Oamenii  cred ca ceea ce au, este meritul lor, si intr-un fel este, insa intotdeauna este vorba despre acel creator divin din interiorul fiecaruia, de sursa noastra a tuturor.

Majoritatea dintre oameni cred ca axa dupa care se desfasoara lucrurile este in felul urmator: Mai intai trebuie sa ai, ca sa poti face, si apoi sa fii…..( fericit, implinit, in pace, in siguranta). Insa lucrurile nu stau deloc asa.

Ego-ul nostru a crescut atat de mult si ne stapaneste pe multi intr-un fel extraordinar. Vad tot mai multi oameni care nu mai recunosc meritul divinitatii din ei in tot ceea ce creaza. Smerenia a disparut cu desavarsire si a fost inlocuita de o aroganta si o trufie fantastica. Cu totii cred ca ei inventeaza gaura la macaroana, scuza-mi expresia. Toti au senzatia ca au inventat, au creat, au facut ei ceva fabulos, isi pun titluri in ce in ce mai pompoase si se identifica cu toate acestea. Ma uit uneori, si nu-mi vine sa cred.

Mintea noastra a tuturor are asa un simt al proprietatii, extraordinar. Ea se crede buricul Pamantului si oamenii care se identifica cu mintea lor la fel. Au uitat ca de fapt tot ceea ce au, s-a creat din conexiunea lor cu divinitatea, caci fara aceasta conexiune nu ai putea crea nimic.

Omul singur nu are nici o putere de creatie, insa ansamblul om -Dumnezeu are o forta extraordinara.

Ma uit in jurul meu si imi dau seama tot mai mult de cata teama, cata dorinta de control, cata iluzie falsa exista in mintile noastre. Privesc oameni care au ajuns sa aiba anumite lucruri si au uitat sa multumeasca pentru acest lucru, au uitat sa fie recunoscatori pentru aceste daruri care le-au fost oferite. Cand le vine randul sa isi arate multumirea, recunostinta si sa ajute la randul lor, cu totii fug mancanc Pamantul. Si pot sa o faca, insa un simt al ego-ismului, un simt al controlului si al ideii ca e meritul lor ca au, si ceilalti care nu au, sa mearga la munca. Aceasta atitudine de lipsa de iubire si compasiune pentru semeni este cea care ii va conduce pe acesti oameni intr-o zi sa piarda darurile pe care le-au primit. Au uitat ca au fost si ei la un moment dat in punctul in care erau deconectati de sursa, si nu aveau aceasta constienta despre cum sa acceseze abundenta om-Dumnezeu. Ceea ce nu stiu majoritatea este ca atunci cand poti darui, cand poti ajuta, si o faci, pentru ca iti este din usurinta, devii din ce in ce mai bogat atat in cer si pe Pamant. Cand daruiesti cu toata inima, pentru ca esti in iubire, in compasiune, este in contact cu Dumnezeu care inseamna impartasire, generozitate, daruire, niciodata nu vei avea cum sa pierzi ceva. Dimpotriva cel care se afla in fata ta, esti chiar tu insuti/insati, si cand ii dai lui ceva, de fapt iti dai tie. Insa aceasta lege nu functioneaza, cand daruiesti ceva cu intentia de a primi inapoi candva, si hai sa fim buni si generosi, ca ne va intoarce universul favoarea. In acest moment daruiesti de fapt tot din ego-ism, nu din iubire.

Oare pana cand vom uita si vom continua sa ne comportam ca niste nerecunoscatori, pana cand ne vom nega creatorul divin din interior, pana cand vom merge la brat cu aroganta si trufia?

Dumnezeu nu a fost niciodata zgarcit cu darurile sale, pe care le-a oferit lumii si fiecaruia dintre noi, tu de ce esti zgarcit cu darurile lui Dumnezeu? Nici macar nu sunt ale tale, ai venit aici gol si gol vei pleca de pe lume, insa ai sansa, sa te inalti cu sufletul plin de iubire , compasiune, daruire.

Cine te crezi sa afirmi ca mintea ta este cea care a facut lucrurile sa se intample? Chiar nu iti dai seama ca doar atunci cand te conectezi cu sursa, poti crea lucruri, poti avea lucruri?

Axa de fapt este in sens invers decat au crezut majoritatea. Nu este vorba despre a a vea pentru a face si apoi pentru a fi, ci este vorba de a fi in contact cu Dumnezeu, si din acest loc sa faci lucruri cu bucurie, pentru a avea.

Cei care au realizat acest lucru si o fac constient sunt cei care sunt buni si generosi cu ceilalti, insa cei care sunt inconstienti de ceea ce au primit si cum au primit, si de unde au primit, afirmand a au avut noroc, sau sansa, sunt in general cei care au uitat sa fie recunoscatori si buni cu ceilalti.

