‘’Respinge-mă cât poţi, ca să văd că sunt de ajuns’’

Viaţa este un proces extrem de fascinant. Atunci când poţi să îl priveşti din afară, începi să vezi cum toate lucrurile funcţionează într-o ordine aproape de neimaginat.

Nu voi intra prea mult în acest articol în ceea ce înseamnă până la urma aceasta inteligentă care pare să funcţioneze de la sine într-un echilibru aş spune inuman, pentru că altul este mesajul care curge prin mine acum.

Ca întotdeauna în experienţele pe care le trăiesc, lucrurile se dezvăluie pentru conştientizare, uneori în timpul lor experienţei, alteori după, cert e că nu încetez să fiu studenta vieţii, asta este clar.

Culmea este că sunt cel mai inspirată atunci când trăiesc experienţă, sunt inspirată să scriu mai ales pentru că îmi doresc ca şi ceilalţi oameni să ajungă să îşi pună întrebările potrivite şi poate să reuşească să îşi vadă din afară, mai ales trăirile dureroase.

Dacă este un lucru pe care îl simt în lumea asta, este că mi-a fost dat să înţeleg oamenii, mi-a fost dat să învăţ cum funcţionează mintea noastră, mi-a fost dat să pot să văd lucrurile cu claritate în ceea ce priveşte motivele pentru care oamenii fac ceea ce fac iar dacă nu văd încă să fiu curioasă să o fac. Este adevărat că uneori, când sunt prinsă în povestea mea, văd mai degrabă la ceilalţi, însă după ce furtunile emoţionale se consuma, reuşesc să mă întorc şi către mine şi să îmi înţeleg comportamentele din anumite momente.

Cu toţii suntem conduşi în acţiunile noastre de anumite forţe. Unele dintre aceste forţe sunt inconştiente iar altele sunt conştiente. În lumea în care trăim, din păcate pentru că încă nu suntem destul de centraţi pe cunoaşterea de sine, aş zice că în majoritatea cazurilor suntem conduşi de aceste forţe inconştiente.

Nu ştiu dacă este doar epocă, dacă este să mă gândesc un pic mai departe, cu siguranţă o influenţa o are şi faptul că suntem mereu prinşi în a face lucruri, în a rezolva, în a alerga şi nu ne mai acordăm timp să stăm cu noi.

Trebuie să recunosc că şi eu am fost prinsă în aceste lucruri, în ultima vreme, mai ales că noua experienţă de a fi mama, a venit la pachet cu multe provocări. La fel voi vorbi despre ele într-un alt articol. Idea este, dragă prieten, dragă omule, că ceea ce vreau să îţi transmit astăzi este să te opreşti.

Opreşte-te puţin din goană asta prin lume, opreşte-te puţin din scenariile din mintea ta, opreşte-te puţin din a merge necontrolat, pe pilot automat prin viaţă şi ascultă-te!

Ascultă-te în linişte deplină, să te poţi auzi clar şi răspicat. Ascultă ce simţi, ascultă ce dorinţe ai, ascultă ce dureri ai, ascultă ce frământări ai, iar după ce le-ai auzit nu rămâne acolo, mergi mai departe şi întreabă-te care este mesajul pe care tot ceea ce conştientizezi în tine îl are.

Suntem nişte fiinţe atât de inteligente încât ne-am lăsat hărţi peste tot, în emoţii, în boli, în evenimentele pe care le trăim, în absolut tot ceea ce înseamnă parcursul nostru prin viaţă. Totul ne este la îndemână, însă avem nevoie să facem linişte şi să descifrăm toate acestea.

Astăzi cumva cuvintele îmi curg , mâinile aleargă pe tastatură, mesajul se vrea a fi auzit. Astăzi vreau să te gândeşti puţin la rolul oamenilor care te resping în viaţa ta.

Cu siguranţă există cel puţin o persoană iar dacă îmi spui  că nu există, sunt fascinată!

Eşti singura persoană din lumea asta pe care nu a respins-o nimeni, niciodată! Serios?

