Eforturile nu-ţi aduc decât eforturi. Uşurinţa îţi aduce doar uşurinţă.

Sunt fascinată  tot mai mult de viaţă în fiecare zi. Cu fiecare pas pe care îl fac ajung să îmi dau seama cât se simplu e totul când ţii cont  de legile divine. Dincolo de orice regulă mentală, de orice credinţă, nu avem de făcut decât să aducem înţelegere în viaţa noastră.

De fiecare dată când ne rugăm pentru ceva, singurul lucru pentru care ar trebui să ne rugăm este înţelegerea divină.

Suntem oameni însă totodată sunt oameni –Dumnezeu.  Cu cât ne îndepărtăm mai mult de acest din urmă complex, cu atât trăim separarea, cu atât trăim chinuri şi suferinţă.

Dorinţele noastre nu ne aduc decât mai multe dorinţe, pe când conectarea cu această dimensiune a noastră divină, ne deschide porţile spre tot ce am fi putut visa vreodată.

De multe ori în viaţa ne încăpăţânam să facem lucrurile aşa cum mintea noastră le comanda, forţând astfel lucrurile şi legea firii. Cât de paradoxal, câtă aroganţa să credem că doar din straiele noastre de oameni, putem face lucrurile să se întâmple.

Niciodată nu poţi forţa viaţa cu mintea ta, nu ai avea cum, întrucât, mintea noastră e prea mică şi limitată să poată încăpea toată vastitatea vieţii.

Ne petrecem extrem de mult timp, încercând şi eşuând de fiecare dată, ajungând să ne simţim neîndreptăţiţi, ajungând  să ne pierdem energia şi dezamăgiţi când lucrurile nu ies aşa cum ne dorim.

Dacă am ştii că tot ce avem de făcut este să ne relaxăm şi să ne încredinţăm cu totul sufletului nostru şi Dumnezeului din nou, ce binecuvântare ne-ar cuprinde!

Dacă doar am crede că totul este posibil şi să ne deschidem acestor posibilităţi fără a mai alege un drum anume, am deveni una cu această infinitate de posibilităţi.

Majoritatea oamenilor cred ca înţelepciunea se măsoară în inteligenţa minţii, şi ca fiind realist, ajungi acolo unde îţi doreşti. Şi de fapt unde îţi doreşti să ajungi?

Căci pentru fiecare este total altă destinaţie, deşi în acelaşi timp, este aceeaşi.

Cu toţii căutam împlinirea şi echilibrul interior, până la urma , dincolo de orice situaţie de viaţă, tot ceea ce vrem, este să fim liniştiţi, să nu mai fim tulburaţi în interiorul nostru şi să ne simţim în pace.

Dincolo de orice dorinţă există această nevoie de pace. Când căutăm să împlinim ceva , de fapt ceea ce căutăm este sentimental din spatele acelui lucru.

Pornim astfel la drum cu noi obiective, cu noi scopuri, şi în final ajungem să împlinim multe dintre ele, de cele mai multe ori cu multă muncă şi efort, sacrificii, uitând complet să ne bucurăm de călătorie.

Ajungem la diverse capete de drumuri, şi atunci preţ de câteva momente, ne simţim cu adevărat bine, ne simţim cu adevărat împliniţi, dar nu suntem conştienţi de ce ne simţim de fapt aşa.

Sentimentul dispare, după câteva momente, născând apoi o altă dorinţă, o altă căutare, născând de fapt din nou căutarea acelui sentiment de pace , sentimente de împlinire.

Toată viaţa noastră când trăim doar că oameni se rezumă la această goană nebună după astfel de momente scurte pe care însă nu ştim cu să le păstrăm fără să facem eforturi.

Ceea ce nu ştim este de fapt că acel sentiment, acea eliberare, acea împlinire pe care o avem atunci când finalizam un obiectiv, vine tocmai pentru ca preţ de câteva momente nu mai avem un scop. Absenţa unei destinaţii, ne permite să ne simţim cu adevărat, ca fiind ceea ce suntem. În acele minute, ore sau zile, ne dăm voie pentru prima oară să ne relaxăm, ne dăm voie să fim în acel moment complet, fără a mai fugi cu mintea spre trecut sau spre viitor, şi în acel moment, de multe ori , fără să fim conştienţi de asta, suntem acolo unde putem fi în fiecare clipă, când căutarea încetează.

