Din ce în ce mai mult se face lumină. Poate că simţiţi, vedeţi, înţelegeţi şi voi ce se întâmplă în jurul vostru , de când am intrat în acest an, de când am păşit spre nouă dimensiune. Pot spune că simt asta la tot pasul.
Mă fascinează în fiecare zi, câte lucruri îngropate atâta vreme, încep să vină la suprafaţă în oameni. După ani în care a fost mult întuneric, în care am avut parte de multe subiecte tabu, după ani în care am acordat mult prea puţină importanţă sufletului nostru şi adevăratei noastre esenţe, a venit momentul adevărului.
Cine suntem, ce suntem, care sunt forţele care ne guvernează existenţa şi viaţa, cum putem să ne reconectăm cu bucuria, pacea, iubirea din interiorul nostru sunt doar câteva lucruri pe care am început să le investigăm tot mai mult.
Am realizat în sfârşit că nu în exterior se află cheia către a trăi magia vieţii, ci ea se afla în interiorul nostru, şi dacă nu ţi-ai dat seama până acum, probabil că acum e momentul potrivit să te întorci cu faţa spre tine.
Unul dintre lucrurile pe care am început să le observ pregnant în ultima vreme, pentru că probabil era momentul potrivit, este faptul că femeile încă se lupta cu acceptarea propriei energii sexuale, cu propria sexualitate şi senzualitate.
Şi nu vreau să îţi vorbesc despre nimic pur trupesc şi lumesc, ci dimpotrivă astăzi voi aborda acest subiect pentru a-ţi explica câteva lucruri în legătură cu energia sexuală şi creativitatea.
Energia noastră sexuală este de fapt este de fapt energia noastră creativă şi dătătoare de viaţă. Aceasta viaţa poate fi un copil, sau proiecte şi idei.
Majoritatea oamenilor nu fac legătura între această energie sexuală şi creativitate sau chiar vitalitate şi e foarte interesant, pentru că dacă stai să te gândeşti, aşa cum am mai spus, ne-am născut în urma unui act amoros, e normal ca această energie să fie energia vieţii, energia primordială.
Cu toţii avem un dar unic în viaţă şi am venit aici că el să se manifeste prin noi. Ne-am născut pentru a îmbogăţi lumea cu existenţa noastră şi acest dar unic şi pentru această manifestare avem nevoie de energie.
Mult prea puţini oameni ştiu, că această energie sexuală se poate transmuta şi se poate transforma şi se răspândi prin tot corpul, astfel încât apoi se răspândeşte în întreaga noastră viaţa, dând naştere la idei, proiecte, concepte nu doar la copii.
Am conştientizat la un moment dat al vieţii mele, că există o legătură între creativitate şi energia sexuală şi că atunci când energia sexuală curge prin corpul tău în mod natural se nasc multe lucruri frumoase.
Însă din păcate foarte multe femei şi nu numai îşi reprimă această energie sexuală şi nu-şi dau seama că de fapt îşi blochează şi creativitatea.
Când eram copii am fost crescuţi cu tot felul de sentimente de vinovăţie poate în legătură cu sexualitatea, în legătură cu această energie. Lecţiile de educaţie sexuală din scolul din păcate nu ne-au prezentat dimensiunile mai profunde ale acestei energii şi cum o putem folosi şi în alte aspecta în ale vieţii noastre.
Actul amoros, dacă nu este făcut complet conştient este de fapt modalitatea prin care pierdem foarte mult din această energie, însă dacă este făcut complet conştient şi cu iubire, este o poartă extraordinară pentru a amplifica această energie şi pentru a scoate la suprafaţă multe lucruri care au fost îngropate în noi. Şi voi vorbi mai multe despre acest subiect în articolele următoare.
Însă astăzi vreau să continui abordarea energiei sexuale prin prisma conexiunii ei cu creativitatea.
Aşadar sunt foarte conştientă că între energia sexuală şi creativitate este o foarte mare legătură. Şi îţi voi povesti o experienţă de-a mea destul de recentă.
Acum ceva vreme de zile am trăit o experienţă în viaţa mea, care a adus la suprafaţă o tristeţe mai veche care era îngropată în interiorul meu. Într-un exerciţiu de prezenţa, a răsărit această emoţie îngropată în interiorul meu, de care nu am fugit. Am lăsat-o să fie , fără să o asociez cu vreun gând sau o cauză mentală, şi m-am adăpostit în braţele partenerului de exerciţiu, în iubirea şi prezenţa( lumina) lui. După ce am intrat profund în această tristeţe, şi m-am liniştit, am putut să simt ceva extraordinar. Am simţit cum energia mea sexuală a incput să curgă prin tot corpul meu, inundandu-mi toate celulele, crescând şi crescând în dimensiune astfel încât îmi puteam simţi tot corpul vibrând de energie. Mă simţeam atât de vie, şi totuşi era o senzaţie sexuală.
Atunci mi-am dat seama că de fapt am dat ceva la o parte care acoperea energia mea vitală, energia primordială, energia sexuală, şi acum curgea liberă şi se împrăştiase prin tot corpul. O senzaţie de prospeţime, de energie, de uşurinţă, de bucurie profundă m-a inundat o dată cu această energie. I-am permis să fie, nu am reprimat-o în niciun fel. Simţeam că vreau să fac dragoste dar în acelaşi timp ştiam că această energie şi modul în care corpul meu vibra era o reflecţie de fapt a pornirii de a acţiona, de a mă mişca, de a da naştere la ceva.