Eram ironică, cred că ţi-ai dat seama, însă cu cele mai bune intenţii. Avem nevoie să fim sinceri cu noi, întotdeauna, acesta este primul pas spre a ne întoarce spre echilibru, atunci când rătăcim.

De  câteva ori în viaţa mea, au apărut nişte oameni, pe care mi-am dorit enorm de mult să ‘’ii am’’, cumva. Adică să răspundă dorinţelor mele, aşa cum mi-am dorit eu să răspundă în orice clipă.

Cu siguranţă şi tu ai experimentat acel sentiment când simţi că doreşti cu tot sufletul să te conectezi cu un alt om şi cu cât îţi doreşti mai tare cu cât el e şi mai departe de tine.

Sentimentul de a fi respins, de a simţi că obiectul dorinţei tale nu se supune, este crunt, este aproape devastator uneori. O durere imensă apare în sufletul tău, te simţi insuficient/a, te simţi nevrednic/a, te simţi un nimic, simţi că nu eşti suficient de bun/a orice ai face.  Te scalzi de cele mai multe ori într-o stare de confuzie, întrebându-te inconştient: Ce naiba e în neregulă cu mine?  Atunci când te afli în acest proces, care deseori se întâmplă inconştient, stima ta de sine este scăzută la maxim şi dacă cealaltă persoană mai este şi indecisa, ba te vrea, ba nu te vrea, atunci eşti şi mai pierdut/a.

Când vorbesc acum despre respingere, nu vorbesc doar la nivel romantic, vorbesc de respingerea din partea unui partener de afaceri poate, din partea părinţilor,din partea prietenilor, nici măcar nu contează cine este obiectul, pentru că aşa cum spunea totul se leagă de dorinţa ta.

Am realizat în experienţele mele cu respingerea că mecanismul funcţionează cam aşa:

Atunci când mă simt respinsă, conştiinţa mea de copil intra în funcţiune. Interpretarea mea că nu sunt îndeajuns de bună, vine de mult, de când aveam vreo 7 ani. Chiar dacă ştiu că eu nu sunt acel copil de 7 ani, chiar dacă reuşesc să văd, că răspund din acest loc al copilului de 7 ani, uneori forţele sunt încă puternice.

De unde ştiu această cifră 7? Ei bine, într-una din experienţe, partea interesantă este, că mi-am dat voie să experimentez această durere emoţională, efectiv , am rămas prezenta fără să mă distrag în absolut nimic iar în mintea mea au început să apară nişte imagini:

Imaginea, ce crezi era cu mine fetiţa de 7 ani, legănându-mă într-un leagăn şi cântând:

Nu nimeni nu mă vrea, asta-I povestea mea,

Nu nimeni nu vrea să mă ştie şi să mă cunoască

Nu nimeni nu mă vrea….

A fost revelator pentru mine acest cântec. Am înţeles că a fost un cântec care din inconştientul meu a funcţionat multă vreme. Ca şi adult, întotdeauna când interacţionam cu o persoană îmi doream o conexiune profundă, îmi doream că cealaltă persoană să mă cunoască mai întâi cu tot ceea ce sunt, pentru că eu să mă simt în siguranţă să mă deschid, să iubesc. Iar atunci când nu se întâmplă, atunci când celălalt îmi dădea semne că nu se încadrează în tipar, apărea sentimentul de respingere.

Care erau semnele?

Dacă eu îmi deschideam sufletul şi spuneam ce simt, iar celălalt nu avea nici o reacţie, mă simţeam respinsă

Dacă eu îmi doream să ştiu multe lucruri despre el, vroiam să îl cunosc cu toate temerile, visurile, dorinţele, şi el nu era pregătit să facă acelaşi lucru , mă simţeam respinsă

Dacă eu plângeam şi el stătea dincolo de uşă, nu observa că eu plâng, sau nu i se părea important motivul pentru care plâng, mă simţeam respinsă

Erau multe semne care duceau întotdeauna la interpretarea mea de copil a filmului pe care îl desfăşurăm în inconştient. Eu în leagăn cântând acest cântec, după ce plânsesem în camera mea, cu uşa închisă şi nimeni nu venise să îmi dea o îmbrăţişare, sau alinare.