Pentru că atunci când dorinţele dispar, atunci când căutarea încetează, putem în sfârşit să ne relaxăm şi să ne jucăm ca nişte copii

Ne întoarcem la inocenta, inocenta nepătată de atâtea căutări iluzorii, provenite din tot felul de condiţionări.  Şi fiind atât de relaxaţi, lucrurile curg cu uşurinţă, cu bucurie, cu entuziasm, cu extazul real al fiinţei noastre.

Nu de puţine ori, am experimentat şi eu, cum încăpăţânându-mă să fac anumite lucruri într-un anumit timp, nu am făcut altceva decât să mă pun în calea flowului natural al lucrurilor.

Toate au timp potrivit, şi toate curg de la sine, prin simpla noastră prezenta în Dumnezeu, prin simplul fapt că menţinem această legătură cu sursă din noi.

Am fost obişnuiţi să credem că sursa lucrurilor este exterior. Credem şi acum că banii vin din jobul nostru, din proiectele noastre, din afacerile noastre, că iubirea apare întâmplător în viaţa noastră, doar pentru că avem şansa să întâlnim pe cineva compatibil cu noi, credem că toate lucrurile se nasc din circumstanţele de viaţă pe care le trăim.

Însă adevărul adevărat este cu totul altfel, şi dacă rămâi cu atenţia spre interiorul ta îl vei simţi.

Sursa tuturor lucrurilor din viaţa ta , nu are cum să fie unul din efectele pe care e trăieşti. Cauza tuturor lucrurilor este întotdeauna intrinsecă şi nicidecum nu este una exterioară.

Sursa banilor eşti tu, dar acest tu care reprezintă complexul om dumnezeu, conştiinţa.

Sursa iubirii pe care o primeşti în viaţa eşti tu, dar acest tu unificat în conştiinţa în Dumnezeu.

Sursa păcii pe care o primeşti, a cuvintelor care vin spre tine, eşti tu şi tot ceea ce primeşti depinde de locul în care te afli. Unde eşti acum?Te crezi doar om, sau te crezi o unitate între om şi Dumnezeu?

Unitatea se iubeşte pe sine însăşi, şi de aceea este totul, orice ieşire din unitate este de fapt cauza separării, cauza singurătăţii pe care o şimi, cauza bolilor pe care le experimentezi, orice ieşire din unitate provoacă divizare în viaţa ta, care capătă extreme de multe forme.

Fiind ceea ce eşti cu adevărat, nu ai cum să trăieşti această divizare, nu ai cum să trăieşti lipsa de orice fel, ci pur şi simplu e de ajuns să spui ‘’ Eu’’, şi totul se crează de la sine.

Tot ceea ce există , există datorită acestei lipse de alegere. În această sursă, orice bine şi rău se dizolvă, orice cale se uneşte cu o alta, orice ură dispare în iubire, orice lipsă devine una cu prea plinul.

Ne-am obişnuit prea mult să alegem, să triem, să catalogăm să segmentăm ceea ce există, şi din această divizare se naşte tot ceea ce trăim şi ne provoacă altceva decât armonie.

Ceea ce mintea unora dintre noi leapădă ca fiind rău, mintea altora primeşte ca fiind bun, şi atunci cum poate fi acesta adevărul? Cum se poate schimba adevărul de la o perceptive la alta? O poate face doar atâta vreme cât nu este adevărul, adevărat, ci este doar o îndepărtarea de complexul om – Dumnezeu care suntem.

Ne încăpăţânam să vrem , să credem, să fim, doar oameni, şi prin aceasta încăpăţânare creăm exact limitările care vin cu această formă restrânsă.

Tot ceea ce afirmăm despre noi din acest loc reprezintă de fapt o alegere. Orice etichetă pe care ne-o atribuim, nu face decât să respingă altele, şi astfel să pierdem şi ne rupem de întregul care suntem,

E timpul să încetăm, dacă vrem să ne întoarcem la armonie, la întreg, la abundenţă, la armonie, la pace, la linişte, la iubire.

Tot ce suntem este ceea ce suntem. Eu sunt are o puterea extraordinară şi astfel tot ce vine după eu sunt are o putere creatoare extraordinară.

