Gratuit: 7 întrebări înainte de o decizie grea · Trimite-mi ghidul →

Categorie: Arhivă 2011–2020

Textele de început, păstrate pentru cine vrea să le citească. Nu mai sunt actualizate.

  • Să poţi trăi în totalitate aşa cum îţi doreşti, ai nevoie de un singur lucru

    Să poţi trăi în totalitate aşa cum îţi doreşti, ai nevoie de un singur lucru

    Bine te-am regăsit suflet drag. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că nu am mai scris de mult timp, însă astăzi simt că e momentul să reiau dialogul meu cu tine.

    Viaţa se întâmplă, experienţele curg, piesa de teatru pe care o trăim fiecare din noi curge în cursul ei natural.

    La fel s-a întâmplat şi cu mine. Am trăit, am experimentat ,am conştientizat, iar astăzi sunt aici şi acum să împărtăşesc cu tine din trăirile şi descoperirile mele interioare.

    Probabil că nu e prima oară când îţi spun anumite lucruri şi totuşi de fiecare dată e unic şi diferit.

    Păşind uşor dar cu curaj prin tot ce viaţa mi-a dezvăluit în ultima vreme, am realizat tot mai mult cât de important este să fii ceea ce eşti  cu fiecare muşcătură din aroma vieţii.

    Sunt inimi care plâng de o viaţă pentru că nu pot ieşi la suprafaţă, sunt clipe care dor , sunt eforturi care se fac şi toate sunt în zadar. Şi toate acestea se găsesc în fiinţele care nu sunt ceea ce sunt şi nu fac ceea ce simt să facă.

    Libertatea fiinţei noastre este una dintre cele mai importante aspecte care duce la împlinirea noastră şi deşi se spune că din punct de vedere social ne-am câştigat-o la un anumit moment dat, observ totuşi că minţile ne sunt încă întemniţate, corpurile încă contractate şi inimile încă închise .

    Şi pentru ce?

    Pentru ce ne zbatem? De ce ne ascundem? De ce ne e încă teamă să fim ceea ce suntem?

    Ne agăţăm de tot felul de limite, pe care le numim principii şi nu ne dăm seama că ele sunt de fapt construcţii ale sinelui nostru fals, ale ego-ului nostru, care într-o anumită măsură vrea cu orice preţ să se simtă diferit.

    Însă ce nu realizăm este că tocmai aceste diferenţe ne menţin în separare, în iluzie, în siguratate în neîmplinire.

    Nimic nu este ceea ce pare a fi mi-a spus un prieten bun, chiar în aceste zile şi l-am perceput ca fiind un mesaj de la conştiinţa către conştiinţă, de la Dumnezeul din el către Dumnezeul din mine.

    Am înţeles de mult, că orice mesaj vine spre mine, indiferent că vine prin altcineva, e un mesaj de la mine către mine. Nimic nu e atât de personal cum pare. Suntem unul şi când realizăm asta, ne dăm seama că la fiecare pas, ne sunt oferite indiciile către calea pe care avem nevoie să o urmăm spre libertate.

    Uneori, dacă reuşim să privim dincolo de prejudecăţi, de ceea ce credem a fi corect sau greşit, s-ar putea să descoperim o altă lume cu alte reguli, a continuat el. O lume incitantă, cu trăiri nebănuite, şi să dai peste ceva ce nu ai fi crezut că este posibil, dar pentru asta îţi trebuie curajul de a te elibera de acel ‘’nu e bine’’, ‘’nu e corect’’, ‘’nu e cum ar trebui să fie’, acel nu pe care îl spui datorită condiţionării mentale unor experienţe care îţi apar în cale.

    Sunt unele lucruri despre care lumea îţi spune că sunt imposibile, şi bunul simţ îţi spune că nu se cad, dar totuşi dacă ai putea să treci peste aceste credinţe limitative şi să-ţi urmezi vocea inimii s-ar putea să ai o nouă lume la picioare.

    Să trăieşti într-un mod total, înseamnă să trăieşti conform cu ceea ce simţi să faci, cu modul în care simţi să te manifeşti, lăsând deoparte orice alte limitări, sentimente de ruşine şi doar să fim noi, aşa cum suntem, fără teamă că vom fi judecaţi, acuzaţi, blamaţi.

    Până la urmă ce contează ce spun alţii, dacă în sufletul tău e linişte, împăcare, e bucurie, înseamnă că urmezi calea potrivită pentru tine.

    Să fii ceea ce eşti, poate fi perceput din exterior uneori ca un act de nebunie, pentru că sunt atâtea condiţionări în lume, şi pe baza lor trăieşte majoritatea oamenilor, însă dacă ai curajul să faci acest pas, să fii catalogat pentru câteva momente nebun, vei vedea că nu numai că vei schimba pentru ţine lumea pe care o trăieşti, dar vei reprezenta o rugăciune şi un model pentru ceilalţi.

    O lume în care fiecare are curajul să fie ceea ce este, o lume în care fiecare are curajul să îşi urmeze adevăratele talente, să se exprime aşa cum este, ar fi o lume plină de bucurie, şi de pace, o lume mai lipsită de frustrări, şi ca urmare o lume cu mai puţine conflicte şi războaie.

    Apoi ne întrebăm de ce relaţiile noastre se sfârşesc brusc, de ce nu reuşim să trăim în armonie cu ceilalţi, de ce toate se termină la un moment dat?

    Păi cum ar putea să fie altfel, când acţionăm din şinele nostru fals, când pozam în a fi altcineva, ce poate să ne aducă legea rezonantei, una din legile naturale ale universului, decât oameni care să fie la fel cu măştile noastre?

    Cu cât este mai departe de ceea ce eşti cu adevărat, cu atât eşti mai departe de ceea ce ai nevoie cu adevărat.

    Suflet drag, dă-ţi voie să umbli liber şi uşor prin lume, dă-ţi jos bagajele pe care le porţi şi nu îţi aparţin, dă-ţi jos rolurile care nu te reprezintă, şi nu mai alerga după iluzii, pentru că de acolo vin ne-implinirile ce le ai în suflet.

    Viaţă vine de multă ori şi ne deschide calea către experienţele de care avem nevoie, pentru a ne recăpăta libertatea primordială care este calitatea esenţială a fiinţei noastre şi noi o ignorăm.

    În loc să fugim spre această libertate, ne îndepărtăm tot mai mult de ea. Atâta vreme cât nu eşti libertate nu ai cum să fii nici iubire, şi nu ai cum să trăieşti iubirea adevărată.

    Cum ar putea ceva atât de pur ca iubirea să fie întemniţat în reguli , în norme? Spunem că e greu să iubim totul, am auzit cu toţii despre iubirea necondiţionată, dar ai stat vreodată să te gândeşti cât de greu e să nu iubeşti totul?

    Ai stat vreodată să te gândeşti câtă nefericire aduce acea iubire singulară, faţă de iubirea universală?

    Câtă frământare, câte condiţii, câtă suferinţa?

    Iubirea universală îţi cere să te iubeşti pe tine şi iubindu-te pe tine,  vei iubi absolut totul în jurul tău.

    Însă ca să te poţi iubi pe tine, ai nevoie să te accepţi pe tine aşa cum eşti, să înţelegi că toate acele lucruri pe care le negi la tine, sunt ok, să înţelegi că nu ai de ce să te simţi vinovat/a vreodată.

    Tot ce s-a întâmplat vreodată nu a fost decât o experienţă prin care tu şi cei implicaţi să vă apropiaţi tot mai mult de ceea ce sunteţi cu adevărat. Fiecare pas, chiar dacă a presupus lacrimile tale sau ale celuilalt, nu a fost din vina nimănui, ci a fost spre susţinerea voastră şi a întregului univers.

    Şi dacă nu îţi vine să crezi, gândeşte-te de câte ori din durere, s-au născut unele dintre cele mai frumoase lucruri de pe planetă, unele dintre cele mai magnifice piese de artă din lume. Niciodată nimic nu e ceea ce pare şi în fiecare întâmplare, experienţa este un sens subtil care completează puzzle-ul perfect al întoarcerii noastre către ceea ce suntem cu adevărat.

    Viaţa este o celebrare atunci când suntem noi înşine, şi dacă bucuria este ceea ce căutăm în tot felul de lucruri exterioare, atunci nu căutăm unde trebuie.

    În viaţa de zi cu zi, rămâne atât de prinşi în activităţile noastre, încât uneori şi uitam să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem? După ce alergam de fapt?

    Ce căutăm în spatele implinrii obiectivelor noastre, ce căutăm în relaţiile noastre cu oamenii, ce căutăm de fapt prin afacerile noastre? Care este acea stare după care tot alergam sperând că o vom găsi prin realizările şi titlurile noastre?

    Şi de ce ratăm să vedem că suntem deja acolo?

    Ce cauţi cu adevărat suflet drag? Vreu să îţi pui această întrebare chiar acum şi să îmi răspunzi. De ce ai tu nevoie cu adevărat? De ce faci tot ceea ce faci? Ce ţi-ar aduce împlinirea tuturor dorinţelor tale până la urmă?

    Lasă-mi te rog un comentariu mai jos au răspunde-ţi ţie însuţi/însăţi la asta, pentru că vreau să te ghidez spre a realiza că de fapt tot ceea ce cauţi, ai aici şi acum, şi vreau să te îndrum să vezi că toate eforturile pe care le faci sunt în zadar .

    Libertatea şi iubirea sunt calităţile tale naturale şi nu ai unde să le găseşti în afară, oricât ai căuta. Împăcarea, liniştea, bucuria fac parte din fiinţa ta adevărată şi nu le vei găsi niciodată în iluziile după care alergi acum.

    Să poţi trăi în totalitate aşa cum îţi doreşti, ai nevoie de un singur lucru: să fii tu în totalitate cine eşti. E atât de simplu şi totuşi uneori e atât de complicat, însă o poţi face!

    Şi primul pas este să renunţi la acel ‘’Nu’’, la acel ‘’Nu este posibil’’, la acel ‘’Nu poate să fie atât de simplu’’.

    Spune-ţi chiar acum cu voce tare: Pentru a trăi în totalitate aşa cum îmi doresc , tot ce am de făcut este să fiu în totalitate ceea ce sunt , şi observă cum se simte în corpul tău când spui asta.

    Poate fi adevărat?

    Spune Da, vieţii! Spune Da, libertăţii! Spune Da, iubirii!Spune Da, Sunt în totalitate ceea ce sunt, şi trăiesc în totalitate ceea ce este!

    Pentru a trăi experienţa întregului, ai nevoie să realizezi că eşti una cu el, la nivel profund.

    Te îmbrăţişez cu iubire şi ne auzim curând!

  • Nu eşti nimic din ceea ce crezi că eşti

    Nu eşti nimic din ceea ce crezi că eşti

    Ne petrecem o mare parte din viaţa având o idee falsă despre ceea ce suntem cu adevărat.

    Credem într-un ‘’eu’’, care de fapt se bazează pe gânduri, pe amintiri, pe definiţii pe care le-am căpătat prin întâlnirile cu toţii oamenii din viaţa noastră.

    Mintea noastră a crezut dintotdeauna că ea este cea care face lucrurile să se întâmple, că ea este cea care creează realitatea, şi aceasta este una dintre cele mai mari iluzii.

    Ne agităm, ce chinuim, depunem eforturi, având senzaţia că în acest mod vom facem lucrurile să se întâmple, însă nimic nu se întâmplă fără că voia divină să permită acest lucru.

    Şi ajungem întotdeauna să suferim, depunând atâtea eforturi . Cu cât ne chinuim mai tare, cu cât credem în gândul că noi suntem cei care fac lucrurile să se întâmple, cu atât mai mult ne îndepărta de adevărată sursa care are grijă de tot ceea ce se întâmplă în toate universurile, dimensiunile şi timpurile.

    Cu cât încercam să controlăm lucrurile pe baza acestei voci a gândurilor din capul nostru, cu atât ajungem să suferim mai mult.

    M-am întrebat la un moment dat: Cine respira în corpul meu? Cine îmi animă trupul în fiecare dimineaţă?

    Nu trebuie să fac nimic, nu trebuie să mă alimentez la nici o priză pentru a începe în fiecare zi să mă mişc prin lume. Şi asta înseamnă că undeva trebuie să existe o sursă invizibilă care crează totul, care mă crează pe mine, care mă pune în mişcare, care trăieşte prin mine.

    Mulţi dintre noi credem o mare parte din timp, că suntem gândurile noastre, şi că aceste gânduri ne aparţin, însă este oare adevărat?

    Când ne-am născut ne-am născut puri de orice informaţie, de orice credinţă, însă apoi am început să primim defintiii, concepte despre cum e lumea, despre cine suntem noi, şi de acolo a început iluzia.

    Ajungem astfel să creştem şi vine un moment în care poţi vedea clar, că gândurile vin de peste tot, că tot ceea ce crezi despre tine, despre lume, este doar un amalgam de gânduri ale tuturor oamenilor cu care am interacţionat în viaţa noastră.

    Apoi putem să privim la trupul nostru şi să vedem că el este compus din molecule, atomi, particule, unde de energie, însă unde suntem noi în toată ecuaţia asta?

