in partea dorsala, sa zic asa, că dacă nu ne formăm un ataşament sănătos, dacă purtăm cu noi dureri neînţelese şi neiertate, ne vom lovi mereu si mereu de  probleme în viaţa noastră, de aceleaşi tipare şi aceleaşi suferinţe, pentru că din spate, ele ne vor conduce fără ca habar să nu avem.

Sunt surprinsă de noi oamenii şi de capacitatea noastră de a tolera durerea. Stam in suferinţă si suportam până când într-o zi, cuţitul ajunge mult la os. Ajungem în acele momente în care suferi atât de tare de îţi vine să îţi smulgi părul din cap, îţi vine să mori ca să nu mai simţi, iar apoi ochii ţi se deschid şi vezi. Vezi cât de mult poarta ta către lume, pasajul prin care ai venit în această experienţă de viaţă, pajiştea pe care ai făcut prima dată cunoştinţă cu lumea, familia, sau cei care te-au crescut, influenţează modul în care ai interacţionat cu lumea de atunci încolo. Vedem că partenerii noştrii de viaţa ne aduc în aceleaşi scenarii de când eram copii. Scenariu de iubire părintească începe să se reflecte în scenariu de iubire romantică.  Nici nu înţelegi cum de ai ajuns aici când de fapt tot ce ţi-ai dorit şi ţi-ai propus a fost să nu repeţi niciodată ce ai văzut în familia ta din lucrurile pe care tu le-ai perceput negative.

Mi-aduc aminte şi acum ziua în care am realizat că sunt într-o relaţie cu un bărbat care perpetuează aceleaşi comportamente care mie mi-au cauzat durere când am fost mică.

Am simţit că bat din nou la aceeaşi uşă închisă, dar cumva că bat de vreo 30 ani şi nimeni nu îmi răspunde. M-am simţit la fel de neiubita, neimportantă, am simţit că nimănui nu îi pasă de mine, şi că doar atunci când sunt veselă şi perfectă sunt iubita. Apoi am simţit că am adus această persoană în viaţa mea ca să pot să îmi vindec trecutul cumva. Oamenii din viaţa noastră pun de multe ori degetul pe rănile noastre cele mai adanci, mai ales cei mai apropiaţi nouă, pentru că fără vreo regulă scrisă, de la ei avem cele mai mari aşteptări de iubire, aşa cum am avut când am fost micuţi de la parinti. Şi cu cât rănile sunt mai adânci, sunt necicatrizate,  cu cât va durea mai tare dar ni se va deschide o şansă la vindecare o data cu o noua relatie.

Probabil şi tu porţi cu tine  lucruri pe care nu le-ai spus părinţilor tăi, din durerile tale de copil, fie pentru că ai considerat acea perioadă din viaţa ta încheiată , şi ai considerat că ai scăpat, fie pentru că ţi-a fost ruşine iar sentimentul de a te exprima ţi-a fost inhibat de multă vreme.

Sunt sigură că şi tu vrei să le zici vreo două, oricât de zen ai fi.  Iar dacă ai auzit că trebuie să îţi ierţi părinţii,  lasa-ma sa iti spun ca înainte de iertare, trebuie să laşi acea energie de revoltă şi furie  să vină la suprafaţă, altfel o sa fie o iertare de suprafata. Să le spui o dată pentru totdeauna ce ai de spus, şi cum te-ai simţit tu când ei au făcut sau nu anumite lucruri.

Mulţi oameni ajung la un moment dat în viaţa la capitolul iertare, dar aceasta iertare se referă mai mult la o rezolvare, la o înţelegere, la a simţi compasiunea faţă de oamenii care au făcut anumite lucruri şi nu au ştiu că le fac. Nu e suficient să spui că ţi-ai iertat părinţii dacă acea energie subtilă care a venit din durere nu a fost eliberată.

Nu e suficient să faci lucrurile doar la nivel cognitiv, ai nevoie să dai drumul durerii, exprimând-o şi apoi înţelegând-o, iar apoi înţelegând durerea celui care a trezit-o în tine.

Vreau să te invit astăzi cu sinceritate să faci acest exerciţiu o dată cu mine, aşează-te undeva şi scrie tot ce te-a durut din ce au făcut sau nu au făcut când erai copil. NU gândi prea mult, doar aşează-te cu această intenţie, respira de 3 ori profund şi lasă să vină la suprafaţă. Poţi să îţi dau frâu liber să scrii absolut tot fără niciun menajament, pentru că nu te voi pune să le trimiţi sau să le spui, ci o faci doar pentru tine.

Dacă eşti părinte la rândul tău, cu atât mai mult te încurajez să faci acest exerciţiu pentru că astfel vei deveni conştient de ce anume se întâmplă cu copilul tău în momentele în care faci sau nu faci anumite lucruri.

