Sunt momente in viaţă când simţi ca totul se destramă. Sunt clipe când eşti atât de obosit si confuz încât o parte din tine simte ca moare de-a dreptul, sau cel putin îşi doreşte sa moara, sa curme toată suferinţa.

Sunt momente când nu ştii încotro sa te îndrepţi, nu ştii ce să faci, şi pur şi simplu abandonezi orice luptă cu aşa zisele probleme ale vieţii. Simţi că nu mai ai putere să lupţi, că te-ai săturat de absolut tot.

În acele momente, poate îţi îndrepţi ochii înlăcrimaţi spre cer şi începi să ceri ajutor, începi să ceri suport şi direcţie. Eşti gata să te opreşti, pentru că pare că nu ţi-a mai rămas nimic de făcut. Sentimentul nu este deloc plăcut şi uneori suferinţa este enorm de mare, însă lasă-mă să îţi spun că acesta este cel mai bun loc în care te poţi afla, şi poarta în el o oportunitate imensă ca totul să se schimbe în viaţa ta.

În mijlocul celor mai întunecate trăiri sta ascunsă şansa de a începe să cauţi lumina, acea lumină care să nu te mai părăsească niciodată.

Cu toţii am avut astfel de momente, de o mai mare sau mai mică intensitate emoţională, dar toţi le-am trăit.

Partea interesantă este ca în aceste momente, în care nu ştii ce să mai faci, în care ceva abandonează lupta, de cele mai multe ori avem capacitatea să ne oprim puţin şi să petrecem puţin timp cu atenţia spre interiorul nostru. În aceste momente ne alocăm timp să eliberăm din interiorul nostru emoţiile negative acumulate, să plângem, să ţipăm, să lăsăm să se exprime toată durerea. În restul timpului nu am putut, pentru că am fost prea ocupaţi cu a încerca să facem ceva.

Ce se întâmplă în urma acestor evenimente este că începem să creăm spaţiu în interiorul nostru. Aruncăm pe fereastra alergătura şi dorinţa de a face mereu ceva şi doar suntem. O dată cu aceasta oboseală suntem gata să renunţăm la ideile noastre despre ce trebuie să facem, suntem gata să renunţăm la anumite obiceiuri care poate ne-au ţinut pe loc, şi ne-au condus spre experimentarea unei vieţi cu multă suferinţă.

Ne dăm seama poate în sfârşit că ceea ce am făcut, ceea ce am crezut nu are cum să ne fie de folos, căci altfel nu ne-ar fi provocat atâta suferinţă.

Realizăm ca aceasta identitate de care am ţinut cu dinţii, acest ataşament faţă de propria noastră persoana este nefolositor pentru noi. Acest impostor din interiorul nostru, cu toate ideile lui, cu toate credinţele lui de până acum este cel pe care trebuie să îl lăsăm să plece, pentru a ne reîntoarce la inocenta, la spaţiu, la linişte.

Aşa cum nu ai cum să reîmprospătezi apă dintr-un vas fără să o arunci pe cea care este deja acolo, la fel nu ai cum să îţi reîmprospătezi viaţa dacă nu eşti dispus să laşi să plece ceea ce nu îţi mai serveşte.

De-a lungul vieţii multe gânduri vin spre noi, gânduri pe care noi le investim cu energie, gânduri care dau naştere la experienţe dar şi la idei despre ceea ce credem că suntem.

Însă dacă începi să investighezi o astfel de idee la un moment dat, sau cineva te întreabă: ‘’De unde ştii că este asa’’, abia atunci începi să pui la îndoială ceea ce ai crezut a fi adevărat.

Această carte a ideilor despre viaţa, oameni, absolut tot, care se afla în interiorul nostru, este de fapt un personaj, o identitate construită în timp din foarte multe concluzii subiective.

Multe dintre adevărurile ‘’ acestui personaj sunt de fapt cele mai mari iluzii, iluzii datorită cărora suferim, datorită cărora vedem lucrurile în gri.

Ce e de făcut?

Aminteşte-ţi că atunci când crezi într-un gând, tu îi dai puterea prin atenția. Ta. Acest gând încet dar sigur devine o credință în tine, pe măsură ce timpul trece, din cauza constantei tale preocupări pentru el și atenția constantă la el. De obicei, este nevoie de câteva luni înainte ca un gând nou să poată deveni o credință, și este nevoie de tot atât de mult timp, de asemenea, pentru că o credință veche să diminueze un impuls suficient pentru a opri influențarea realităţii.

