Viaţa este un joc minunat şi atunci când vine momentul potrivit, toţi o putem vedea. Şi dacă ai ajuns în acest loc acum, înseamnă că în interiorul tău deja ştii asta.

Şi chiar dacă zgomotul mental a acoperit această intuiţie există momente în care poţi vedea că aşa este.

De-a lungul vieţii mele am realizat că tot ceea ce ne înconjoară ,toţi oamenii, toate evenimentele, indiferent de formă sau aparente sunt acelaşi lucru.

Suntem unul, suntem un întreg. Şi dacă toţi suntem jucători în acest joc al vieţii, fiecare are propriul său rol. Privind cu atenţie, vei vedea că nu există nimic identic în această lume, nici măcar o plantă nu seamănă cu o alta, nici măcar gemenii nu sunt identici, pentru că  fiecare din noi este o expresie unică a acestui întreg. Îl putem numi conştiinţă, sau sursa, sau Dumnezeu.

Şi poate societatea şi şcoală şi educaţia pe care ai primit-o nu susţine ceea ce îţi spun eu acum, dar atunci când laşi deoparte tot ceea ce crezi că ştii, toate aceste concepte, rămâne un parfum, o intuiţie a lui cine sunt eu , iar acesta este momentul  în care ajungi să vezi cine eşti cu adevărat.

Şi de ce ar trebui să vezi asta, poate  te întrebi, iar eu am să-ţi spun că aeasta este singura cale prin care te poţi elibera de suferinţă pe care o trăieşti.

Mulţi oameni se percep ca fiind aceste fiinţe limitate, se percep a fi un complex minte, corp şi atât, şi din acest motiv experimentează din ce în ce mai mult separarea.

Când cineva te întreabă cine eşti, îi vei răspunde de cele mai multe ori cu  un nume şi o poveste de viaţă de care te-ai agăţat şi cu care te-ai identificat de când te-ai născut şi până astăzi.

Însă oare asta este ceea ce eşti tu?

Un nume, o poveste, eşti mintea ta şi corpul tău?  Sau  eşti mai mult decât mintea ta?

Iar mesajul meu este că, da, eşti mai mult decât mintea ta, însă pentru a putea vedea acest lucru, e esenţial să laşi deoparte toate lucrurile  pe care crezi că le ştii, şi toate ideile despre ceea ce crezi că eşti.

Unul dintre lucrurile pe care le-am observat la noi oamenii, este că avem această tendinţă de a ne ataşa de mintea noastră şi a încerca să înţelegem la acest nivel care este modul în care acest univers funcţionează

În următoarele rânduri îţi voi vorbi despre ataşamente şi despre modul în care acestea funcţionează şi nu îţi cer să mă crezi ci doar te invit să vezi , dacă undeva în interiorul tău  simţi că acesta este modul în care lucrurile se întâmplă.

Ataşamentele reprezintă unele dintre cele mai mari bătălii ale vieţii. Ele se referă la acel sentiment de nevoie prin care vrem să protejăm ceea ce avem.

Ele încep din momentul în care ne agăţăm de această idee despre ceea ce credem că suntem.

În cursul ei normal viaţa în sine te asista să descoperi ceea ce eşti , atunci când îi permiţi, însă există o echipă care te opreşte de la această descoperire, şi această echipă este formată din obiceiurile, condiţionarea şi educaţia pe care am primit-o.

Există un gând cu care mulţi oameni se identifica şi acesta spune că putem găsi siguranţă în oameni, locuri , lucruri, dar dacă vei privi cu atenţie vei vedea că acestea se schimbă în permanentă şi oricât am încerca să le controlăm sau să ne ataşăm de ele, nu le putem opri.

În majoritatea cazurilor depunem eforturi mari pentru a păstra ceva, şi ne împotrivi cursului vieţii, opunem rezistenţă atunci când schimbarea ne bate la uşa pentru că undeva ne agăţăm de iluzia că putem să facem ceva astfel încât să păstrăm lucrurile aşa cum sunt. Dar nimeni nu poate opri viaţa să se întâmple.

Gândeşte-te că te trezeşti dimineaţa  din pat, şi respiri fără niciun efort, eşti în viaţa de la sine. Faci tu ceva pentru a porni această scânteie de viaţă din tine?

Şi atunci te întreb, cum poţi crede că poţi face ceva astfel încât viaţa să nu se mai întâmple de la sine?

Şi poate adânc în interiorul tău acest răspuns se va trezi şi vei putea vedea adevărul.

În pelerinajul meu prin acest joc şi din această chemare interioară de vedea cine suntem cu adevărat, am putut vedea că toate lucrurile frumoase, creativitatea, iubirea, pacea, vin de dincolo de minte şi că atunci când rămâi ataşat de ceva, fie că e o idee, lucru, oameni, acel spaţiu prin care aceste frumuseţi intra în viaţa ta nu pot exista. Te afli într-o închisoare a propriei minţi.

Iar atunci când nu puteam vedea aceste frumuseţi în viaţa mea, m-am întrebat, de ce anume mă ţin cu dinţii, care sunt acele idei la care nu vreau să renunţi, care sunt acele lucruri la care nu vreau să renunţ, care sunt acei oameni la care nu vreau să renunţ pentru a face loc iubirii, păcii, creativităţii?