    Pentru că toate acestea trebuie să aibă o sursă.  Din moment ce putem să privim trupul nostru, devine clar că nu avem cum să fim el, din moment ce îl putem conştientiza şi observă.

    Din moment ce putem să privim gândurile noastre şi să le observăm devine clar, că nu avem cum să fim ele, pentru că un gând nu se poate vedea pe el însuşi. Şi atunci ajungem să vedem că de fapt noi suntem martorii tuturor acestor lucruri.

    Noi suntem acel ochi din care totul este privit, şi observat. Noi trebuie să fim una cu sursa.

    Adevăratul  ‘’eu’’, nu este cel bazat pe amintiri, pe defintiii care au venit de la toţi oamenii pe care i-am întâlnit, ci este dincolo de toate acestea.

    Adevăratul eu nu este o serie de emoţii, şi poţi vedea acest lucru, doar devenind complet conştient .

    Doar devino conştient, ca într-un joc, de mâinile tale, de picioarele tale, de culoarea gândului tău următor, de respiraţia care se manifestă în tine, şi vezi ce se întâmplă?

    Eşti tu corpul tău, sau eşti cel care priveşte? Eşti tu senzaţiile tale, sau eşti cel care observă aceste senzaţii? Eşti tu respiraţia ta, sau eşti cel care o priveşte?

    Încearcă să-l găseşti pe cel care poate observa toate acestea. Şi dacă îl poţi găsi, înseamnă că nu este real. Nu poţi fii tu cel pe care îl găseşti, pentru că tu nu ai cum să te vezi pe tine însuţi.

    Cum poate un gând să se privească pe el însuşi? El nu poate să privească din el.

    Tot ceea ce există în această lume este o formă de gând. Inclusiv tu, cel pe care îl numeşti tu, este tot o formă de gând.

    Viaţa asta e un vis, şi nu este o metaforă. Ne îmbrăcăm cu diverse personaje, şi  această viaţă se va sfârşi într-o clipită.

    E important să ne amintim cine suntem, ce suntem cu adevărat, pentru că altfel vom rătăci prin viaţă, în iluzie şi suferinţă.

    Întreabă-te repetat: Cine sunt eu? Cine sunt eu? Cine sunt eu? Până când nu vei mai găsi un răspuns, pentru că orice răspuns ai găsi nu are cum să fie decât un gând, decât o idee despre cine eşti cu adevărat.

    Te invit chiar acum să răspunzi la această întrebare într-un comentariu , să scrii toate răspunsurile care îţi vin în minte, pentru că astfel poţi afla tot ceea ce nu eşti, şi de aici poţi începe să dai la o parte tot ceea ce te acoperă cu adevărat, privind fiecare gând în parte şi devenind conştient/a ca tu nu eşti el.

    Fă asta chiar acum, cu dedicare.

    Cine  eşti tu?

    Cu drag

  • Astăzi am curajul să spun că….

    Astăzi am curajul să spun că….

    Astăzi îţi voi spune o poveste tristă. O poveste despre mine şi provocările mele. Şi nu ţi-o voi spune pentru că vreau să mă plâng, sau că am nevoie de muştruluiala , ţi-o voi spune de dragul adevărului  şi mai mult decât atât, ţi-o voi spune pentru că poate vei găsi în ea o lecţie pentru propria ta viaţă, un exemplu sau un anti exemplu.

    Faptul că îţi scriu astăzi , acum, lăsând lacrimile să îmi curgă pe obraji nu este un lucru simplu. Faptul că în sfârşit pot să mă dezbrac de teamă că mă vei judeca, că nu mă vei mai plăcea, că nu voi mai fi destul pentru tine, şi să fiu complet vulnerabilă ,  este ceva pentru care am avut nevoie de curaj, însă am decis că adevărul este cel care contează căci el te va face liber.

    Am ţinut în interiorul meu prea mult timp acest secret pentru că am vrut să protejez o imagine, pentru că  mi-a fost teamă că nu voi fi înţeleasă şi judecată, pentru că mi-a fost ruşine de această parte din mine. M-am învinovăţit, m-am judecat aspru de multe ori şi am încercat să găsesc căi de ieşire.

    Astăzi conştientizez cât de important este să te opreşti, să te opreşti şi chiar acolo unde eşti să fii sincer cu tine, să fii gata să nu mai pozezi în persoana perfectă cu viaţă perfectă, atunci când nu e aşa, să poţi să îţi asumi părţile întunecate din tine, să poţi să ceri ajutorul celorlalţi, care până acum au crezut că eşti omnipotenta şi le poţi rezolva pe toate.

    În ultimii ani asta e imaginea pe care eu am creat-o. Eu sunt acea persoană conştientă care trebuie să fie mereu înţeleaptă, care mereu trebuie să rezolve lucruri, care mereu trebuie să aibă grijă de ceilalţi, să încerce să le înţelege comportamentul şi locul de unde se naşte acest comportament. Normal  doar cu asta mă ocup, cu a înţelege cum funcţionează oamenii.

    Doar că toată această imagine şi tot acest fel de a fi a condus la a-mi asuma mult mai multe roluri decât pot duce. Iar astăzi, am o mărturisire pentru tine. Nu mai pot, nu sunt omnipotentă, uneori am nevoie să am lângă mine pe cineva care să mă ridice de pe podea.

    În ultimii ani s-au schimbat multe în viaţa mea, am devenit mama , am pus pe pauză scrisul, am pus pe pauză multe dintre proiectele mele .Am ajuns să fiu frustrată atunci când nu mai puteam să fac ceea ce simt să fac datorită faptului că o altă mică fiinţă depinde mine şi iubitul meu era prea prins în propriile lui proiecte astfel încât să vadă, să înţeleagă prin ce trec.

    Maternitatea te schimbă şi nu este un mit,  ca femeie treci printr-o mulţime de schimbări. În psihicul tău se întâmplă multe lucruri, stările tale, adaptarea ta la noul rol nu este uşoară.

    S-au strâns multe şi nu mi-am mai alocat timpul necesar pentru a mă elibera de toate aceste emoţii din interiorul meu. Cu fiecare întâmplare am băgat sub preş, pentru că nopţile erau rezervate trezitului pentru a hrăni copilul, zilele erau rezervate pentru a fi cu ea şi a te ocupa de toată rutina ce presupune creşterea unui copil.

    Toată lumea spune că e minunat să ai un copil, şi într-adevăr este, dar nimeni nu vorbeşte despre partea mai puţin plăcută pe care ţi-o aduce acest rol. Nimeni nu vorbeşte despre oboseala, frustrare, despre schimbarea pe care o aduce în viaţa ta, despre faptul că toată dinamica familiei se poate schimba, nimeni nu vorbeşte despre îngrijorare, despre tot ceea ce simţi atunci când devii părinte. Nici eu nu am înţeles până când nu am fost părinte. Pentru că aşa este, experienta directă este cea care ne face să înţelegem.

    Toate cărţile citite, toate consilierile de toate felurile pe care le-am făcut, psihologice, filozofice, toate întâlnirile şamanice, toate călătoriile spirituale în exterior şi în interior, faptul că la un moment dat , în urmă cu câţiva ani am experimentat extazul vieţii într-un fel cum nu mi-am imaginat, simţind conexiunile din jurul meu, simţind iubirea care ne înconjoară, văzând frumuseţea în totul, am avut experienţa a frânturi din adevărul despre cine suntem, nu m-au ajutat însă în ceea ce a urmat.

    Anul trecut a fost pentru mine unul cu o încărcătură negativă pe toate planurile.

    Am realizat multe lucruri pe care nu vroiam să le admit despre mine şi pe care acum şi aici ţi le voi recunoaşte.

    Secretul despre care îţi vorbeam este că mi-am dat seama că sunt o persoană dependenta şi din păcate a fi dependent este un fel de a fi, care nu poate să dispară de pe o zi pe alta şi care nu se poate rezolva decât prin sublimare. O să îţi explic mai mult despre ce înseamnă asta.

    Mai mult decât atât în acest moment nu îmi place viaţa mea, nu îmi place realitatea şi  acest lucru nu durează de ieri, ci durează de mai mult timp doar că am încercat prin toate modurile posibile să nu accept asta.

    Eu, fiinţă pozitivă care mereu împărtăşeşte cu ceilalţi partea frumoasă a vieţii, să simt asta? Cel puţin ciudat nu?

    Dar se întâmplă, şi faptul că negi suferinţă din viaţa nu te duce niciunde. Există suferinţă în lume, chiar dacă la un moment dat o poţi transcende alteori nu poţi.

    De ce? Poate pentru că încă nu eşti Buddha sau Iisus, sau poate eşti dar încă nu îţi dai seama de asta. Faptul că îţi spui credinţe pozitive în fiecare zi nu te ajută cu nimic dacă nu trăieşti conform lor, dimpotrivă.

    Este momentul să accept şi să recunosc că am făcut greşeli, multe greşeli pe parcursul ultimilor ani şi aceste greşeli sunt o şansă din care pot învăţa, dar asta nu înseamnă că nu au durut.

    Este momentul să accept, că am fost dependenta de relaţii în viaţa asta, că am fost dependenta de jocuri de noroc, că am fost dependenta de muncă, că am fost dependenta de apreciere, că am fost dependenta de multe lucruri şi motivul pentru care am ajuns să fiu dependentă a fost întotdeauna o fugă de realitate.

    Încă sunt dependenta şi încă fug de realitate într-o oarecare măsură şi acum dar sunt în proces de a rezolva acest lucru.

    De fiecare dată când ceva nu îmi plăcea în ceea ce se întâmplă cu viaţa mea mă refugiam în seriale, în jocuri ,în munca  în orice era la îndemână pentru că nu mă puteam opri, nu puteam să mă opresc şi să simt tot ceea ce simt. Toată această tristeţe din interior, contactul cu realitatea mă speria teribil. De ce? Pentru că ştiam în interiorul meu că mă aflu într-o stare de complacere, că de frică accept să trăiesc anumite lucruri care nu îmi plac, că de teamă de viitor, poate mă complac în relaţii care nu mai sunt împlinitoare pentru mine,

    Astăzi am curajul să spun că nu îmi place punctul în care se afla relaţia mea şi asta mă sperie teribil, pentru că avem un copil împreună . Însă în acelaşi timp ştiu că datoria noastră ca părinţi este să fim fericiţi, întrucât un părinte nefericit nu poate creşte copii fericiţi.

    Astăzi am curajul să spun că nu îmi place faptul că partea artistică din mine e adormită undeva şi vreau să se trezească tot mai mult aşa încât să simt cu adevărat viaţă şi frumuseţea din nou la maxim.

    Astăzi am curajul să spun că sunt obosită, sunt atât de obosită de rolurile pe care mi le-am asumat , de toate îndatoririle pe care mi le-am insuflat singura asupră-mi. Faptul că am tratat toate aceste urgente auto-impuse în loc să tratez urgenţă sufletului meu, m-au făcut să pierd energie.

    Astăzi am curajul să spun că încă nu înţeleg de ce mă afectează atât de tare, atunci când un om nu are empatie, când judeca în loc să te susţină.

    Astăzi am curajul să spun că uneori vine la suprafaţă un comportament de copil din interiorul meu, copilul care nu a avut ce s-a dorit îşi doreşte acum să aibă ceea ce vrea., atunci când vrea. Şi când nu obţine ce vrea nu se poate opri, nu se poate opri din a încerca deşi uneori lucrurile nu ţin de controlul lui.

    Astăzi am curajul să spun că viaţa mea nu e perfectă, şi că nu mă interesează absolut deloc  să pozez ca şi când ar fi. Peste dependenta de apreciere am mai trecut.

    Astăzi am curajul să spun că sunt o fire dependenta şi că lucrez să direcţionez acest fel de a fi către lucruri constructive.

    Astăzi am curajul să spun că nu îmi place faptul că trebuie să lupt pentru independenţa financiară în cadrul familiei mele.

    Astăzi am curajul să spun simt tristeţe în interiorul meu, că îmi curg lacrimile pe obraji, că simt durere în interiorul meu, şi chiar dacă ştiu că sunt doar emoţii care vin şi trec, dor al naiba de tare.

    Astăzi am curajul să spun că simt frustrare că lucrurile nu se întâmplă uşor pentru mine şi de aceea toată viaţa am căutat metode , care s-au dovedit a fi nu cele mai bune, pentru a obţine lucruri rapid.

    Şi totul în final se rezumă la un singur lucru, la o revoltă interioară spre divinitate care se întreabă: Dar eu de nu primesc ce vreau cu uşurinţă,  nu merit? Care duce mai departe la o credinţă cum că într-adevăr sunt o fiinţă care nu merită, care conduce mai departe la complacere în anumit situaţii ce nu mă reprezintă complet, în loc să merg spre stele spre ceea ce merit cu adevărat, ceea ce mai bun, mai minunat şi mai frumos.

    Nu am realizat încă de la început această subtilitate, însă tot scenariul vieţii mele a fost construit pe următoarea concluzie interioară pe care mi-am format-o atunci când am fost copil:

    Nu merit, sunt un nimeni pentru că nimeni nu mă ascultă şi nu mă înţelege. Am trăit următorii ani, încercând să demonstrez că merit, că sunt inteligenta, că sunt frumoasă, că merit să fiu luată în calcul, că merit să fiu iubită, că merit să fiu apreciată. Am trăit având în interiorul meu această fetiţă nevoiaşă care are nevoie de recunoaştere.