Ceea ce vreau să îţi spun astăzi, este că de fapt cu toţii avem astfel de interpretări ale trecutului care ne conduc din inconştient de multe ori.

Suferinţele noastre, nu pot veni decât din identificări cu aceste interpretări ale unor evenimente care nu mai există.

De multe ori blamam persoanele care ne resping, încercam cu tot dinadinsul să le facem pe plac, să le demonstrăm că suntem suficient de buni, de demni, de vrednici de acceptarea şi iubirea lor. Ne petrecem uneori o viaţă întreagă făcând lucruri inconştient din acest motiv.

Ei bine, vreau să îţi spun că asta nu e calea. Rolul acestor oameni care scot la iveală toate aceste răni ale noastre, este extrem de importantă. Aceştia sunt oamenii care aparent ne fac cel mai mult să suferim. Uneori ne tăvălim de durere, nu ştim ce să mai facem să le arătăm că suntem într-adevăr demni, că merităm să ne iubească, că merităm să ne accepte, că merităm să ne vadă, că merităm să contăm pentru ei.

Ne dorim să ne simţim importanţi

Experienţele de acest gen sunt cea mai mare ocazie pentru a închide această rană a noastră veche, pentru a realiza că interpretarea noastră este inconştientă, că ea aparţine copilului îndurerat de 7 ani, pentru a conştientiza că noi nu suntem această poveste şi această fiinţă.

Dacă rămâi conştient în timpul durerii şi te întrebi într-o interacţiune umană în care suferi: Care este mesajul aceste dureri ale mele de acum? s-ar putea să primeşti răspunsuri ca:

Nu sunt îndeajuns de bun/a

Nu Merit să fiu iubită/a

Nu sunt important/a pentru nimeni

Şi multe alte exemple, acestea ar fi credinţele care se pot aplica în cazul sentimentului de respingere, însă te provoc să îmi laşi un comentariu mai jos la acest articol şi să împărtăşeşti cu noi, care este motivul aparent al durerii tale acum, şi împreună să identificăm de faptul gândul, credinţă care îţi provoacă emoţiile atât de puternice.

Se spune că oamenii sunt îngeri, care vin în viaţa noastră, deloc întâmplător, vin să ne susţină în procesul nostrum de evoluţie.

Nu aş crede altfel niciodată. Oamenii din viaţa noastră sunt oglinzile noastre, sunt cei care ne ne arată ceea ce e profund ascuns în interiorul nostru. Oamenii din viaţa noastră nu fac altceva decât să ne stimuleze să ne punem întrebări, nu fac altceva decât să ne apese butoane şi tine de noi, să rămânem prezenţi, conştienţi şi ne înţelegem pentru a ne putea elibera de toate aceste false interpretări.

Astăzi, vreau să le spun  tuturor celor care m-au respins la un anumit moment dat:

Respingeţi-mă cât de tare puteţi, doar aşa pot să văd că sunt întreagă, doar aşa pot să îmi reamintesc că merit să fiu iubită, doar aşa pot să îmi reamintesc cât de mult contez, cât sunt de importantă, în această lume, doar pentru că exist!

Respingeţi-mă cât de tare puteţi, doar aşa voi găsi în interiorul meu resursele nelimitate , diamantele nedescoperite să pot să îmi valorific adevăratul potenţial.

Respingeţi-mă cât puteţi, doar aşa mă pot întoarce în interior şi găsesc mesajul durerilor mele.

Respingeţi-mă cât puteţi, doar aşa îmi pot da seama cât de mult mă resping eu pe mine.

Respingeţi-mă cât puteţi, doar aşa mă pot întoarce la integritate!

Te îmbrăţişez cu drag

Pentru tine, pentru mine

Pentru întreaga omenire.

Cristina