Şi te îndemn şi pe tine să faci acelaşi lucru. Pentru că , ce crezi că rămâne atunci eşti gata să dai drumul acestor idei despre cine credem că suntem, ce rămâne atunci când dăm drumul acestei alergări continue de a ajunge undeva?

Şi am găsit că în aceste momente adevăratul nostru sine se poate exprima, iar în această descoperire viaţa se întâmplă spontan, fără efort. Am găsit atunci că adevăraţii tăi ochi se deschid . Mi-am dat seama că nu pot păstra nimic, pentru că în fapt nimic nu-mi aparţine. Mi-am dat seama că în ciuda faptului că renunţ la tot ceea ce cred că îmi aparţine, am totul şi nu am nevoie să protejez nimic.

Pentru că toate dorinţele noastre şi aşteptările noastre se nasc de la ideea că atunci când vom obţine ceva, vom fi fericiţi dar apoi noi dorinţe de nasc şi o luăm de la capăt.  Şi ne lăsăm prinşi în această iluzie că putem găsi liniştea şi siguranţă în exteriorul nostru, în oameni, în lucruri, locuri. Dar cum poţi găsi permanentă în ceva care se schimbă tot timpul?

Şi pentru a te elibera de ataşamente singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să dai la o parte ceea ce nu eşti. Nu ai nevoie neapărat să afli cine eşti pentru că ceea ce eşti se releva atunci când dai la o parte ceea ce nu eşti.

În aceste momente ajungi să cezi că nu eşti o fiinţă limitată, singură, separată de tot ceea ce este şi  din această realizare un sentiment de bucurie naturală să naşte, şi deodată te simţi liberă. Te eliberezi de orice effort de a păstra ceva mai mult timp pentru că îţi dai seama că ceea ce protejezi nu este cine eşti tu cu adevărat, pentru că ceea ce eşti nu are nevoie să fie protejat. Ceea ce eşti este deja complet, perfect, măreţ şi nu are nevoie de nici o completare.

Nu ai nevoie de o persoană lângă tine pentru a vedea asta, nu ai nevoie de lucruri pentru a vedea asta.

Dar există ceva care vine şi spune că nu eşti suficient, că nu eşti iubit şi aceasta este mintea ta, iar dacă te vei identifica cu ea, şi vei da crezare acestui gând, atunci vei avea această experienţă de lipsa şi vei încerca din răsputeri să obţii mereu ceva care îţi da iluzia împlinirii din exterior.

Am descoperit că unele lucruri sunt făcute doar să dureze câteva momente însă mintea vine şi spune: Îmi place asta, vreau mai mult şi începe să recreezi acest moment şi nu reuşeşte.

Şi ca exemplu te poţi gândi la un moment pe care l-ai trăit extrem de intens şi care ţi-a oferit o bucurie şi fericire enormă, şi pe care ulterior ai încercat să îl recreezi în mintea ta.

Ai reuşit să mai simţi în această încercare tot ce ai simţi la momentul când ai trăit experienţa?

Pentru că fiecare experienţă e unică şi cu cât te încăpăţânezi să cauţi să recreezi un moment care a fost plăcut, cu atât mai mult ratezi să te bucuri de experienţele de acum.

Experienţa de care vrei să te ataşezi şi-a făcut treaba şi dacă te ataşezi de ea, vei rata să laşi altce experienţe minunate să intre în viaţa ta. Oricum nu vei putea recreea niciodată prin intermediul minţii ceea ce ai trăit. E doar o capcană prin care te îndepărtezi de bucuria pe care ţi-o oferă momentul de acum.

În schimb când te abandonezi în acest moment, de acum, deschizându-te către toate posibilităţile, încetând să aştepţi ca lucrurile să se întâmple aşa cum ţi-ai făcut tu scenariile în mintea ta, poate fi chiar mai bine şi poţi simit libertatea.

Ori de câte ori vei intra într-o experienţă cu o imagine creată  dinainte, nu mai poţi gusta unicitatea acesteia. Eşti orbit de acest şablon, de această încercare de a controla experienţa şi asta îţi aduce frustrare şi nemulţumire. În acest moment nu trăieşti experienta ci o gândeşti, te identifici cu mintea ta şi nu poţi să-I percepi adevărata frumuseţe.

Nu îţi spun acum că nu vei mai avea ataşamente în viaţa ta, pentru că acestea fac parte din experienţa umană, dar poţi înţelege care sunt efectele acestora. Şi înţelegi că ataşamentele duc la suferinţă, pentru că aşa cum am spus totul e în schimbare permanentă în această realitate şi dacă te ataşezi de ceva, iar acel ceva se schimbă, suferi.

Acest lucru este evident în vieţile noastre.

Şi nu trebuie să-ţi spui de acum, că nu ar trebui să mai fii ataşat, pentru că asta îţi induce un sentiment de vinovăţie, ci mai degrabă întreabă-te:

Cum pot face să scap de aceste ataşamente?

Şi vom vorbi despre aceste lucruri şi despre modul în care ataşamentele acţionează  în viaţa noastră în partea a doua a acestui articol, care va fi postat joi.

Până atunci lasă-mi te rog un comentariu şi spune-mi care este domeniul în care ai simţit sau simţi cea mai mare suferinţă în viaţa ta?

Te îmbrăţişez cu drag

Cristina