    Stau să mă gândesc acum cât de trist este să trăieşti fără să ai simţul interior al valorii bine sedimentat. Şi chiar dacă îl ai la nivel mental, undeva în tine încă a rămas acea credinţă că eşti un nimeni, că nu meriţi.

    Viaţa este o călătorie spre interior permanenta, în care descoperi încă o cheiţă şi încă o cheiţă spre cine eşti cu adevărat. Uneori ai experienţă cum că ai găsit toate cheiţele şi atunci guşti din extaz, din frumuseţea şi iubirea care ne înconjoară în fiecare zi şi e minunat, alteori ai experienţă că nu mai găseşti nici o cheiţă, nici măcar cele pe care cândva de mult ai reuşit să le vezi. Te simţi pierdut însă apoi cumva îţi regăseşti drumul. Totul ne ajută să creştem, să evoluăm să ne apropiem de desăvârşire, dar asta nu înseamnă că uneori nu îţi vine să muşti cu dinţii în jurul tău, că uneori nu îţi vine să te tăvăleşti de durere, că uneori nu îţi vine să renunţi şi nu înţelegi care este sensul lucrurilor.

    Trăieşti în întuneric şi în lumină şi apoi din nou în întuneric şi în lumina până în acel moment în care întunericul devină una cu lumina. Nu ştiu să îţi spun când va fi, aşa că tot ce ne rămâne de făcut este să gustăm toate aromele vieţii.

    Ceea ce avem nevoie să facem însă este să rămânem în adevăr, să rămânem autentici şi să avem curajul să recunoaştem locul în care ne aflăm într-un anumit moment.

    Să nu ne mai temem să arătăm ce se întâmplă cu noi, pentru că vom fi judecaţi  sau că asta contravine cu imaginea despre viaţă perfectă în care am investit atâta timp şi energie.

    Te provoc în continuare să începi şi tu călătoria către autenticitate şi să postezi un comentariu care începe cu: ‘’Astazi am curajul să spun că’…’, după care să enumeri 10 lucruri care poate ţi-a fost ruşine să le spui până acum, lucruri pe care poate le-ai ţinut îngropate în interiorul tău şi ai nevoie să le expui pentru a putea trece peste ele.

    Crede-mă că te va ajuta extraordinar de mult. Ţine minte că meriţi deja , prin simplu fapt că exişti şi orice ai spune nu te face o fiinţă mai puţin valoroasă. Ceea ce este expus şi vine în adevăr, poate fi cu adevărat transformat.

    Astăzi am curajul să spun că am dat greş în multe lucruri dar asta nu înseamnă că nu merit tot ceea viaţa are să ofere mai frumos, asta nu înseamnă că nu merit să văd Adevărul, asta nu înseamnă că voi merge în iad după ce mor, pentru că iadul îl trăieşti şi astăzi pe Pământ atunci când faci ceva care nu e în concordanţă cu iubirea, frumuseţea, adevărul. Ai trăit asta deja, sunt convinsă aşa cum am trăit şi eu.

    Viaţa merge înainte, căci înapoi nu mai are cum.

    Te îmbrăţişez şi ne auzim curând cu alte gânduri. Dă un share pentru că toţi oamenii din jurul tău să aibă curajul să fie reali, autentici, să nu mai fugă, să nu mai evadeze pentru că doar aşa putem, avea relaţii reale, unii cu alţii, cu conexiuni reale, de la inima la inimă.

    Din iubire, pentru mine, pentru tine, pentru întreaga omenire

  • Găseşte lumina în mijlocul întunericului

    Găseşte lumina în mijlocul întunericului

    Sunt momente in viaţă când simţi ca totul se destramă. Sunt clipe când eşti atât de obosit si confuz încât o parte din tine simte ca moare de-a dreptul, sau cel putin îşi doreşte sa moara, sa curme toată suferinţa.

    Sunt momente când nu ştii încotro sa te îndrepţi, nu ştii ce să faci, şi pur şi simplu abandonezi orice luptă cu aşa zisele probleme ale vieţii. Simţi că nu mai ai putere să lupţi, că te-ai săturat de absolut tot.

    În acele momente, poate îţi îndrepţi ochii înlăcrimaţi spre cer şi începi să ceri ajutor, începi să ceri suport şi direcţie. Eşti gata să te opreşti, pentru că pare că nu ţi-a mai rămas nimic de făcut. Sentimentul nu este deloc plăcut şi uneori suferinţa este enorm de mare, însă lasă-mă să îţi spun că acesta este cel mai bun loc în care te poţi afla, şi poarta în el o oportunitate imensă ca totul să se schimbe în viaţa ta.

    În mijlocul celor mai întunecate trăiri sta ascunsă şansa de a începe să cauţi lumina, acea lumină care să nu te mai părăsească niciodată.

    Cu toţii am avut astfel de momente, de o mai mare sau mai mică intensitate emoţională, dar toţi le-am trăit.

    Partea interesantă este ca în aceste momente, în care nu ştii ce să mai faci, în care ceva abandonează lupta, de cele mai multe ori avem capacitatea să ne oprim puţin şi să petrecem puţin timp cu atenţia spre interiorul nostru. În aceste momente ne alocăm timp să eliberăm din interiorul nostru emoţiile negative acumulate, să plângem, să ţipăm, să lăsăm să se exprime toată durerea. În restul timpului nu am putut, pentru că am fost prea ocupaţi cu a încerca să facem ceva.

    Ce se întâmplă în urma acestor evenimente este că începem să creăm spaţiu în interiorul nostru. Aruncăm pe fereastra alergătura şi dorinţa de a face mereu ceva şi doar suntem. O dată cu aceasta oboseală suntem gata să renunţăm la ideile noastre despre ce trebuie să facem, suntem gata să renunţăm la anumite obiceiuri care poate ne-au ţinut pe loc, şi ne-au condus spre experimentarea unei vieţi cu multă suferinţă.

    Ne dăm seama poate în sfârşit că ceea ce am făcut, ceea ce am crezut nu are cum să ne fie de folos, căci altfel nu ne-ar fi provocat atâta suferinţă.

    Realizăm ca aceasta identitate de care am ţinut cu dinţii, acest ataşament faţă de propria noastră persoana este nefolositor pentru noi. Acest impostor din interiorul nostru, cu toate ideile lui, cu toate credinţele lui de până acum este cel pe care trebuie să îl lăsăm să plece, pentru a ne reîntoarce la inocenta, la spaţiu, la linişte.

    Aşa cum nu ai cum să reîmprospătezi apă dintr-un vas fără să o arunci pe cea care este deja acolo, la fel nu ai cum să îţi reîmprospătezi viaţa dacă nu eşti dispus să laşi să plece ceea ce nu îţi mai serveşte.

    De-a lungul vieţii multe gânduri vin spre noi, gânduri pe care noi le investim cu energie, gânduri care dau naştere la experienţe dar şi la idei despre ceea ce credem că suntem.

    Însă dacă începi să investighezi o astfel de idee la un moment dat, sau cineva te întreabă: ‘’De unde ştii că este asa’’, abia atunci începi să pui la îndoială ceea ce ai crezut a fi adevărat.

    Această carte a ideilor despre viaţa, oameni, absolut tot, care se afla în interiorul nostru, este de fapt un personaj, o identitate construită în timp din foarte multe concluzii subiective.

    Multe dintre adevărurile ‘’ acestui personaj sunt de fapt cele mai mari iluzii, iluzii datorită cărora suferim, datorită cărora vedem lucrurile în gri.

    Ce e de făcut?

    Aminteşte-ţi că atunci când crezi într-un gând, tu îi dai puterea prin atenția. Ta. Acest gând încet dar sigur devine o credință în tine, pe măsură ce timpul trece, din cauza constantei tale preocupări pentru el și atenția constantă la el. De obicei, este nevoie de câteva luni înainte ca un gând nou să poată deveni o credință, și este nevoie de tot atât de mult timp, de asemenea, pentru că o credință veche să diminueze un impuls suficient pentru a opri influențarea realităţii.

    De îndată ce îţi dai seama că o credință nu îţi mai serveşte, şi te decizi să nu mai crezi asta, credința va începe să se prăbuşească se va opri în curând din a-ţi influența realitatea

    Aminteşte-ţi că singura ta “acceptare” a unui gând, îi dă putere. Dacă nu crezi un gând, atunci nu poate deveni o forță în realitatea ta.

    Dacă rămâi spectator al gândurilor tale, atunci nu vei avea cum să îţi formezi credinţe, şi neformându-ţi credinţe subiective, tot ceea ce rămâne este claritatea prezentului. Toate problemele tale vin din atenţia pe care tu o dai gândurilor tale.

    Dacă la început ţi se pare greu să nu crezi în gândurile tale, măcar fă o selecţie şi crede în gândurile pozitive. Nu înseamnă că vei trăi realitatea obiectivă în acest fel, însă măcar vei trăi o realitate subiectivă pozitivă.

    Tot ceea ce îţi spune că ai o problemă, este un gând. Dacă vei crede acest gând, atunci modul în care vei vedea lumea va fi conform cu prezenţa acestei problem, însă dacă vei privi gândul fiind conştient că el însuşi fără tine nu are nici o putere, vei rămâne detaşat şi în pace.

    Îţi propun un mic experiment:

    În zilele următoare, atunci când îţi observi tendinţa despre afirma anumite lucruri, concluzii în care crezi, întreabă-te: De unde ştiu că este adevărat? Acesta este doar un gând. Este adevărat în măsura în care eu îl cred adevărat.

    Vreau să îţi spun ceva care poate mintea ta va considera greu de digerat, dar dacă priveşti un pic în interiorul tău şi îţi vei pune întrebările potrivite, s-ar putea să ajungi la concluzia că este adevărat.

    Tot ceea ce tu consideri real, nu este real!

    Tot ceea ce vezi tu este doar o iluzie, dacă vei privi prin filtrul credinţelor tale subiective.

    Boala nu este reală, decât în măsura în care tu vei crede în acest gând numit boala.

    Neputinţa nu este reală decât în măsura în care tu vei crede că eşti neputincios.

    Sărăcia nu este reală decât în măsura în care tu vei crede în gândul acesta. Şi aici mă refer că vei fi afectat de acest gând numit sărăcie doar dacă tu îi dai atenţie.

    Situaţia în care te vezi fără scăpare, o vei simţi ca fiind fără scăpare doar pentru că tu crezi în acest gând

    Lipsa este reală doar în măsura în care vei rămâne cu atenţia pe această idee.

    Ce înseamnă realitate a fost de multe ori greşit înţeles. Noi nu trăim în realitate până în momentul în care nu transcendem aceste gânduri, până când nu transcendem mintea şi până când nu înţelegem cu adevărat noi nu suntem acest personaj, aceasta entitate, atotştiutoare, cu concluziile ei despre viaţă.

    Noi nu trăim în realitate până când nu suntem spectator obiectivi, fără a judeca şi a împărţi experienţele în două tabere: bun şi rău.

    Noi nu trăim în realitate până nu realizăm ca universul este înghesuit înăuntrul nostru şi nu invers.

    Noi nu trăim în realitate până când nu lăsăm în urma timpul. În timp nu poţi trăi realitatea pentru că percepţia ta asupra vieţii va fi mereu influenţată de o amintire sau de o proiecţie.

    Singurul loc unde poţi găsi realitatea este în prezent, acolo unde tot bagajul din trecut nu ne poate atinge şi toate buzunarele de proiecţii nu ne mai amăgesc.

    Lumina de la capătul tunelului a fost întotdeauna precum fata Morgana.

    Lumina pe care o cauţi este de fapt  aici şi acum!

    Priveşte lumea înţelept. Învaţă să te cunoşti pe tine însuţi. Aceasta este cea mai de preţ comoara.

    P.S Lasa-mi un comentariu  si spune-mi care crezi ca este cel mai adevarat gand al tau despre viata si hai sa verificam impreuna daca este real sau este doar o credinta care sta in calea fericirii tale:

    Cu iubire, pentru tine, pentru mine, pentru omenire

  • Nu ai nevoie să mergi niciunde pentru a găsi fericirea

    Nu ai nevoie să mergi niciunde pentru a găsi fericirea

    Dacă este să ne raportăm la timp, acest concept iluzoriu pe care îl trăim în dimensiunea aceasta pe care o numim realitate, încep prin a-ţi spune bine te-am regăsit, draga mea prietenă.

    A trecut ceva vreme de când nu s-au mai pus cuvinte pe aceste pagini ale blogului, şi se pare că acum este momentul să se întâmple.

    Nu voi intra în vreo poveste, sau vreo justificare de ce au trecut luni bune de când am mai scris, pentru că aşa cum cu siguranţă ştii, lucrurile se întâmplă întotdeauna la momentul potrivit şi în modul perfect.

    Am călătorit prin acest vis al vieţii în ultima perioadă şi am păşit prin diverse experienţe, că întotdeauna iar acum îndemnul inimii mă poartă spre a fi mesagerul rândurilor pe care le vei citi în continuare.

    Am să-ţi spun că în această perioadă , nu am fost nicăieri, am fost mereu în inimă şi conştiinţa ta , deşi trupul meu a călătorit în diverse locuri.