Doamne, dragilor, cu totii avem provocarile noastre in viata. Cu totii simtim la un moment dat ca ne lipseste ceva, si putem sa daruim din ceea ce avem mai mult.

Suntem aici sa ne inaltam insa suntem si ingeri si oameni, si suntem impreuna pentru a ne sustine unii pe ceilalti in acest zbor maret spre cer.

Haideti sa ne amintim, ca tot ceea ce avem si tot ceea ce daruim mai departe nu ne apartine noua, ci este un dar primit de la Dumnezeu pe care avem datoria sa-l impartim cu lumea.

Unii sunt plini de iubire, si pe oriunde merg daruiesc aceasta iubire tuturor, trezind astfel iubirea si in ceilalti.

Altii au din plin compasiune si merg prin lume daruind-o peste tot in calea lor, activand astfel compasiunea si in ceilalti.

Altii au primit abilitatea de a manifesta lucruri fizice, bani, afaceri, proiecte si au datoria sa mearga prin lume sustinandu-I pe ceilalti sa-si urmeze calea darului lor. Daca nu o fac, va veni ziua in care isi vor pierde darurile lor, pentru ca le-au fost date pentru a ajuta mai departe, nu pentru a se separa de oameni, si pentru a se apropia, a se reconecta in unitate cu Dumnezeu.

Altii au primit voci minunate pentru a atinge sufletele celorlalti, si astfel sa-I faca sa-si deschida inima, mangaind cu notele lor, corzile inimilor oamenilor .

Altii au primit darul cuvantului, spre a impartasi mai departe in lume mesajele divine, si a trezi in oameni chemarea spre dumnezeire.

Fiecare dintre noi am primit cate ceva, si cu siguranta daca vei privi spre interior, iti vei descoperi si tu darul. Dar partea cea mai importanta vine dup ace ti-ai descoperit acest dar, dupa ce l-ai primit si acceptat complet. Ce faci cu el?

Uiti sa multumesti, si il iei ca si cum ti s-a dat sa-l folosesti doar in interes personal, sau simti cu adevarat si realizezi ca acest dar ti-a fost dat pentru binele superior al tuturor, si ca va continua sa-ti fie alimentat de sursa, atata vreme cat si tu vei continua sa-l impartasesti cu lumea intreaga.

Cu cat vei darui si impartasi mai mult , cu atat vei primi mai mult, cu cat te vei separa si vei fi prins in trufie, aroganta si zgarcenie, cu atat mai mult vei incepe sa pierzi din aceste daruri si uneori nu chiar in acelasi plan, dar cu siguranta in altul.

Sa te deconectezi de Dumnezeu inseamna sa te separi de generozitate, abundenta, sa te separi de iubire, de compasiune, sa te separi de restul lumii in care traiesti, crezand ca esti singur si mai presus sau mai prejos decat altii.

Tu ce faci pentru lumea care ti-a daruit atatea? Cat de mult daruiesti inapoi? Daca ti-e cu usurinta sa ajuti, de ce nu ajuti? Daca ai bani, cu ce te ajuta ca ii tii la ciorap, cand altcineva are nevoie de ei?

Daca te simti plin de iubire, cu ce te ajuta ca o tii doar pentru o singura persoana, il vei sufoca pana la urma, iubirea nu are preferinte, mergi pe strada si daruieste lumii iubirea ta, zambetul tau, bunatatea ta.

Daca darul tau este cuvantul, foloseste-l mereu, pe unde mergi pentru a raspandi adevarul, pacea si iubirea.

Daca darul tau este muzica, nu uita de acest lucru cand canti, canta cu sufletul, pentru a atinge sufletele altor oameni. Nu o face pentru niciun interes aparte ci fa-o pentru ca mesajul sufletului tau si iubirii tale sa rasune in inima celorlalti care asculta.

Oricare ar fi darul tau, nu uita ca ti s-a dat sa-l imparti cu lumea, ci cu cat imparti cu lumea, cu atat vei fii binecuvantat cu mai multe daruri, Iar daca nu-ti vei folosi darul ce ti-a fost dat pentru a imbogati lumea, va veni ziua in care vei pierde tot, pentru aasta inseamna sa te deconectezi de Dumnezeu, de generozitatea, de iubirea, de caldura, de iubirea si compasiunea divinitatii din fiecare dintre noi.

Aceasta lume si toata abundenta ei, functioneaza pe aceste legi miraculoase.

Cum ar fi daca Soaree si-ar ascunde lumina care i-a fost data de lume si nu ar imparti-o cu restul?

