Mintea ta este principala ta sursa de suferinţă
Mintea mea a fost cea care mi-a cauzat cea mai mare suferinţă de-a lungul vremii şi te asigur că este şi sursa ta de
Cum rolul de mama m-a făcut să lupt intre libertate şi responsabilitate
Acum aproape 4 ani de zile, când am devenit mamă, viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Ajunsesem într-un punct al vieţii mele în care
Ce le-aş spune părinţilor mei astăzi din durerile mele de copil?
Poate niciodată când am fost copii nu am avut moemntul si glasuli să ne verbalizam durerile. Cineva, cândva ne-a redus la tăcere, sau nu am avut curajul să o facem. Uneori nici nu le-am înţeles atunci, însă astăzi ca şi adulţi le vedem din ce în ce mai mult.
Câtă durere mai suporţi până să alegi ce e bine pentru tine?
Suntem cei mai mari mincinoşi de pe planetă. Cu tot cu pretenţiile noastre de oameni sinceri şi care urâm minciuna, suntem cei mai mari
Cum poţi să îmi vindec relaţiile înţelegând şi lucrând cu istoria personală?
Istoria se repetă. Probabil că ai auzit expresia. Doar că poate până acum poate nu ai realizat cât de des se repetă, mai ales
Cum să înţeleg anxietatea şi să o reduc semnificativ cu 5 resurse simple
Dacă totuşi eşti din categoria celor care se simt acum blocaţi mai mult decât altădată, şi nu reuşesc să găsească metode prin care să se liniştească, dacă experimentezi atacuri de panică,