    Sunt multe lucruri şi poveşti care uneori nu îşi mai au sensul pentru că fac parte dintr-un trecut care există doar prin prisma amintirilor , iar dacă ele se spun sunt pentru că au rolul de a trezi ceva în interiorul nostru.

    Aşa cum probabil ai observat şi înainte de a face această pauză în cuvintele adresate ţie, de-a lungul vremii, toate mesajele de pe acest blog s-au redus la un singur domeniu, pe care unii îl numesc spiritualitate.

    Dacă mă întrebi pe mine, nu i-aş spune nici măcar domeniu, pentru că domeniu este un cuvânt mult prea mic care să cuprindă la ce mă refer.

    De ce spun asta? Pentru că nu există nimic altceva în afară de spiritualitate, nu există nimic altceva decât Dumnezeu în lume.

    Tot ce îţi poţi imagina , tot ceea ce poţi percepe prin simţuri, tot ceea ce nu îţi poţi imagina şi nu poţi percepe prin simţuri, totul exista pentru că Tu exişti.

    Anul acesta s-a întâmplat un lucru neplanificat pentru mine, am primit şansă de a merge în India, unde am stat o lună de zile.

    Când m-am întors toată lumea mă întrebă, cum a fost în India?  Ce am descoperit acolo? Aproape că uneori nu ştiam sad au un răspuns, pentru că simţeam câtă aşteptare există în întrebările care mi se adresau.

    Mă gândeam cum să le spun eu oamenilor că de fapt cea mai mare realizare a mea în India, a fost că nu aveam nevoie să mă duc în India, cum să le spun eu oamenilor, că de fapt am mers la mii de kilometrii distanta şi cele mai profunde conştientizări le-am avut între 4 pereţi ai unei camere de hotel?

    Sunt mulţi călători în lume, unii dintre noi ştim înspre ce călătorim, alţii habar nu avem.

    Cert, este că fie că ştim sau nu ştim, avem o singură destinaţie, şi aceasta este altarul fiinţei noastre.

    Nu avem nevoie să mergem niciunde pe această planetă pentru a intra acolo.

    Mulţi oameni trăiesc cu impresia şi iluzia aşa cum am fost şi eu la un moment dat că dacă nu sunt fericiţi în locul în care sunt acum, cu siguranţă o expediţie într-o altă ţară, pe un alt continent va rezolva problema.

    Este una dintre cele mai mari amăgiri existente.

    Îţi spun şi te asigur, că dacă nu eşti fericită în locul în care te afli acum, cu siguranţă nu vei fii în niciun alt loc unde s-ar afla trupul tău fizic.

    Nu este vorba despre asta. Nu este vorba de a merge undeva să îţi găseşti fericirea, suflet drag ci este vorba despre a da la o parte tot ceea ce îţi umbreşte fericirea ta naturală aici şi acum.

    Vreau să îţi spun un singur lucru despre experienţa mea în India. Ce s-a întâmplat acolo?

    A fost una dintre cele mai minunate experienţe, însă nu pentru că Gangele minunat îmi zâmbea în fiecare dimineaţă, nu pentru că muntele mă salută de fiecare dată la răsăritul soarelui, nu pentru că erau 1 milion de ashramuri în jur, deşi bineînţeles toată această recuzită a avut rolul ei in’’calatoria’’ sufletului meu.

    Adevăratele motive pentru care am simţit cea mai profundă pace pe care am simţit-o vreodată, motivele pentru care am trăit cele mai minunate sincronicităţi au fost câteva pe care ţi le voi enumera în continuare.

    Mi-e greu să pun în cuvinte, asemenea experienţe, pentru că nu există cuvinte pentru asta, însă mă străduiesc să pot să îţi transmit un mesaj care poate nu degeaba se afla acum în faţa ochilor tăi.

    Iată despre ce este vorba şi ce am realizat:

    Am realizat că sunt două căi prin care poţi ajunge să realizezi cu adevărat cine eşti, şi nu mă refer aici la cunoaşterea intelectuală a cine eşti şi a ceea ce eşti, ci mă refer la adevărata cunoaştere şi acestea sunt: abandonarea şi investigarea sinelui.

    În fiecare dimineaţă cât am stat în india am mers la braţ cu viaţa pur şi simplu, fără intenţie doar cu atenţie.

    Ieşeam din hotel, şi pur şi simplu eram deschisă şi primeam în peisajul piesei mele de teatru fiecare vietate, fiecare cărămidă,  fiecare rază de soare, fiecare zâmbet aşa cum venea.

    Când cineva venea spre mine, îmi zâmbea sau mă salută îl primeam pentru că ştiam că nu există nimic în afară de MINE şi că tot ce apare în acest vis , apare de fapt în Mine, aşadar nu este vorba despre eu şi ceilalţi ci ce este vorba despre Eu sunt şi atât.

    Când cineva venea spre mine şi  începea să vorbească cu mine, îl primeam cu atenţie, ascultând mesajul pe care mi-l transmite, ştiind că acel mesaj este de fapt de la mine pentru mine şi că acele cuvinte pe care eu le emit ca răspuns, sunt din nou  un mesaj de la conştiinţă pentru conştiinţa.

    Dacă mă vei întreba dacă l-am văzut pe Dumnezeu, îţi voi spune că da, l-am văzut şi îl văd în fiecare zi, numai pe el îl văd, pentru că altceva nu există.

    Îl văd pe Dumnezeu în fiecare floare, în fiecare om, în fiecare clădire, în absolut tot ceea ce mă înconjoară.

    În tot acest abandon minunat am primit cele mai frumoase daruri şi conştientizări.

    Am înţeles că atunci când eşti în realitate, adevărata realitate  toate limitele între tine şi restul lumii se dizolvă, pentru că Tu eşti Lumea, lumea există în interiorul tău şi niciunde altundeva.

    Am înţeles că o simplă întrebare : Cine sunt eu, te poate duce pe culmi nebănuite, şi poate să topească strat după strat , ego-ul şi imaginea falsă despre cine eşti.

    Am înţeles că până când singura ta intenţie şi dorinţa în viaţă nu rămâne să realizezi cine eşti cu adevărat, nu vei descoperi cu adevărat. Poate te vei amăgi, vei trăi cu iluzia  vei avea cunoaşterea mentală asupra a ceea ce eşti, însă nu adevărul complet.

    Am înţeles că într-adevăr atunci când realizezi  cine eşti cu adevărat eşti liber, eşti în pace permamenta, eşti pur şi simplu TOTUL şi NIMIC.

    Suntem mulţi care avem experienţe spirituale dintre cele mai frumoase, avem stări de conştiinţă extinsă, avem cunoaşterea intelectuală despre cine suntem, unii spun că văd îngeri, alţii spun că traies stări de extaz, însă toate acestea sunt şi ele doar experienţe, şi nu sunt adevărul complet.

    Am înţeles că de fapt pentru ca să există o reflexie a conştiinţei pure în tine, mintea şi trupul tău  au nevoie să fie curate şi pure.

    Câteva lucruri asupra cărora să medităm ar fi:

    Totul se întâmplă în conştiinţă.

    Cum îţi realizezi adevăratul sine? Păstrându-ţi atenţia în inimă, în interior.

    Atât, Aceasta este adevărata realitate şi  din acest loc totul se vede clar, se aranjează aşa cum trebuie.

    Nu există cauzalitate. Totul se întâmplă instantaneu.

    În acest moment tu eşti lumea să zicem, în momentul următor eşti cu totul altă lume, iar aceasta înşiruire de cadre, de lumi constituie ceea ce numim viaţă.

    Continuitatea pe care noi o percepem a momentelor, se datorează de fapt amintirilor, minţii. Dacă nu ne-am raporta la aceste amintiri, am putea să trăim cu adevărat tot timpul în noutate, spontaneitate.

    Acel sine despre care tot vorbesc este greu de pus în cuvinte, dar de dragul jocului, imaginează-ţi că tu eşti punct, din care se proiectează că la cinema totul, pe ecran, viaţa aceasta ca un vis.

    Dacă tu eşti acest punct eşti în acelaşi timp cel care crează diafilmul şi actorul care joacă în film. Actorul nu are nici o putere de creaţie însă punctul are.

    Şinele tău real este creatorul; Actorul, personajul sau şinele fals, nu crează nimic doar experimentează.

    Când te identifici cu personajul care joacă în film, apar problemele.

    Dacă rămâi centrat pe inimă, pe interior eşti în realitate, adică ce eşti cu adevărat , dacă rămâi centrat  pe film eşti în vis.

    Iar acum am separat cele două aspecte pentru explicaţii, însă totul se întâmplă în interiorul sinelui.

    Practic persoană care te defineşti a fi este în interiorul sinelui, decorul e interiorul sinelui, nu există altceva în afară de sine.

    Şi acum întreabă-te: Cine eşti tu?

    …. Va urma partea a doua

  • Dacă nu-ţi împarţi darul cu lumea, vei pierde tot

    Dacă nu-ţi împarţi darul cu lumea, vei pierde tot

    Oamenii  cred ca ceea ce au, este meritul lor, si intr-un fel este, insa intotdeauna este vorba despre acel creator divin din interiorul fiecaruia, de sursa noastra a tuturor.

    Majoritatea dintre oameni cred ca axa dupa care se desfasoara lucrurile este in felul urmator: Mai intai trebuie sa ai, ca sa poti face, si apoi sa fii…..( fericit, implinit, in pace, in siguranta). Insa lucrurile nu stau deloc asa.

    Ego-ul nostru a crescut atat de mult si ne stapaneste pe multi intr-un fel extraordinar. Vad tot mai multi oameni care nu mai recunosc meritul divinitatii din ei in tot ceea ce creaza. Smerenia a disparut cu desavarsire si a fost inlocuita de o aroganta si o trufie fantastica. Cu totii cred ca ei inventeaza gaura la macaroana, scuza-mi expresia. Toti au senzatia ca au inventat, au creat, au facut ei ceva fabulos, isi pun titluri in ce in ce mai pompoase si se identifica cu toate acestea. Ma uit uneori, si nu-mi vine sa cred.

    Mintea noastra a tuturor are asa un simt al proprietatii, extraordinar. Ea se crede buricul Pamantului si oamenii care se identifica cu mintea lor la fel. Au uitat ca de fapt tot ceea ce au, s-a creat din conexiunea lor cu divinitatea, caci fara aceasta conexiune nu ai putea crea nimic.

    Omul singur nu are nici o putere de creatie, insa ansamblul om -Dumnezeu are o forta extraordinara.

    Ma uit in jurul meu si imi dau seama tot mai mult de cata teama, cata dorinta de control, cata iluzie falsa exista in mintile noastre. Privesc oameni care au ajuns sa aiba anumite lucruri si au uitat sa multumeasca pentru acest lucru, au uitat sa fie recunoscatori pentru aceste daruri care le-au fost oferite. Cand le vine randul sa isi arate multumirea, recunostinta si sa ajute la randul lor, cu totii fug mancanc Pamantul. Si pot sa o faca, insa un simt al ego-ismului, un simt al controlului si al ideii ca e meritul lor ca au, si ceilalti care nu au, sa mearga la munca. Aceasta atitudine de lipsa de iubire si compasiune pentru semeni este cea care ii va conduce pe acesti oameni intr-o zi sa piarda darurile pe care le-au primit. Au uitat ca au fost si ei la un moment dat in punctul in care erau deconectati de sursa, si nu aveau aceasta constienta despre cum sa acceseze abundenta om-Dumnezeu. Ceea ce nu stiu majoritatea este ca atunci cand poti darui, cand poti ajuta, si o faci, pentru ca iti este din usurinta, devii din ce in ce mai bogat atat in cer si pe Pamant. Cand daruiesti cu toata inima, pentru ca esti in iubire, in compasiune, este in contact cu Dumnezeu care inseamna impartasire, generozitate, daruire, niciodata nu vei avea cum sa pierzi ceva. Dimpotriva cel care se afla in fata ta, esti chiar tu insuti/insati, si cand ii dai lui ceva, de fapt iti dai tie. Insa aceasta lege nu functioneaza, cand daruiesti ceva cu intentia de a primi inapoi candva, si hai sa fim buni si generosi, ca ne va intoarce universul favoarea. In acest moment daruiesti de fapt tot din ego-ism, nu din iubire.

    Oare pana cand vom uita si vom continua sa ne comportam ca niste nerecunoscatori, pana cand ne vom nega creatorul divin din interior, pana cand vom merge la brat cu aroganta si trufia?

    Dumnezeu nu a fost niciodata zgarcit cu darurile sale, pe care le-a oferit lumii si fiecaruia dintre noi, tu de ce esti zgarcit cu darurile lui Dumnezeu? Nici macar nu sunt ale tale, ai venit aici gol si gol vei pleca de pe lume, insa ai sansa, sa te inalti cu sufletul plin de iubire , compasiune, daruire.

    Cine te crezi sa afirmi ca mintea ta este cea care a facut lucrurile sa se intample? Chiar nu iti dai seama ca doar atunci cand te conectezi cu sursa, poti crea lucruri, poti avea lucruri?