Avem nevoie să ne exprimăm durerea, avem nevoie să ne dăm voie să eliberăm, avem nevoie atât de mult nu pentru ceilalţi, dar pentru noi înşine, să ne cicatrizăm rănile. Avem nevoie ca să putem să ne iubim cu adevărat şi apoi să iubim sănătos, avem nevoie să putem să ne iubim cu adevărat, ca apoi să primim ce avem nevoie de la viaţă, avem nevoie să putem să ne iubim cu adevărat pentru a ajunge în sfârşit să ne vedem rolul în lume şi în viaţă.

Căci indiferent dacă acum îi acuzi pe părinţii tăi pentru ce nu ţi-au dat, adânc în interiorul tău chiar daca nu realizezi, tu te consideri pe tine vinovat. Orice copil o face, se simte vinovat şi nevrednic, simte că nu este destul şi ceva e în neregulă cu el dacă nu a primit toate acestea.

Din experienţa mea, îţi spun că deşi lucrez de multă vreme la acest aspect, încă port pe umeri amprenta că nu merit, nu sunt îndeajuns, ca ceva e în neregulă cu mine, eu nu sunt Ok. Aşa că fac exerciţiul încă o dată cu tine, şi încep eu. Încep să spun mamei şi tatălui meu ce aş fi avut nevoie şi m-a durut şi te încurajez astăzi să faci acelaşi lucru.

Mamă,

Mamă, am nevoie să vezi cât de mult am nevoie de îmbrăţişările tale. Am nevoie de atât de multă iubire şi parcă sunt o povară pentru tine. Simt că ceea ce cer este prea mult şi te copleşeşte, deşi este ceva de baza de care orice copil are nevoie.

Mamă, am nevoie să mă protejezi atunci când tata devine nervos, în loc să te protejezi pe tine şi să stai cu frică, am nevoie să poţi să iei deciziile corecte.

Mamă, am nevoie să simt că mă iubeşti într-atât de mult pe mine şi pe fraţii mei, încât să te iubeşti pe tine şi să nu mai accepţi nici o formă de abuz. Am nevoie să te văd bine, ca să învăţ şi eu să fiu bine.

Mamă, am nevoie să nu mă mai judeci şi să mă critici, să nu îmi mai inoculezi sentimentul că alţii au noroc şi noi nu avem. Am nevoie să fii o persoană asumată pentru că asta mă învaţă şi pe mine să fiu asumata.

Mamă, am nevoie să mă întrebi cum mă simt, aş vrea să îmi fii alături, să fii deschisă faţă de mine, să nu mă laşi să umblu prin viaţă fără suport, că o frunză în vânt, mai ales când sunt un copil neajutorat.

Mamă, ce ţi-au făcut de ai ajuns să fii atât de rece? Mama de ce mereu te sacrifici şi suporţi lucruri până să iei decizii, pentru că asta este ceea ce învăţ şi eu de la tine?

De ce te pui pe ultimul loc mereu şi încerci să repari mereu ce nu mai poate să fie reparat? De ce nu ai puterea să spui Ajunge, şi să îţi revendici dreptul la fericire? De ce ai atâta îndoială în tine şi de ce mi-o dai şi mie?

Mama de ce nu poţi să mă iubeşti cu adevărat?

Mama mă doare pentru că simt nu sunt importantă pentru tine, simt că nu merit iubirea. Ce am făcut greşit? Ce am făcut greşit de nu primesc de la viaţa ce am nevoie?

 Tată,

 Tată, de ce nu ai răbdare cu mine? Vreau să fii liniştit şi calm şi vesel, pentru că toţi să putem avea o familie fericită şi liniştită.

Tată, de ce eşti dual? Te-am văzut că pe tatăl ideal, care mi-a dat iubire, care îmi spunea că sunt febleţea lui, te-am creionat în mintea mea ca fiind prinţul din poveste, iar apoi într-o zi, când nu ţi-am mai făcut jocul, când nu am mai fost de acord cu tine, mereu, m-ai dat la o parte. De ce mă iubeşti doar atunci când fac ceea ce vrei tu?

Tata aş vrea să nu ne mai loveşti cu vorbele şi nici cu palma niciodată, nici pe mine, nici pe fraţii mei, nici pe mama noastră. Când faci asta, mă doare groaznic inima, căci nu înţeleg cu ce am greşit, cu ce am greşit să primesc astfel de tratament? Mă simt defecta, nevrednică, mă simt ultimul om de pe Pământ.

Tată, tu ştii că de fiecare dată când te cerţi cu mama, mă simt total neputincioasă, simt că aş vrea să pot să fac ceva să repar lucrurile între voi, aş vrea să pot să fac ceva vă iau durerea la amândoi, dar nu pot? Tata tu înţelegi de ce îmi pică părul când eram mică, şi am fost la doctor şi a zis că este pe baza nervoasă? Tu înţelegi de  ce ţipam când o atingeai pe mama la un moment dat? Tu înţelegi cum pentru mine atingerea care trebuia să fie semn de iubire şi afecţiune, a devenit motiv de teamă şi închidere, a devenit ceva de care să fugi?