Poate ar trebui să fim atenţi mai mult la ce punem după acest eu sunt, eu aleg, eu fac, pentru că sunt indicii reale la ceea ce trăieşti în viaţa ta.

Cum ar fi să spui doar Eu sunt, şi atât? Ei bine această afirmaţie te deschide către totul, către ceea ce există, câte infinitul de posibilităţi.

În ultima perioadă am simţit tot mai mult acest aspect. Ori de câte ori aleg ceva în pofida altor lucruri , tot ceea ce creez este divizare, tot ceea ce creez este separare, tot ceea ce creez este lipsa lucrurilor.

Când fac eforturi  alegând şi incaptanandu-mă că ceva să se întâmple, ceea ce fac este să creez o barieră între mine şi TOTUL, este să mă îndepărtez de propria mea sursa, este să ies din propria mea energie nelimitată. Ori de câte ori eşti în minte, pierzi din această energie puţin câte puţin, de fapt e impropriu spus pierzi. Nimic nu se pierde, tot ceea ce facem este să ne deconectăm de ea.

Şi atunci ne mirăm de ce trăim limitări, de ce avem lipsuri, de ce  întâlnim obstacole?

Tot ceea ce este în afară este o formă de energie într-un fel sau altul, care capătă diverse forme. Dacă îţi lipsesc formele, înseamnă că îţi lipseşte energia, adică te-ai deconectat de ea. E atât de simplu.

Când rămâi în energia ta nelimitată, nu poate exista lipsa, nu poate exista boală, nu poate exista altceva decât curgere lina şi uşoară, nu poate exista decât abundenţa de orice fel.

Aşa cad ragă suflet drag, opreşte-te. Uită-te în viaţa ta, şi dă-ţi seama că cu cât lipsurile sunt mai mari, cu atât te-ai îndepărtat de complexul om dumnezeu care eşti, dă-ţi seama că de fapt eşti deconectat de ceea ce eşti cu adevărat şi ai acoperit această abundenţă cu straturi, limitări, condiţionări şi întoarce-te spre tine.

De ce credeţi că se spune de mii de ani, că totul este în interior, că paradisul este de fapt în interior, că orice suferinţă ai trăi vine de fapt din faptul că nu mai ştii cine eşti cu adevărat?

Poţi să-ţi dai voie să crezi că eşti mai mult decât om? Poţi să-ţi dai voie să te arunci orbeşte în încrederea că orice este posibil? Poţi să nu mai alegi ci doar să fii ceea ce eşti, adică totul, fără urmă de învinovăţire, fără urmă de etichetare, fără urmă de divizare?

Îţi spun că poţi. Tot ceea ce ai nevoie este de această înţelegere sfântă. Când te rogi, nu te ruga să primeşti nimic altceva decât această înţelegere, pentru că ea este deja totul, şi în acest moment îi dai voie dumnezeirii din tine să se manifeste în orice formă.

Se spune că până nu-ţi dai voie să fii nimic, Dumnezeu nu are ce să facă din tine. Ei bine, îţi dai voie să fii din nou ca un nou născut, să fii din nou în această inocenta lipsită de orice etichetă, de orice alegere, de orice separare?

Eşti dispus să renunţi la tot ceea ce crezi că eşti , pentru a fii cu adevărat ceea ce eşti?

Priveşte în inima ta, şi răspunde-ţi chiar acum!

Să fii ceea ce eşti nu presupune niciun efort, cum ar putea? Şi fiind ceea ce eşti, eşti de fapt TOTUL.

Nu ai în viaţa ta ceva în acest moment? Înseamnă că nu eşti ceea ce eşti. Dezbrăcarea de straturi, dezbrăcarea de idei, dezbrăcarea de condiţii, de limitări, de etichete.

Lasă-mi un comentariu dacă eşti dispus să mori ca om, şi să renaşti că om dumnezeu?

Răspunsul tău este ceea ce îţi defineşte viaţa în fiecare clipă.

Te îmbrăţişez din dumnezeirea mea şi vorbesc dumnezeirii din tine.

Poţi şi eşti deja TOTUL. Poţi să te deschizi tuturor posibilităţilor, eliminând orice judecată şi divizare, poţi renunţa să mai alegi, cu încrederea deplină în omul Dumnezeu care eşti?

Cu drag

Cristina