    Axa de fapt este in sens invers decat au crezut majoritatea. Nu este vorba despre a a vea pentru a face si apoi pentru a fi, ci este vorba de a fi in contact cu Dumnezeu, si din acest loc sa faci lucruri cu bucurie, pentru a avea.

    Cei care au realizat acest lucru si o fac constient sunt cei care sunt buni si generosi cu ceilalti, insa cei care sunt inconstienti de ceea ce au primit si cum au primit, si de unde au primit, afirmand a au avut noroc, sau sansa, sunt in general cei care au uitat sa fie recunoscatori si buni cu ceilalti.

    Doamne, dragilor, cu totii avem provocarile noastre in viata. Cu totii simtim la un moment dat ca ne lipseste ceva, si putem sa daruim din ceea ce avem mai mult.

    Suntem aici sa ne inaltam insa suntem si ingeri si oameni, si suntem impreuna pentru a ne sustine unii pe ceilalti in acest zbor maret spre cer.

    Haideti sa ne amintim, ca tot ceea ce avem si tot ceea ce daruim mai departe nu ne apartine noua, ci este un dar primit de la Dumnezeu pe care avem datoria sa-l impartim cu lumea.

    Unii sunt plini de iubire, si pe oriunde merg daruiesc aceasta iubire tuturor, trezind astfel iubirea si in ceilalti.

    Altii au din plin compasiune si merg prin lume daruind-o peste tot in calea lor, activand astfel compasiunea si in ceilalti.

    Altii au primit abilitatea de a manifesta lucruri fizice, bani, afaceri, proiecte si au datoria sa mearga prin lume sustinandu-I pe ceilalti sa-si urmeze calea darului lor. Daca nu o fac, va veni ziua in care isi vor pierde darurile lor, pentru ca le-au fost date pentru a ajuta mai departe, nu pentru a se separa de oameni, si pentru a se apropia, a se reconecta in unitate cu Dumnezeu.

    Altii au primit voci minunate pentru a atinge sufletele celorlalti, si astfel sa-I faca sa-si deschida inima, mangaind cu notele lor, corzile inimilor oamenilor .

    Altii au primit darul cuvantului, spre a impartasi mai departe in lume mesajele divine, si a trezi in oameni chemarea spre dumnezeire.

    Fiecare dintre noi am primit cate ceva, si cu siguranta daca vei privi spre interior, iti vei descoperi si tu darul. Dar partea cea mai importanta vine dup ace ti-ai descoperit acest dar, dupa ce l-ai primit si acceptat complet. Ce faci cu el?

    Uiti sa multumesti, si il iei ca si cum ti s-a dat sa-l folosesti doar in interes personal, sau simti cu adevarat si realizezi ca acest dar ti-a fost dat pentru binele superior al tuturor, si ca va continua sa-ti fie alimentat de sursa, atata vreme cat si tu vei continua sa-l impartasesti cu lumea intreaga.

    Cu cat vei darui si impartasi mai mult , cu atat vei primi mai mult, cu cat te vei separa si vei fi prins in trufie, aroganta si zgarcenie, cu atat mai mult vei incepe sa pierzi din aceste daruri si uneori nu chiar in acelasi plan, dar cu siguranta in altul.

    Sa te deconectezi de Dumnezeu inseamna sa te separi de generozitate, abundenta, sa te separi de iubire, de compasiune, sa te separi de restul lumii in care traiesti, crezand ca esti singur si mai presus sau mai prejos decat altii.

    Tu ce faci pentru lumea care ti-a daruit atatea? Cat de mult daruiesti inapoi? Daca ti-e cu usurinta sa ajuti, de ce nu ajuti? Daca ai bani, cu ce te ajuta ca ii tii la ciorap, cand altcineva are nevoie de ei?

    Daca te simti plin de iubire, cu ce te ajuta ca o tii doar pentru o singura persoana, il vei sufoca pana la urma, iubirea nu are preferinte, mergi pe strada si daruieste lumii iubirea ta, zambetul tau, bunatatea ta.

    Daca darul tau este cuvantul, foloseste-l mereu, pe unde mergi pentru a raspandi adevarul, pacea si iubirea.

    Daca darul tau este muzica, nu uita de acest lucru cand canti, canta cu sufletul, pentru a atinge sufletele altor oameni. Nu o face pentru niciun interes aparte ci fa-o pentru ca mesajul sufletului tau si iubirii tale sa rasune in inima celorlalti care asculta.

    Oricare ar fi darul tau, nu uita ca ti s-a dat sa-l imparti cu lumea, ci cu cat imparti cu lumea, cu atat vei fii binecuvantat cu mai multe daruri, Iar daca nu-ti vei folosi darul ce ti-a fost dat pentru a imbogati lumea, va veni ziua in care vei pierde tot, pentru aasta inseamna sa te deconectezi de Dumnezeu, de generozitatea, de iubirea, de caldura, de iubirea si compasiunea divinitatii din fiecare dintre noi.

    Aceasta lume si toata abundenta ei, functioneaza pe aceste legi miraculoase.

    Cum ar fi daca Soaree si-ar ascunde lumina care i-a fost data de lume si nu ar imparti-o cu restul?

    Cum ar fi daca copacii s-ar inchide in pesteri si nu ne-ar mai oferi oxigenul pe care au capacitatea sa-l ofere, asa cum si-au primit darul in momentul creatiei?

    Cum ar fi daca apa ne-ar inghiti de fiecare data cand ne apropiem de ea, si nu s-ar impartasi cu noi?

    Cum ar fi daca cu totii am tine doar pentru noi ceea ce ne-a fost oferit? Suntem aici sa ne sustine, sa ne fim de folos unii celorlalti, sa daruim din ceea ce avem mai mult, si sa primim cu deschidere ceea ce ni se ofera.

    Schimbul aparent, in lumea formelor, pare ca nu e echitabil, pentru ca ne-am obisnuit sa primim acelasi lucru pe care il dam, insa dincolo de forma, totul este energie, asa ca tot ce oferim chiar primim inapoi.

    Poate ca unii au mai multe lucruri materiale pe care le pot oferi, si primesc in schimb, iubire, prezenta, bucurie, pace din partea altcuiva, nu neaparat din partea celui caruia i-au daruit.

    Haideti sa incetam sa mai privim lucrurile asa. Daca daruiesti cuiva nu te astepta sa primesti tot de la el, si tot in acelasi mod. Fii atent daca nu cumva primesti din alta parte alte daruri, si sub alta forma.

    Altadata spuneam ca am inteles, insa astazi iti spun ca simt, tot ceea ce iti voi spune in continuare.

    Simt ca e momentul sa ne deschide sufletele, sa intelegem ca suntem cu totii frati, si ajutandu-ne intre noi, lumea intreaga si intreaga ceata cereasca se bucura si se petrece.

    Simt ca ar fi minunat daca, ai acum multi bani , si iti este cu usurinta sa ajuti pe cineva care trece printr-o perioada mai indoielnica, ti-ai inalta sufletul, daca ai merge si i-ai bate la usa sit i-ai oferi ajutorul.

    Simt ca e momentul sa intelegem ce e semerenia, sa ne dam seama ca mintea noastra nu detine nimic in aceasta lume, nu creeaza nimic, nu inventeaza nici o gaura la macaroana, ci doar se alinieaza cu creatia divina, care este deja creata. Simt ca e momentul sa nu ne mai asumam si sa ne umplem inimile de trufie si aroganta, crezand ca noi detinem meritele pentru darurile ce le-am primit.

    Simt ca e momentul sa ne urmam cu adevarat fiecare darul, sa nu mai traim altfel si pentru altcineva, pentru ca asta nu ne aduce altceva decat goluri in suflet, tristete, frustrare, singuratate si separare. De ce? Pentru ca daca ne rupem de darul nostru ne rupem de Dumnezeu.  Simt ca a venit momentul sa facem lucrurile cu intentie pura si curata, fara a mai astepta ceva in schimb, ci doar pentru ca putem si pentru ca si noi am primit la randul nostrum si stim cata bucurie in suflet provoaca un ajutor, un dar.

    Simt ca a venit momentul sa incepem sa fim cu totii fericiti, pentru ca fiind fericiti, facem lucrurile in directia care ne conduce spre a avea resursele necesare. Simt ca a venit momentul sa renuntam sa mai face lucrurile din disperare, din teama, si sa  facem din fiecare activitate cu un singur scop: Acela de a ne bucura complet si de a fi totali in acea activitate. Restul, sunt efecte care vin ulterior.

    Daca simti ca ai primit un mesaj valoros de la cineva prin darul cuvantului, nu considera ca e lucru putin, nu considera ca sunt doar cuvinte, pentru ca aceste cuvinte puse in puzzle-ul intelepciunii valoreaza extraorinar de mult.

    Nu considera ca acel om care nu-ti daruieste ceva palpabil, nu merita ceva palpabil inapoi, pentru ca sunt multe lucruri in lume valoroase pe care nu le poti vedea fizic. Tu daruieste ce are celalalt nevoie, nu ceea ce iti daruieste el, pentru ca asta este si scopul intalnii voastre, ca fiecare sa treziti sis a va daruiti celuilalt ceea ce va lipsea pentru a va intoarce la bucuria adevaratei voastre fiinte.

    Haideti sa batem la usile care au nevoie de ajutor, atunci cand putem sa o facem, pentru ca si Dumnezeu a batut la usa noastra atunci cand am avut nevoie.

    Haideti sa ne deschidem inimile, si totodata si portofelele, atunci cand putem sa o facem pentru a ajuta pe cineva sa-si urmeze darul. Daruind din prea plinul nostru nu putem sa primim decat preaplin.

    Niciodata nu vei pierde daruind ci vei deveni in om si un inger bogat, atat in cer cat si pe pamant.

    Doamne ajuta!

    Cu drag

  • Misiunea ta în viaţă este să fii liber/a

    Misiunea ta în viaţă este să fii liber/a

    În nopţile pe care le petrec adeseori în solitudine, mi se dezvăluie glasul lui Dumnezeu care întotdeauna îmi aduce noi veşti despre cine sunt şi ceea ce nu sunt.

    Dincolo de orice misiune credem că avem în viaţă, cea mai importantă este aceea de a deveni cu adevărat liberi.

    Toată viaţa mea pe această planetă până acum, simt că m-a condus tot mai mult, să pot să fiu tot mai aproape de completă libertate.

    Au fost perioade în viaţa mea, în care m-am temut să îmi voi pierde imaginea, că îmi voi pierde reputaţia, că voi pierde oameni din viaţa mea, că voi pierde poate casa în care locuiesc.

    De fiecare dată această teamă m-a condus spre disperare, îngrijorare, şi o dorinţă nebună şi iluzorie de control.

    Fiecare acţiune pe care am făcut-o din teamă, din disperare, din îngrijorare, nu a făcut altceva decât să mă afunde şi mai mult în situaţii complicate şi probleme.

    Chiar şi în ziua de astăzi încă sunt astfel de momente în viaţa mea. Nu mă tem să admit şi nu mă învinovăţesc pentru momentele în care se întâmplă.

    Cu toţii ne aflăm aici pentru a ne înălţa, uşor, uşor, pentru a transcende până la urma statutul nostru uman şi a ajunge să ne revendicăm statutul nostru divin. Şi fiecare suntem pe acest drum, până şi cel pe care îl vezi drept fiind cel mai înţelept.

    Tot ceea ce scriu se naşte în urma experienţelor pe care le am şi conştientizărilor care vin în urma acestora. Să pot să îmi observ mintea, să pot observa de unde se crează experienţele pe care le trăiesc, să pot să rămân liniştită în spatele acestora este cea mai mare binecuvântare.

    De curând mi-am dat seama că fac foarte multe călătorii în această viaţă, şi deşi aparent pare că nu ajung la destinaţie, într-un mod miraculos, ajung de fiecare dată. Doar că destinaţia nu este una de natură materială, fizică, nu e de natura formelor, ci e de natura conştientizărilor, şi reamintirii a ceea ce sunt cu adevărat.

    Acum ceva vreme mă întrebam, de ce oare, multe dintre proiectele pe care le iniţiez nu ajung la capăt? Ce oare mă blochează? Şi într-o zi am realizat. Pentru ca să îţi aminteşti mereu că e vorba despre călătorie. De fiecare dată când rătăceşti, de fiecare dată când pierzi bucuria călătoriei şi devii ataşat să duci la capăt o idee, un proiect, ceva se întâmplă, drumul se închide.

    Fiecare acţiune pe care am iniţiat-o, fiecare eveniment care într-un final poate nu a mai avut loc, sau nu a ieşit aşa cum mă aşteptam, m-a îmbogăţit într-un mod fantastic.

    Cu fiecare zi mă simt tot mai liberă de temeri, mă simt tot mai liberă de condiţionări, de etichete, de catalogări, de dorinţe. Şi cu toate că se întâmplă multe experienţe în viaţa mea, în spatele lor, cumva ştiu că nu am unde să ajung, decât în braţele lui Dumnezeu, şi pot simţi liniştea din spatele oricărei furtuni.

    Foarte multă lumea crede că a ajunge să fii iluminat, sau să îţi realizezi sinele adevărat, înseamnă să nu mai trăieşti decât într-o stare de transă, să stai toată ziua în poziţia lotus şi atât. E cea mai mare capcană pe care am observat-o.