Cum ar fi daca copacii s-ar inchide in pesteri si nu ne-ar mai oferi oxigenul pe care au capacitatea sa-l ofere, asa cum si-au primit darul in momentul creatiei?

Cum ar fi daca apa ne-ar inghiti de fiecare data cand ne apropiem de ea, si nu s-ar impartasi cu noi?

Cum ar fi daca cu totii am tine doar pentru noi ceea ce ne-a fost oferit? Suntem aici sa ne sustine, sa ne fim de folos unii celorlalti, sa daruim din ceea ce avem mai mult, si sa primim cu deschidere ceea ce ni se ofera.

Schimbul aparent, in lumea formelor, pare ca nu e echitabil, pentru ca ne-am obisnuit sa primim acelasi lucru pe care il dam, insa dincolo de forma, totul este energie, asa ca tot ce oferim chiar primim inapoi.

Poate ca unii au mai multe lucruri materiale pe care le pot oferi, si primesc in schimb, iubire, prezenta, bucurie, pace din partea altcuiva, nu neaparat din partea celui caruia i-au daruit.

Haideti sa incetam sa mai privim lucrurile asa. Daca daruiesti cuiva nu te astepta sa primesti tot de la el, si tot in acelasi mod. Fii atent daca nu cumva primesti din alta parte alte daruri, si sub alta forma.

Altadata spuneam ca am inteles, insa astazi iti spun ca simt, tot ceea ce iti voi spune in continuare.

Simt ca e momentul sa ne deschide sufletele, sa intelegem ca suntem cu totii frati, si ajutandu-ne intre noi, lumea intreaga si intreaga ceata cereasca se bucura si se petrece.

Simt ca ar fi minunat daca, ai acum multi bani , si iti este cu usurinta sa ajuti pe cineva care trece printr-o perioada mai indoielnica, ti-ai inalta sufletul, daca ai merge si i-ai bate la usa sit i-ai oferi ajutorul.

Simt ca e momentul sa intelegem ce e semerenia, sa ne dam seama ca mintea noastra nu detine nimic in aceasta lume, nu creeaza nimic, nu inventeaza nici o gaura la macaroana, ci doar se alinieaza cu creatia divina, care este deja creata. Simt ca e momentul sa nu ne mai asumam si sa ne umplem inimile de trufie si aroganta, crezand ca noi detinem meritele pentru darurile ce le-am primit.

Simt ca e momentul sa ne urmam cu adevarat fiecare darul, sa nu mai traim altfel si pentru altcineva, pentru ca asta nu ne aduce altceva decat goluri in suflet, tristete, frustrare, singuratate si separare. De ce? Pentru ca daca ne rupem de darul nostru ne rupem de Dumnezeu.  Simt ca a venit momentul sa facem lucrurile cu intentie pura si curata, fara a mai astepta ceva in schimb, ci doar pentru ca putem si pentru ca si noi am primit la randul nostrum si stim cata bucurie in suflet provoaca un ajutor, un dar.

Simt ca a venit momentul sa incepem sa fim cu totii fericiti, pentru ca fiind fericiti, facem lucrurile in directia care ne conduce spre a avea resursele necesare. Simt ca a venit momentul sa renuntam sa mai face lucrurile din disperare, din teama, si sa  facem din fiecare activitate cu un singur scop: Acela de a ne bucura complet si de a fi totali in acea activitate. Restul, sunt efecte care vin ulterior.

Daca simti ca ai primit un mesaj valoros de la cineva prin darul cuvantului, nu considera ca e lucru putin, nu considera ca sunt doar cuvinte, pentru ca aceste cuvinte puse in puzzle-ul intelepciunii valoreaza extraorinar de mult.

Nu considera ca acel om care nu-ti daruieste ceva palpabil, nu merita ceva palpabil inapoi, pentru ca sunt multe lucruri in lume valoroase pe care nu le poti vedea fizic. Tu daruieste ce are celalalt nevoie, nu ceea ce iti daruieste el, pentru ca asta este si scopul intalnii voastre, ca fiecare sa treziti sis a va daruiti celuilalt ceea ce va lipsea pentru a va intoarce la bucuria adevaratei voastre fiinte.

Haideti sa batem la usile care au nevoie de ajutor, atunci cand putem sa o facem, pentru ca si Dumnezeu a batut la usa noastra atunci cand am avut nevoie.

Haideti sa ne deschidem inimile, si totodata si portofelele, atunci cand putem sa o facem pentru a ajuta pe cineva sa-si urmeze darul. Daruind din prea plinul nostru nu putem sa primim decat preaplin.

Niciodata nu vei pierde daruind ci vei deveni in om si un inger bogat, atat in cer cat si pe pamant.

Doamne ajuta!

Cu drag