Tată, de ce nu sunt destul pentru tine? Aş vrea să vezi cât de mult muncesc să iau premii la şcoală, aş vrea să vezi cât de mult vreau să fii mândru de mine, să mă iubeşti din nou, să fiu din nou febleţea ta. Aş vrea să vezi câte lucruri bune fac, să nu îmi mai atragi mereu atenţia pe ce fac greşit, necunoscându-mi niciun merit. Aş vrea să îmi spui că mă iubeşti, aş vrea să îmi spui că o greşeală nu te defineşte pentru totdeauna. Aş vrea să îmi vezi inima, să vezi cine sunt, cum sunt, aş vrea să mă înţelegi şi să vorbeşti cu mine, de la suflet la suflet.

Tată, aş vrea să baţi la uşa camerei mele şi să mă întrebi cum mă simt, aş vrea să văd că îţi pasă de sentimentele mele, de trăirile mele, pentru că astfel poate nu voi mai ajunge să încerc să iau pastile să mor, ca adolescent.

Tată, aş vrea să ai încredere în mine, să nu mai mai ţii că într-o cuşcă, să mă controlezi cu puterea ta, cu autoritatea ta, aş vrea doar să crezi în mine, doar să crezi în mine. Aş vrea să îmi spui că pot să fac orice pe lume, să nu îmi mai spui niciodată că sunt proastă, să nu îmi mai închizi gura atunci când am ceva de spus, să mă laşi să fiu liberă. Tată, tu înţelegi cât de important este să mă laşi singură să mă descurc în viaţă, să nu ajung mereu să cred că nu pot de una singură, că trebuie să am pe altcineva lângă mine care să îmi controleze viaţa, deciziile?

 

Mama şi tata,

Aş vrea să înţelegeţi că tot ceea ce faceţi voi, cum sunteţi voi, are mai mare impact decât ceea ce ne spuneţi că e bine sau nu e bine în viaţa asta. Aş vrea să înţelegeţi că voi aţi fost poartă mea spre lume, aţi fost interfaţa pe care am cunoscut-o de prima oară când am apărut pe pământ. Aş vrea să înţelegeţi cât de important şi câtă responsabilitate are un părinte, atunci când aduce un copil în lume.

Aş vrea să înţelegeţi de ce e important să fii calm şi fericit tu că părinte, pentru că asta va avea impact în viaţa copiilor tăi de acum încolo pentru totdeauna.

Aş vrea să înţelegeţi că deşi nu mai puteţi face nimic legat de trecut, puteţi să începeţi să rescrieţi scenariul chiar acum. Aş vrea să înţelegeţi că vindecându-vă pe voi, vă veţi vindeca întreaga relaţie cu noi, copiii voştri şi că vom putea în sfârşit să facem paşi spre a primi ceea ce meritam de la viaţă.

Vreau să îţi spun ceva, atât ţie ca şi părinţilor mei.

Astăzi ca părinte pot vedea diferit lucrurile legat de ce au făcut părinţii mei şi de au făcut-o, de aceea voi continua călătoria din perspectiva adultului de astăzi în articolul următor.

Ce vreau să îţi spun este că totul necesită paşi, orice proces, iar ca să pot să fiu capabilă de ce au făcut părinţii mei ce au făcut, ca să am claritatea să văd lucrurile cu alţi ochii, am avut nevoie să dau la o parte energia reziduală a trecutului, durerile pe care poate nu le-am adresat niciodată că acum.

Copilul din mine a avut nevoie să fie auzit, să se exprime liber, să îşi plângă durerea. Şi e ok şi sper că şi tu să faci acest exerciţiu, pentru că deşi ai putea să zici că nu mai ai nimic de rezolvat acolo, ai putea fi surprins sau surprinsă de energia care vine la suprafaţă atunci când te pui în faţa calculatorului şi scrii pur şi simplu.

Dragă prieten, nu trece cu vederea peste aceste procese, nu trece cu vederea procesele prin care să vezi de ce faci anumite lucruri în viaţa ta, pentru că asta este cheia spre a-ţi da voie să manifeşti tot ceea ce este mai minunat în viaţă.

Plânge-ţi durerile ca apoi să cicatrizezi rănile.

Te aştept data viitoare cu perspectiva de adult şi următorul pas către explorarea relaţiei cu părinţii tăi şi armonizarea necesară ca trecutul să nu te mai influenţeze în viaţa ta.

Până atunci te îmbrăţişez şi nu eşti singur/a.

Cu iubire, pentru tine, pentru mine, pentru întreaga omenire

.

Produse Recomandate