    Nici vorbă de aşa ceva.

    Libertatea pe care o căutam, pacea pe care atât o căutam, nu înseamnă să trăieşti într-o stare de amorţeală, printre nori, ci înseamnă să fii liniştit dincolo de orice experienţă şi circumstanţă de viaţă care se întâmplă.

    Fiecare experienţă are scopul ei, şi e extrem de important să-I dai voie să se întâmple, fără rezistenţă, fără dramă, fără a o considera rea sau bună.

    Sunt multe idei, multe gânduri care ne sperie dacă le dăm atenţie.

    De exemplul, gândul de a ajunge un cerşetor pe strada aproape că ţi se pare inacceptabil. Gândul de a fi dat afară din casă, de a pierde bani, de a avea datorii, pe care nu le mai vezi achitate, te panichează şi te arunca în depresie, dacă nu ştii să îl priveşti.

    Doamne suntem atât de prinşi în această iluzie de siguranţă, pe care credem că o putem obţine, dacă avem unde să stăm, dacă avem un job, dacă avem 5 perechi de pantofi, dacă avem un partener lângă noi.

    Cu cât devenim mai încorsetaţi de aceste gânduri, cu atât mai mult ne îndepărtăm de libertate completă, de pace.

    Astăzi e timpul să mă dezbrac din nou în faţa ta, pentru că aşa cum am spus, nu mai vreau să fiu închistata în atâtea temeri, în atâtea eforturi, în atâtea condiţionări.

    Sunt conştientă în fiecare clipă de ceea ce sunt, de ceea ce se întâmplă în mine, de experienţele pe care le crează sufletul meu şi totuşi sunt momente în care şi eu sunt acaparată de aceste închistări, sau cel puţin am fost.

    Viaţa nu e sigură, dragii mei, nu a fost şi nu va fi niciodată, şi asta e frumuseţea ei.

    Unii avem anumite provocări în viaţă, alţii avem altele, în funcţie de lecţiile pe care le avem de învăţat fiecare, şi e complet în regulă, atâta vreme cât suntem conştienţi de ele.

    Una dintre provocările mele majore este de natură materială. Poate pentru că sunt prea ”vazduhista”, poate pentru că sunt mai puţin împământata, şi poate că de fapt mă înşel şi habar nu am încă de ce.

    Au fost multe momentele în care am căzut şi eu în capcana îngrijorării şi disperării, în capcana condiţionărilor exterioare, şi în aceste momente, am acţionat poate uitându-mi adevărata mea misiune. Nu mă învinovăţesc pentru asta, cu siguranţă că a avut un scop.

    În aceste momente de disperare, în care gândurile apăreau, şi-mi spuneau: Cu ce îţi plăteşti luna asta chiria? Cu ce îţi cumperi de mâncare, întotdeauna dar întotdeauna am acţionat disperat, şi în loc să mă deschid soluţiilor m-am deschis tot mai mult problemelor.

    Încă şi acum, am de plătit anumite datorii pe care le-am creat datorită identificării cu aceste gânduri.

    De ce se întâmplă asta?

    Am conştientizat ceva foarte interesant. În momentul în care te îngrijorezi şi disperi, încerci să controlezi lucrurile, pentru că ai senzaţia că aşa se vor rezolva, nu faci altceva decât să te deconectezi de energia şi sursa ta nelimitată, şi astfel creezi tot mai multe găuri, în loc să te contopeşti cu abundenţa care eşti.

    Îngrijorările apar datorită identificării cu gânduri de genul:

    Îmi voi pierde casa, ce tragedie.

    Mă voi face de ruşine, ce tragedie.

    Îmi voi ştirbi imaginea, ce ruşine.

    Voi ajunge pe stradă, ce ruşine.

    Nu voi avea ce să mănânc.

    Nu voi avea cu se mă îmbrac.

    Soţul/soţia, iubitul/iubita mă va părăsi, şi voi rămâne singur/a, ce tragedie.

    Va trebui să cer ajutorul cuiva, ce ruşine.

    Nu voi putea să achit ce datorez, ce ruşine.

    Lumea mă va vorbi, ce ruşine.

    Lumea va spune despre mine, că nu sunt aşa cum au crezut că sunt, ce ruşine.

    Şi astfel începem să ne compromitem, începem să ne minţim pe noi înşine, începem să facem lucruri doar pentru a nu ne face de ruşine sau pentru a scăpa de aceste ‘’tragedii’’.

    Începem să ţesem strategii, începem să forţăm lucrurile, începem să acţionăm disperat din dorinţa foarte mare de a scăpa de toate acestea.

    De teamă de a nu ne pierde imaginea, casă, integritatea, de a nu pierde aprobările celorlalţi, de a nu pierde statuturile şi titlurile, uşor uşor, pierdem legătura cu noi înşine, şi fără să ne dăm seama de fapt legătură cu sursa creatoare de soluţii.

    Pentru că tendinţa de control a minţii noastre ne copleşeşte, pentru că avem imagini preconcepute despre ceea ce înseamnă rău sau bun, de ceea ce înseamnă tragic şi ce înseamnă magic, uităm de fapt că nu mintea noastră crează abundenta din viaţa noastră, de orice natură ar fi ea, ci Dumnezeul nostru interior, sursa.

    Astfel în loc să ieşim din lipsă, forţând lucrurile, bazându-ne pe minte, nu facem altceva decât să blocăm curgerea naturală a lucrurilor.

    În această dimineaţă, am avut o revelaţie extraordinară. Am simţit pentru prima oară că sunt liberă. Am simţit pentru prima oară, că sunt calmă în fata idee de a-mi pierde casa, că sunt calmă în fata ideii că oamenii vor pleca din viaţa mea, că sunt calmă, în fata ideii, că poate într-o zi voi ajunge o cerşetoare pe stradă, şi o voce a rezonat în interiorul meu spunând.

    Doamne, fă ce vrei cu mine. Accept cu seninătate tot ceea ce îmi aduci în cale, pentru că ştiu că este cu un scop. Ştiu că devenind liberă de control, devin un vas care se va umple cu tine, iar tu eşti totul. Doamne, dacă sunt închisă, dacă sunt fără casă, dacă sunt fără familie, dacă sunt fără mâncare, dacă îmi pierd imaginea, dacă pierd părerile celorlalţi despre mine, dacă pierd tot ceea ce are formă, întotdeauna rămâne ceva ce nu poate fi pierdut, şi acesta este şinele meu autentic. Nu mă pot pierde pe mine cea adevărată, şi dacă nu mă pot pierde pe mine cea adevărată, înseamnă că nu te pot pierde pe tine.

    Abandonez ideea că pentru a avea casa şi masă, pentru a avea iubire, pentru a avea lucruri în viaţa mea, trebuie să mă forţez, trebuie să mă sacrific, trebuie să acţionez contrar sufletului meu, trebuie să fac compromisuri, trebuie să fac proiecte după proiecte.

    Ştiu că Tu, adică şinele meu real, adică sursa care se afla adânc în inima mea, are grijă de la sine de toate acestea, atâta vreme cât îi las spaţiu şi dau voie să facă asta.

    Asta nu înseamnă că eu mă aşez pe canapea şi aştept, înseamnă doar că încetez să mai fac lucrurile pentru alt scop decât iubire. Înseamnă că încetez să mai fac lucrurile pentru bani, pentru destinaţie, şi încep să mă bucur de călătorie, în fiecare clipă, complet, fac ceea ce simt, atunci când simt, atunci când vine din uşurinţă.

    Să fii tu însuţi/însăţi, să fii cu Dumnezeu, nu presupune niciun efort, decât bucurie, şi joc, decât pasiune şi iubire. Tot ceea ce este în afara acestei uşurinţe, iubiri, bucurii, nu vine din sufletul nostru, vine din dorinţa de control a minţii noastre şi ea blochează curgerea natura a abundenţei divine care există în fiecare din noi.

    De-a lungul anilor, am tot forţat multe proiecte, identificându-mă cu acele gânduri de mai sus, am tot făcut lucruri din teamă uneori, din disperare, că mâine nu o să am ce să pun pe masă, că nu o să am casă, că o să-mi pierd imaginea, însă astăzi îmi dau seama că tot ceea ce m-am temut să pierd nu e real, nu e adevărul, sunt doar iluzii, sunt doar idei.

    Tot ceea ce alege sufletul meu de acum încolo, este să dau mai departe mesajul meu, fără nici o aşteptare, cu bucurie, cu iubire, cu deschidere, complet şi total.

    Nu mă mă mai tem că nu va cumpăra nimeni cărţile, dvd-urile, cursurile pe care le-am creat, nu mă mai tem, că nu se va strânge numărul de participanţi la workshopurile pe care le organizez. Le voi face în continuare, cu bucurie, cu iubire, cu deschidere, pentru că ştiu că mesajul divin este în ele, şi pentru că ştiu ce impact extraordinar au. Le voi lansa atunci când simt, că am ceva de transmis lumii, şi voi accepta momentele în care se materializează sau nu se materializează.

    Astăzi mă simt atât de liberă, o Doamne. Sunt atât de liberă, şi atât de fericită, indiferent ce ai să-mi aduci în cale, sunt atât de liberă pentru că mă încredinţez cu totul ţie.

    Ştiu că ceea ce dau mai departe, vine direct din inima ta Doamne, din iubirea şi compasiunea ta şi din cuvintele tale şi e mai mult decât suficient. Voi face asta până la sfârşitul zilelor mele, indiferent că o fac de la un calculator, într-o sală de workshop, la un colţ de stradă, sau într-o pădure.

    E timpul să fim liberi cu adevărat, să fim liberi de lucrurile omeneşti pentru a da voie miracolelor îngereşti să aibă loc.

    E timpul să spunem ce simţim, ce trăim, ce gândim, fără temeri de a ne face de ruşine, fără temeri de a fi judecaţi, fără temeri de orice natură. Dumnezeu e liber, şi se iubeşte complet pe sine, de aceea el este întreg şi este completă abundenţă, iar în fiecare din noi este Dumnezeu?

    Îl lăsăm să se exprime sau îl închistam cu tot felul de condiţionări deşarte?

    Eu simt şi aleg să-l las complet să se manifeste liber.

    Tu ce alegi?

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Singurul tău păcat este să nu ştii cine eşti

    Singurul tău păcat este să nu ştii cine eşti

    O rugăciune se înalta întotdeauna de la noi spre noi înşine.

    Orice am trăit în această viaţă, a venit din această rugăciune. De multe ori suntem conştienţi/conştiente de aceasta, însă de cele mai multe ori nu. Unele rugăciuni le-am exprimat cu mintea, iar altele le-am exprimat dintr-o profundă chemare şi sete pentru fiinţa noastră cea adevărată.

    Cât de dificil ne e să acceptăm ca ceea ce se dezvăluie în faţa noastră este rodul rugăciunii noastre! Ce dificil ne e să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce trăim. Ce păcat, că nu ne dăm seama că suntem creatori şi nu victime.

    Ori de câte ori suntem părăsiţi, ori de câte ori suntem răniţi, ori de câte ori, se creează o anumită situaţie de viaţă, chiar dacă mintea noastră nu poate să înţeleagă, totul s-a născut din interiorul nostru.

    De multe ori nu avem curajul să facem multe lucruri, pentru că suntem închistaţi în limitările noastre, de multe ori suntem acoperiţi de temeri, şi atunci ceva mai profund din noi, ia decizia cea mai înaltă pentru noi.

    Nimeni nu te părăseşte vreodată, dacă la nivel subtil sufletul tău nu a ales asta deja că fiind binele tău cel mai înalt. Nimeni nu te concediază, dacă la nivel subtil, sufletul tău tânjeşte după ceea ce simte cu adevărat a fi pasiunea lui.

    Chiar şi durerea pe care o simţi într-un anumit moment este o binecuvântare, pentru că ai şansa să te eliberezi de tot ceea ce nu eşti, să laşi să plece o dată pentru totdeauna ceea ce ai îngropat în interiorul tău şi încă nu ai văzut.

    Ce păcat că nu realizăm că în fiecare experienţă ni se deschide o cale spirituală, o cale prin care putem să transcendem orice iluzie, şi să ne întoarcem către adevăr şi lumină.

    Orice experienţă este de fapt o chemare spre adevărata ta fiinţă, o chemare spre reîntoarcere la autenticitate, dincolo de temeri, dincolo de închistări, dincolo de limitări şi condiţionări.

    La fiecare pas ţi se oferă şansa spre recunoaşterea adevăratului tău drum spre înălţare, spre recunoaşterea a ceea ce eşti cu adevărat.

    Ce minunat ar fi dacă te-ai opri din a te mai învinovăţi, ce minunat ar fi, dacă ai înţelege că nu din cauză că nu eşti destul, nu din cauză că nu ai făcut tot ceea ce puteai face, nu din cauză că eşti prea slab, nu din cauză că nu ai meritat, nu ai obţinut un anumit lucru.

    Adevăratul motiv pentru care rugăciunea ta nu a fost ascultată, este că această rugăciune nu era în acord cu ceea ce eşti tu complet, ci era doar o iluzie pe care mintea ta o consideră a fi o salvare. Nu eşti un păcătos/o păcătoasă, şi Dumnezeu te consideră nevrednic/a, ci pur şi simplu nu era aceea calea spre binele tău cel mai înalt.