În acel moment aveam 3 opţiuni:
Una era să intru într-un act amoros
A doua era să creez ceva
A treia amândouă
Mă simţeam atât de plină de idei şi conştientizări, şi era minunat. Acum o să-ţi spun câteva lucruri despre cele 3 variante.
1. Actul amoros. Când simţi această energie în corpul tău, şi simţi această pornire sexuală sau creativă să-i spunem ,poţi să te angajezi într-un act amoros pentru a aamplifica această energie atâta vreme cât eşti conştientă total de ceea ce faci. Voi vorbi într-un articol viitor ce înseamnă să faci dragoste în mod conştient şi cum a face dragoste în mod conştient depăşeşte cu mult un act trupesc, eşti un întreg act spiritual şi înălţător. Poţi să intri în conexiune cu această energie sexuală proprie, printr-un act amoros cu altcineva sau chiar cu tine însuţi/însăţi , şi apoi să o infuzezi în tot ceea ce faci. Poate să fie un proiect sau o activitate. Îţi dai seama câtă energie poţi aduce acolo
Bineînţeles este foarte important să nu descarci această energie la finalul actului, printr-un orgasm cu pierdere de energie ci să o amplifici într-un orgasm cu acumulare de energie. La fel voi aborda şi acest subiect în articolele următoare.
2. Crează ceva: Înainte să începi să faci asta îţi recomand un mic exerciţiu pe care eu l-am încercat şi care este extraordinar. Îţi sugerez să faci acest scurt exerciţiu de vizualizare pentru a canaliza această energie în munca pe care o faci.
Intră într-o stare meditativă devenind conştient/a de ce întâmplă în corpul tău, de senzaţiile din corpul tău, lasang gândurile să plece şi devenind conştient/a de respiraţie. Respiră profund şi îndreaptă-ţi atenţia spre interior preţ de câteva minute.
Apoi intră într-o respiraţie mai profundă, 4 timpi pe inspire, 4 timpi pe expiro, şi fă acest lucru de câteva ori
Apoi încordează şi eliberează muşchii pubococcigieni de câteva ori. Acest muşchi sunt pe care îi foloseşti să opreşti curgerea urinei
Este posibil să simţi o agitaţie, sau un puls în zona genital, continuă, este în regulă.
Acum vizualizează un proiect în mintea ta căruia vrei să îi dai viaţa. Apoi vizualizează-ţi zona pelvisului şi organelor genitale cu o lumină radianta şi strălucitoare. Imaginează-ţi cum toată acea energie merge în proiectul tău şi îl umple de viaţă , îl animă complet. Poţi să faci acest lucru de câte ori vrei, unde vrei, cu orice proiect care necesită atenţia ta.
3. Învăluie-ţi partenerul său pe tine însăţi cu această energie. Amplific-o şi creşte-o iar apoi învăluie-ţi proiectul cu ea. Poţi să foloseşti acest exerciţiu ori de câte ori vrei să intri într-un flow creativ. Fă dragoste cu partenerul său cu tine, şi apoi treci la treabă. Însă ai grijă să menţii acea energie.
Te asigur că funcţionează. Cum crezi că am scris acest articol în 15 minute?:)
Lasă-mi un comentariu mai jos, dacă în sfârşit eşti gata să laşi toate prejudecăţile la o parte şi să înţelegi mai multe despre sexualitate şi actul amoros conştient care de fapt este o cale spirituală extraordinară.
Te îmbrăţişez cu iubire.
Autor, instructor yoga autorizat, trainer evoluţie personală şi spirituală, consilier filozofic, manager Satya Yoga and Education Center Timişoara
excelenta abordare a energiei sexuale sper ca toate femeile sa isi dea seama ce inseamna pentru corpul lor si pt lumina interioara a sufletului ca facand dragoste poate aduce mult mai multe beneficii in vindecarea anumitor traume ale lor cat si ale partenerilor lor. astept see you nerabdare urmatoarele tale articole. Energia e in univers noi trebui sa ne-o dorim see you adevarat si sa o chemam la noi.
excelent articol astept see you nerabdare si urmatoarele articole si ar trebui ca toate femeile sa fie constiente de energia lor spirituala in cele mai placute momente din viata lor.
Multumesc pentru nelamuririle pe care mi le-ai deslusit, mie mi-era frica ca actul amoros ia din energie, ca ne face sa o pierdem, acum stiu ca asta se intampla numai daca nu e facut constient. Un articol folositor
Si imi cer scuze public pentru ieisrea de ieri. Iarta-ma .
O sa recitesc articolul plus altele pentru ca simt foarte multe chestii pe care nu le inteleg…Incerc sa imi canalizez energia si cred ca azi este prima zi in care sunt chiar impacata cu mine…este minunat, ce suntem capabili sa facem!
foarte interesant articolul.si ar trebui ca toate femeile sa inteleaga adevaratul inteles al actului amoros, iar energia pe care noi o emitem se intoarce la noi inmiit.asa ca multa dragoste:)).
Foarte adevarat, dragoste peste tot si cat mai multa…asa tindem spre armonie!
f interesant si revelator:) iar exercitiul de vizualizare este super:) astept cu nerabdare articolul despre amplificarea energiei intr un orgasm cu acumulare de energie:))sper sa apara cat mai curand!
adinapetruta@gmail.com