De îndată ce îţi dai seama că o credință nu îţi mai serveşte, şi te decizi să nu mai crezi asta, credința va începe să se prăbuşească se va opri în curând din a-ţi influența realitatea

Aminteşte-ţi că singura ta „acceptare” a unui gând, îi dă putere. Dacă nu crezi un gând, atunci nu poate deveni o forță în realitatea ta.

Dacă rămâi spectator al gândurilor tale, atunci nu vei avea cum să îţi formezi credinţe, şi neformându-ţi credinţe subiective, tot ceea ce rămâne este claritatea prezentului. Toate problemele tale vin din atenţia pe care tu o dai gândurilor tale.

Dacă la început ţi se pare greu să nu crezi în gândurile tale, măcar fă o selecţie şi crede în gândurile pozitive. Nu înseamnă că vei trăi realitatea obiectivă în acest fel, însă măcar vei trăi o realitate subiectivă pozitivă.

Tot ceea ce îţi spune că ai o problemă, este un gând. Dacă vei crede acest gând, atunci modul în care vei vedea lumea va fi conform cu prezenţa acestei problem, însă dacă vei privi gândul fiind conştient că el însuşi fără tine nu are nici o putere, vei rămâne detaşat şi în pace.

Îţi propun un mic experiment:

În zilele următoare, atunci când îţi observi tendinţa despre afirma anumite lucruri, concluzii în care crezi, întreabă-te: De unde ştiu că este adevărat? Acesta este doar un gând. Este adevărat în măsura în care eu îl cred adevărat.

Vreau să îţi spun ceva care poate mintea ta va considera greu de digerat, dar dacă priveşti un pic în interiorul tău şi îţi vei pune întrebările potrivite, s-ar putea să ajungi la concluzia că este adevărat.

Tot ceea ce tu consideri real, nu este real!

Tot ceea ce vezi tu este doar o iluzie, dacă vei privi prin filtrul credinţelor tale subiective.

Boala nu este reală, decât în măsura în care tu vei crede în acest gând numit boala.

Neputinţa nu este reală decât în măsura în care tu vei crede că eşti neputincios.

Sărăcia nu este reală decât în măsura în care tu vei crede în gândul acesta. Şi aici mă refer că vei fi afectat de acest gând numit sărăcie doar dacă tu îi dai atenţie.

Situaţia în care te vezi fără scăpare, o vei simţi ca fiind fără scăpare doar pentru că tu crezi în acest gând

Lipsa este reală doar în măsura în care vei rămâne cu atenţia pe această idee.

Ce înseamnă realitate a fost de multe ori greşit înţeles. Noi nu trăim în realitate până în momentul în care nu transcendem aceste gânduri, până când nu transcendem mintea şi până când nu înţelegem cu adevărat noi nu suntem acest personaj, aceasta entitate, atotştiutoare, cu concluziile ei despre viaţă.

Noi nu trăim în realitate până când nu suntem spectator obiectivi, fără a judeca şi a împărţi experienţele în două tabere: bun şi rău.

Noi nu trăim în realitate până nu realizăm ca universul este înghesuit înăuntrul nostru şi nu invers.

Noi nu trăim în realitate până când nu lăsăm în urma timpul. În timp nu poţi trăi realitatea pentru că percepţia ta asupra vieţii va fi mereu influenţată de o amintire sau de o proiecţie.

Singurul loc unde poţi găsi realitatea este în prezent, acolo unde tot bagajul din trecut nu ne poate atinge şi toate buzunarele de proiecţii nu ne mai amăgesc.

Lumina de la capătul tunelului a fost întotdeauna precum fata Morgana.

Lumina pe care o cauţi este de fapt  aici şi acum!

Priveşte lumea înţelept. Învaţă să te cunoşti pe tine însuţi. Aceasta este cea mai de preţ comoara.

P.S Lasa-mi un comentariu  si spune-mi care crezi ca este cel mai adevarat gand al tau despre viata si hai sa verificam impreuna daca este real sau este doar o credinta care sta in calea fericirii tale:

Cu iubire, pentru tine, pentru mine, pentru omenire