    Cum ar fi să accepţi acest lucru? Câtă pace şi linişte răsare din această conştientizare!

    Indiferent ce ai crezut până acum, îi vorbesc astăzi sufletului tău şi îi spun că în lumea lui Dumnezeu nu există păcat, nu a existat şi nu va exista niciodată. Singurul păcat este deconectarea noastră de dimensiunea noastră divină. Şi nu este acel gen de păcat care va fi plătit, într-o zi, la sfârşitul vieţii pe Pământ, ci este unul care are efecte acum şi aici. Toată durerea, toată suferinţa, toată lipsa dăinuie în acest păcat, în această uitare de sine.

    De mici am fost învăţaţi să ne rugăm la Dumnezeu, însă nu ne-a explicat nimeni niciodată că acest Dumnezeu se află înăuntrul nostru, şi că atunci când ne rugăm, în mod conştient sau nu, ne rugăm către sinele nostru autentic, către dimensiunea noastră divină.

    Atunci când îţi ceri iertare sau te spovedeşti, nu faci altceva decât să te conectezi cu divinul din tine, şi să te absolvi de orice vină, mintea ta ar putea crede că ai.

    Suflet minunat, nu eşti vinovat, pentru absolut nimic. Orice experienţă trăită în care au fost implicaţi şi alţi oameni, a fost creată de către voi toţi împreună, pentru că ea a purtat mesaje sfinte, pentru fiecare dintre voi.

    Priveşte înapoi în viaţa ta, priveşte acum în viaţa ta, cu ochii inimii, şi deschide-te să primeşti acest mesaj care ţi s-a dăruit.

    Îţi repet acum:

    Faptul că rugăciunile făcute doar de la nivelul minţii nu ţi-au fost răspunse, nu este o pedeapsă ci este o binecuvântare.

    Tot ceea ce este în acord cu dimensiunea completă a fiinţei tale, nu are cum vreodată să fie ignorat.

    Eliberează-te de orice vină, orice sentiment că nu meriţi.

    Cum am putea fi vinovaţi de ceva, vreodată, când fiecare pas ne duce înapoi acasă, când fiecare experienţă are rolul ei, spre a ne reaminti cine suntem cu adevărat?

    Cum am putea să credem că sufletul nostru ne conduce vreodată pe un drum greşit?

    De ce mai avem nevoie ca să începem din nou a ne ascultăm, să ne coborâm mintea în inimă, pentru a ne înălţa deasupra oricăror efemere iluzii?

    Mergem prin această viaţă a celor văzute, şi trăim experienţe după experienţe.

    De multe ori ne trezim în faţa lor, şi considerăm că nu sunt ceea ce ne-am dorit. În aceste momente ne simţim mici şi neînsemnaţi, ca şi cum universul ne-a năpăstuit într-un fel.

    Plângem, urlam, ţipăm, ne revoltam, şi ne întrebăm oare ce am făcut să merităm asemenea trăiri. De unde răsar toate acestea?

    În mijlocul unor evenimente dureroase, indiferent cât de soare e afară, în inima noastră simţim că e întuneric, simţim că e înnorat, şi că sub nici o formă noi nu am cerut acest întuneric.

    Şi într-un fel nici nu am cerut noi nimic. Întunericul s-a chemat pe sine, pentru a se dizolva în lumină. Tot ceea ce este iluzie, va da naştere la durere. În adevăr şi în lumină, nu mai cunoaştem suferinţa, pentru că ne ridicăm dincolo de orice situaţie de viaţă, în conştiinţă că nu noi nu suntem aceste situaţii, ci noi suntem observatorii şi experimentatorii acestora.

    E ca şi cum ai începe să crezi că rolul pe care îl joci într-o piesă de teatru este real. Într-o piesă de teatru, poţi vedea că tu nu eşti acea piesă de teatru, şi acel personaj, însă totodată să te transpui în acel rol, pentru bucuria jocului.

    Mulţi dintre noi încă privesc tot ceea ce scriu aici ca pe o utopie, că pe filozofie, însă nu este vorba despre asta.

    Sunt aici şi acum, pentru că, ascult chemarea sufletului meu, şi aceasta chemare mă conduce spre a împărtăşi cu tine, tot ceea ce simt, tot ceea ce mi se dezvăluie, tot ceea ce m-am deschis să primesc.

    Nici o experienţă dureroasă nu se poate naşte din lumină, pentru că în lumina răsare iubirea, şi în iubire răsare înţelegerea, şi în înţelegere sfântă te contopeşti cu Dumnezeu.

    Dacă trăim încă experienţe dureroase este pentru că avem nevoie de ele, avem atâta nevoie de ele pentru a ne elibera, de tot ce ne acoperă spiritul pur şi nelimitat.

    Vreau să te întreb:

    Ce te doare acum?

    De ce te simţi vinovat/a acum?

    Care sunt rugăciunile ne-raspunse pe care nu le poţi accepta încă?

    Ce anume consideri că fiind păcat?

    Vei ajunge să trăieşti raiul pe Pământ, atunci când diavolul şi îngerul vor deveni una.

    Dumnezeu se iubeşte pe sine complet, de aceea este întreg. Tot ceea ce respingi şi consideri că fiind păcat, este o negare a unei anumite părţi din tine.

    De ce crezi că te simţi atât de divizat/a?

    Soluţia nu este să fugi de ceea ce simţi, pentru că tu consideri că e păcat, ci ai nevoie să accepţi că este o nuanţă a ta. Abia după ce te accepţi complet, poţi să te simţi complet/a. Abia după ce renunţi la rezistenţă, poţi transcede iluzia, şi să rămâi în adevăr şi în pace.

    Abia după ce îţi înţelegi adevărata putere, şi încetezi să mai blamezi, să judeci, să acuzi, te poţi reconecta cu divinul din tine.

    Ceea ce nu accepţi, nu te lasă să trăieşti, va apărea din nou şi din nou, până când vei înţelege.

    Tot ceea ce nu este acceptat în interiorul tău şi este etichetat sau catalogat, sau judecat în vreun fel, se va recrea la infinit în viaţa ta, dându-ţi şansă, o dată şi încă o dată să înţelegi.

    Cu fiecare experienţă avem şansa să devenim din ce în ce mai conştienţi sau să adăugăm alte răni la suferinţele noastre.

    În loc să opunem rezistenţă la ceea ce trăim, putem să ne oprim şi să ne dăm seama care este mesajul unei experienţe.

    Răzbunându-te pe viaţă, pe situaţii, pe oameni nu faci altceva decât să te răzbuni pe tine însuţi/însăţi şi să mai adaugi un strat de suferinţă peste fericirea fiinţei tale.

    Fii conştient/a ca totul se crează din sufletul tău pentru a-ţi reaminti cine eşti cu adevărat, în fiecare clipă. Nu eşti niciodată victimă decât dacă tu alegi să te identifici cu acest rol, şi identificându-te cu acest rol, nu faci altceva decât ca într-un cerc să creezi şi mai multe situaţii prin care să fii agresat/a de experienţe, de viaţă, de oameni.

    Păstrează-ţi lumina vie, păstrează-te în observaţie şi în conştientă, pentru a şterge pas cu pas toate suferinţele trecutului, marcate cu cicatrici în adn-ul tău. Rămâi în prezent, privind mereu din poziţia de creator tot ceea ce trăieşti, pentru a putea transcede suferinţele.

    De multe ori primesc multe mesaje de la voi, cu situaţii şi poveşti de viaţă, dar când vine vorba de a lăsa un simplu comentariu, de a urma paşii de acţiune pe care vi-I indic pentru a vă întoarce spre conştientizare, rămâneţi pasivi/e.. Aceste întrebări nu sunt în zadar, ci sunt indicii spre a te elibera de suferinţe, de iluzii, spre a vă contopi cu pacea, iubirea şi siguranţa din voi.

    E alegerea ta suflet drag. Rămâi fidelă sinelui tău autentic dacă îţi doreşti transformare.

    Te invit aici şi acum să răspunzi la aceste întrebări:

    Ce te doare acum?

    De ce te simţi vinovat/a acum?

    Care sunt rugăciunile ne-raspunse pe care nu le poţi accepta încă?

    Ce anume consideri că fiind păcat?

    Te iubesc şi te îmbrăţişez cu inima. Ştiu cine eşti cu adevărat şi ştiu că poţi să transcenzi orice iluzie a suferinţei.

    Cu drag

     

     

  • Poveste cu parfumul magic numit IUBIRE

    Poveste cu parfumul magic numit IUBIRE

    Dragi suflete dragi , astăzi vreau să vă spun o poveste. Aşa că vă invit să vă aşezaţi confortabil pe scaune, să vă relaxaţi, să inspiraţi profund şi amplu de câteva ori şi pe parcursul următoarelor minute să vă păstraţi atenţia spre corpul vostru interior, ca şi cum v-aţi simţi pe dinăuntru.

    Ei bine dragii  şi dragile  mele, a fost o dată ca niciodată un oraş care se afla deasupra Pământului. Şi în acest oraş locuiau nişte fiinţe extraordinare. Şi toate aceste fiinţe  făceau parte dintr-o familie mare şi fericită şi cu toţii se salutau pe străzi, ei bine, nu erau chiar străzi, pentru că legile termodinamice de pe Pământ nu prea se aplicau acolo, însă nu asta este important.  Un lucru extrem de interesant la aceste fiinţe era ca ele nu aveau o formă definită ,  erau dacă vreţi ca nişte fiinţe invizibile , şi fiecare se afla într-un fel în prelungirea celeilalte.  Astfel ele erau în permanenţă unite şi se puteau simţi unele pe celelalte. Ştiau tot timpul ce simt şi ce gândesc celelalte.

    Dar  acesta nu era cel mai spectaculos lucru pe care vi-l pot spune despre ele. Cea mai interesantă parte acum urmează.

    Unicitatea acestor fiinţe constă în faptul că emanau un parfum extraordinar, care avea nişte proprietăţi magice şi ori  de câte ori erau bolnave , ori de câte ori erau triste, ori de câte ori aveau nevoie de inspiraţie, ori de câte ori se simţeau singure,  tot ce aveau de făcut era să respire acest parfum şi toate problemele dispăreau într-o clipită.

    Acest parfum era acel liant ce le conecta  pe toate într-un mod minunat iar  puterea lui se afla în această uniune. Dacă vreuna dintre aceste finte, şi-ar fi pus ambiţia să se rupă de această familie, de acest întreg, pentru ea. parfumul îşi pierdea proprietăţile.

    Într-o zi, însă, după ce au trăit mult ani în acest mod, pentru că spiritul lor  a fost dintotdeauna unul jucăuş şi aventuros, câteva din aceste fiinţe au aflat că în univers există un loc , unde pot să aibă o nouă aventură, o nouă experienţă într-un joc nou. Dar pentru că acest lucru să fie posibil, trebuiau să renunţe pentru o vreme la  corpurile lor, fără formă, şi să traiascain această perioadă cât se joacă acolo, în alte corpuri, mai fragile şi mai dense, care nu le mai ofereau aceeaşi libertate de mişcare pe care au avut-o.

    Bineînţeles că s-au găsit câteva fiinţe curajoase şi nebune care au spus, da, vrem să mergem acolo, să ne jucăm acest joc nou şi astfel au plecat.

    Restul poveştii o cunoaşteţi cu toţii, pentru că se continua aici , pe Pământ, iar aceste fiinţe nebune şi curajoase suntem fiecare dintre noi, doar că nu ştim asta.

    Şi de ce nu ştim?

    Nu ştim, pentru că s-a întâmplat un lucru neaşteptat atunci, când am ajuns aici, în aceste corpuri. Am suferit o amnezie totală. Ne-am uitat complet identitatea şi o dată cu identitatea noastră am uitat şi de acel parfum minunat pe care există în interiorul nostru. Am fost atât de captivaţi de toate aceste jucării ale lumii exterioare pe care le vedem, şi am uitat să respirăm, conştient în parfumul acela magic.

    Imaginaţi-vă  un copil pe care îl duci în parcul de distracţii. El uita şi de mama şi de atât, atât de fascinat este de tot ce se întâmplă în jurul lui.  La fel am păţit şi noi.

    Şi, ei bine, astfel am început să considerăm că noi suntem de dimensiunea acestor corpuri pe care le avem,  am început să credem că suntem  mici şi neînsemnaţi, fragili şi că nu putem face multe lucruri.  Şi am început să căutăm în exterior. Am început să căutăm vindecarea, am început să căutăm inspiraţia, am început să căutăm pe cineva să ne salveze de singurătate, în acest parc de distracţii numit Pământ.

    Însă cumva, într-un mod straniu, undeva în noi, am simţit tot timpul că ceva lipseşte.

    Chiar dacă am reuşit să ne găsim un alt partener de joacă, chiar dacă ne-am lăsat cuprinşi de multitudinea de jocuri şi de roluri din parcul de distracţii, chiar dacă am găsit o mulţime de lucruri interesante aici, nu am mai reuşit să ne alinăm durerile, singurătatea, să fim la fel de inspiraţi, să simţim că ne înălţăm la fel cum o făceam înainte.

    Pentru că fiinţa noastră tânjea după acel parfum, care ne conecta pe toţi, care ne vindeca, care ne înaltă, care ne făcea să ne simţim complet şi fericiţi. Şi acest parfum se numeşte iubire.

    Astăzi cu toţii avem  această nevoie, de a simţi acest parfum din nou. Şi uneori spunem, că fără iubire viaţa nu are sens aproape, fără iubire, nu reuşim să ne simţim compleţi, şi aşa este, pentru că iubirea este de fapt unicitatea fiinţei noastre, şi de fapt ceea ce simţim este ca o parte din noi lipseşte. Pentru că încă suntem  confuzi în legătură cu identitatea noastră, căutam  această trăire unică a iubirii, în oameni, în locuri, în experienţe, şi uneori trăim o anumită expresie a  ei, însă sufletul nostru simte că există ceva mai mult.

    Există o iubire mai mare, care include toate celelalte forme de iubire pe care le cunoaştem, iubirea pentru părinţi, iubirea pentru copii, pentru prieteni, pentru soţi, soţii şi în această iubire, devenim din nou cu toţii unul, devenim din nou legaţi şi o mare familie aşa cum am fost odinioară.

    Şi putem să simţim din nou acest parfum, şi putem să-I simţim puterea lui magică din nou, atâta vreme cât alegem să o facem. Cum?  Având încredere în sufletul nostru. Respirând mai mult în mod conştient,  înţelegând că toţi oamenii pe care îi vedem pe stradă nu sunt decât o prelungire a noastră, primind toate fiinţele pe care le întâlnim cu acceptare şi cu  compasiune. Mergând pur şi simpu prin viaţă, cu această conştientă, că toţi am fost absorbiţi de acest joc, şi doar de aceea am uitat că de fapt suntem toţi parte dintr-o familie.Şi doar de aceea uneori nu ne tratăm unii pe ceilalţi în acest mod.

    Şi nimeni nu e vinovat, nimeni nu este victima şi cu toţii împreună , am fost de acord să venim în acest joc, să jucăm diferite roluri, să ne aventurăm în parcul de distracţii al Pământului, şi  fiecare căutare a noastră, este de fapt căutarea propriei noastre identităţi. Aşa că uitaţi-vă la cel/cea care stă în preajma dumnevoastră , căci el/ea este fratele sau soră voastră, în acelaşi timp pentru că sunteţi conectaţi, el este voi, şi primindu-l pe el în viaţa voastră cu această înţelegere, vă apropiaţi tot mai mult de parfumul minunat şi magic care se afla în dumneavoastră.

    Priviţi la acei oameni care au nevoie de ajutor şi gândiţi-vă, că atunci când le daţi un ajutor, va reîntâlniţi cu aceatsa familie mare extinsă, şi sufletele voastre se mai pot bucura încă puţin.

    Nu degeaba se spune că dăruind vei dobândi, pentru că orice dar făcut din această înţelegere, este un pas către parfumul real a fiinţei tale, acel parfum care vindeca, inspiră, înaltă, împlineşte, te face să înţelegi că nu eşti şi nu ai fost niciodată singur, singură, şi care topeşte orice separare ai crede că există între tine şi ceilalţi.

    Suntem cu toţii conectaţi, dincolo de călătoria noastră  pe Pământ, pentru totdeauna, pentru că în acel oraş de unde venim, ne vom întoarce într-o zi, după ce vom finaliza jocul , şi ne vom îndeplini rolul pe care ni l-am propus .

    Haideţi să ne reamintim cine suntem şi să ne jucăm frumos unii cu ceilalţi în această viaţă. Haideţi să respirăm mai mult parfumul iubirii, pentru a ne vindeca pe noi şi pentru a vindeca lumea în care trăim.

    Şi pentru a încheia povestea aşa cum îmi place mie, vă invit să-l îmbrăţişaţi pe cel de lângă voi şi să-I mulţumiţi pentru rolul lui în acest joc al vieţii. Nu uitaţi să respiraţi în timp ce faceţi asta! Haideţi să ne simţim din nou, unii pe ceilalţi! Mmm, ce bine mirosim, când începem să ne vedem cu adevărat drept cine suntem.

    Ei bine,acesta este adevăratul parfum al iubirii, şi el nu este departe. Este atât de aproape încât l-am trecut cu vederea. Vă invit să îl fiecare zi de acum încolo, pentru totdeauna.

    Te îmbrăţişez cu iubire

  • Energia sexuala si creativitatea

    Energia sexuala si creativitatea

    Din ce în ce mai mult se face lumină. Poate că simţiţi, vedeţi, înţelegeţi  şi voi ce se întâmplă în jurul vostru , de când am intrat în acest an, de când am păşit spre nouă dimensiune. Pot spune că simt asta la tot pasul.

    Mă fascinează în fiecare zi, câte lucruri îngropate atâta vreme, încep să vină la suprafaţă în oameni. După ani în care a fost mult întuneric, în care am avut parte de multe subiecte tabu, după ani în care am acordat mult prea puţină importanţă sufletului nostru şi adevăratei noastre esenţe, a venit momentul adevărului.

    Cine suntem, ce suntem, care sunt forţele care ne guvernează existenţa şi viaţa, cum putem să ne reconectăm cu bucuria, pacea, iubirea din interiorul nostru sunt doar câteva lucruri pe care am început să le investigăm tot mai mult.

    Am realizat în sfârşit că nu în exterior se află cheia către a trăi magia vieţii, ci ea se afla în interiorul nostru, şi dacă nu ţi-ai dat seama până acum, probabil că acum e momentul potrivit să te întorci cu faţa spre tine.

    Unul dintre lucrurile pe care am început să le observ pregnant în ultima vreme, pentru că probabil era momentul potrivit, este faptul că femeile încă se lupta cu acceptarea propriei energii sexuale, cu propria sexualitate şi senzualitate.

    Şi nu vreau să îţi vorbesc despre nimic pur trupesc şi lumesc, ci dimpotrivă astăzi voi aborda acest subiect pentru a-ţi explica câteva lucruri în legătură cu energia sexuală şi creativitatea.

    Energia noastră sexuală este de fapt este de fapt energia noastră creativă şi dătătoare de viaţă. Aceasta  viaţa poate fi un copil, sau proiecte şi idei.

    Majoritatea oamenilor nu fac legătura între această energie sexuală şi creativitate sau chiar vitalitate şi e foarte interesant, pentru că dacă stai să te gândeşti, aşa cum am mai spus, ne-am născut în urma unui act amoros, e normal ca această energie să fie energia vieţii, energia primordială.

    Cu toţii avem un dar unic în viaţă şi am venit aici  că el să se manifeste prin noi. Ne-am născut pentru a îmbogăţi lumea cu existenţa noastră şi acest dar unic şi pentru această manifestare avem nevoie de energie.

    Mult prea puţini oameni ştiu, că această energie sexuală se poate transmuta şi se poate transforma şi se răspândi prin tot corpul, astfel încât apoi se răspândeşte în întreaga noastră viaţa, dând naştere la idei, proiecte, concepte nu doar la copii.

    Am conştientizat la un moment dat al vieţii mele, că există o legătură între creativitate şi energia sexuală şi că atunci când energia sexuală curge prin corpul tău în mod natural se nasc multe lucruri frumoase.

    Însă din păcate foarte multe femei şi nu numai îşi reprimă această energie sexuală şi nu-şi dau seama că de fapt îşi blochează şi creativitatea.

    Când eram copii am fost crescuţi cu tot felul de sentimente de vinovăţie poate în legătură cu sexualitatea, în legătură cu această energie. Lecţiile de educaţie sexuală din scolul din păcate nu ne-au prezentat dimensiunile mai profunde ale acestei energii şi cum o putem folosi şi în alte aspecta în ale vieţii noastre.

    Actul amoros, dacă nu este făcut complet conştient este de fapt modalitatea prin care pierdem foarte mult din această energie, însă dacă este făcut complet conştient şi cu iubire,  este o poartă extraordinară pentru  a amplifica această energie şi pentru a scoate la suprafaţă multe lucruri care au fost îngropate în noi. Şi voi vorbi mai multe despre acest subiect în articolele următoare.

    Însă astăzi vreau să continui abordarea energiei sexuale prin prisma conexiunii ei cu creativitatea.

    Aşadar sunt foarte conştientă că între energia sexuală şi creativitate este o foarte mare legătură. Şi îţi voi povesti o experienţă de-a mea destul de recentă.

    Acum ceva vreme de zile am trăit o experienţă în viaţa mea, care a adus la suprafaţă o tristeţe mai veche care era îngropată în interiorul  meu. Într-un exerciţiu de prezenţa, a răsărit această emoţie îngropată în interiorul meu, de care nu am fugit. Am lăsat-o să fie , fără să o asociez cu vreun gând sau o cauză mentală, şi m-am adăpostit în braţele partenerului de exerciţiu, în iubirea şi prezenţa( lumina) lui.  După ce am intrat profund în această tristeţe, şi m-am liniştit, am putut să simt ceva extraordinar. Am simţit cum energia mea sexuală a incput să curgă  prin tot corpul meu, inundandu-mi toate celulele, crescând şi crescând în dimensiune astfel încât îmi puteam simţi tot corpul vibrând de energie. Mă simţeam atât de vie, şi totuşi era o senzaţie sexuală.

    Atunci mi-am dat seama că de fapt am dat ceva la o parte care acoperea  energia mea vitală, energia primordială, energia sexuală, şi acum curgea liberă şi se împrăştiase prin tot corpul. O senzaţie de prospeţime, de energie, de uşurinţă, de bucurie profundă  m-a inundat o dată cu această energie. I-am permis să fie, nu am reprimat-o în niciun fel. Simţeam că vreau să fac dragoste dar în acelaşi timp ştiam că această energie şi modul în care corpul meu vibra era o reflecţie de fapt a pornirii de a acţiona, de a mă mişca, de a da naştere la ceva.

    În acel moment aveam 3 opţiuni:

    Una era să intru într-un act amoros
    A doua era să creez ceva
    A treia amândouă

    Mă simţeam atât de plină de idei şi conştientizări, şi era minunat. Acum o să-ţi spun câteva lucruri despre  cele 3 variante.

    1. Actul amoros. Când simţi această energie în corpul tău, şi simţi această pornire sexuală sau creativă să-i spunem ,poţi să te angajezi într-un act amoros pentru a aamplifica această energie atâta vreme cât eşti conştientă  total de ceea ce faci. Voi vorbi într-un articol viitor ce înseamnă să faci dragoste în mod conştient şi cum a face dragoste în mod conştient depăşeşte cu mult un act trupesc, eşti un întreg act spiritual şi înălţător. Poţi să intri în conexiune cu această energie sexuală proprie, printr-un act amoros cu altcineva sau chiar cu tine însuţi/însăţi , şi apoi să o infuzezi în tot ceea ce faci.  Poate să fie un proiect sau o activitate. Îţi dai seama câtă energie poţi aduce acolo

    Bineînţeles este foarte important să nu descarci această energie la finalul actului, printr-un orgasm cu pierdere de energie ci să o amplifici într-un orgasm cu acumulare de energie. La fel voi aborda şi acest subiect în articolele următoare.

    2. Crează ceva: Înainte să începi să faci asta îţi recomand un mic exerciţiu pe care eu l-am încercat şi care este extraordinar. Îţi sugerez să faci acest scurt exerciţiu de vizualizare pentru a canaliza această energie în munca pe care o faci.

    Intră într-o stare meditativă devenind conştient/a de ce întâmplă în corpul tău, de senzaţiile din corpul tău, lasang gândurile să plece şi devenind conştient/a de respiraţie. Respiră profund şi îndreaptă-ţi atenţia spre interior preţ de câteva minute.
    Apoi intră într-o respiraţie mai profundă, 4 timpi pe inspire, 4 timpi pe expiro, şi fă acest lucru de câteva ori
    Apoi încordează şi eliberează muşchii pubococcigieni de câteva ori. Acest muşchi sunt pe care îi foloseşti să opreşti curgerea urinei
    Este posibil să simţi o agitaţie, sau un puls în zona genital, continuă, este în regulă.
    Acum vizualizează un proiect în mintea ta căruia vrei să îi dai viaţa. Apoi vizualizează-ţi zona pelvisului şi organelor genitale cu o lumină radianta şi strălucitoare. Imaginează-ţi cum toată acea energie merge în proiectul tău şi îl umple de viaţă , îl animă complet. Poţi să faci acest lucru de câte ori vrei, unde vrei, cu orice proiect care necesită atenţia ta.

    3. Învăluie-ţi partenerul său pe tine însăţi cu această energie. Amplific-o şi creşte-o iar apoi învăluie-ţi proiectul cu ea. Poţi să foloseşti acest exerciţiu ori de câte ori vrei să intri într-un flow creativ. Fă dragoste cu partenerul său cu tine, şi apoi treci la treabă. Însă ai grijă să menţii acea energie.

    Te asigur că funcţionează. Cum crezi că am scris acest articol în 15 minute?:)

    Lasă-mi un comentariu mai jos, dacă în sfârşit eşti gata să laşi toate prejudecăţile la o parte şi să înţelegi mai multe despre sexualitate şi actul amoros conştient care de fapt este o cale spirituală extraordinară.

    Te îmbrăţişez cu iubire.