Nimic nu e întâmplător…
Astăzi mi-am dat seama că în fiecare zi aflu câte ceva. Că e esenţial să mă deschid şi să învăţ de la toate persoanele cu care interacţionez. Mi-am dat seama că atunci când eşti generos, viaţa e generooasa cu tine, că atunci că emiţi intenţii şi gânduri pozitive ele ţi se vor întoarce, că atunci când judec, mereu atrag persoane care mă judeca, că atunci când încerc să conving pe cineva de ceva sunt o hoaţă de energie şi voi atrage în viaţa mea oameni care mă vor fura. Mai mult am înţeles că dacă nu eşti sinceră şi transparentă, vei atrage în viaţa ta oameni care te vor minţi. Mi-am reamintit că tot ceea ce am de făcut este să acţionez conform entuziasmului şi bucuriei, şi să fac doar acele lucruri care îmi provoacă aceste sentimente pentru că ele exprima adevăratul meu sine. Că până acum am fost de multe ori o persoană care nu-i acceptă pe ceilalţi aşa cum sunt, şi se punea mereu pe o poziţie de superioritate şi de ‘’eu ştiu mai bine decât tine’’, şi că atunci când cineva îmi spune ceva cu care nu sunt de acord, atunci când eşti suficient destul de evoluată ai puterea să zâmbeşti în loc să te enervezi.
De-a lungul vremii am trecut prin diverse etape, şi de fiecare dată când am crezut că ştiu totul experienţă a venit şi mi-a demonstrat că deşi la nivel verbal şi mental m-am programat să fiu o anumită persoană, în subcontientul meu încă se derulau programe vechi, credinţe vechi care anulau tot ceea e emiteam la nivel mental.
Am fost în această ipostază de mai multe ori în viaţa mea, şi nu mi-e ruşine să recunosc . De ce mi-ar fi? Sunt un suflet care a venit aici să trăiesc o experienţă umană, un suflet care experimentează şi pe zi ce trece se apropie de cine este cu adevărat.
Mi-am dat seama cât de important este să trăieşti în inimă şi să fii conştientă de legile după care funcţionează universul pentru a putea să dansezi frumos prin viaţă.
De multe ori ne trezim în fata anumitor evenimente şi nu înţelegem de ce au apărut. Unele sunt dureroase , altele sunt pline de bucurie şi încântare. Ne întrebăm ce am făcut să merităm aceste lucruri când de fapt tot ce ni se întâmplă noi am cerut prin intenţiile noastre emise în univers.
Intenţia este una din cele mai puternice emoţii pe care le poţi avea. Fiecare gând este unul creator şi o dată apărut el nu se pierde în neant ci se propagă în univers şi la un anumit moment se va întoarce către tine.
Te întrebi de ce persoanele din viaţa ta te mint? Gândeşte-te de câte ori nu eşti tu transparenta în viaţa ta.
Te întrebi de ce întâlneşti persoane sau situaţii în care eşti judecată? Gândeşte-te cât de mult judeci tu în viaţa ta, oamenii, situaţiile?
Te întrebi de ce oamenii cu care interacţionezi te fură? Gândeşte-te de câte ori eşti tu o hoaţă? De câte ori furi un loc de parcare, de câte ori furi energie de la ceilalţi, de câte ori furi orice altceva?
Te întrebi de ce oamenii te tratează cu superioritate şi cu lipsa de respect, gândeşte-te de câte ori ai făcut tu aceste lucruri?
Există o lege a oglindirii în lume şi ai nevoie să fii conştient de aceasta. Accidentele , coincidenţele apar doar datorită nouă. Ştiu că poate îţi vă va părea imposibil de acceptat şi nici nu încerc să te conving de ceva. E alegerea ta dacă vrei să trăieşti conştient sau inconştient o viaţă întreagă de acum încolo.
Ce înseamnă acest lucru? Întotdeauna exteriorul reflectă interiorul. Orice eveniment, orice persoană pe care o întâlneşti este acolo pentru a-ţi da oportunitatea de a vedea cine eşti în acel moment şi de a te recreea în permanenţă. Cât de minunat poate fi totul! Cum mai poţi privi atunci o experienţă drept fiind rea sau bună, un om ca fiind bun sau rău când de fapt atât oamenii cât şi evenimente îţi sunt oglinda ta? Te aflii în faţa unei oglinzi mari gigantice care îţi da oportunitatea să vezi cine eşti şi ce emiţi în univers.
Evenimentele nefericite nu apar aşa din neant ci au o cauză, iar acea cauză este modul în care tu alegi fii, să gândeşti, să vorbeşti, să acţionezi.
Şi totuşi până şi acele gânduri fugitive au potenţial creator. Atunci când te trezeşti că judeci pe cineva, cere-ţi iertare în gând sau personal de la acea persoană pentru că altfel vei ajunge să trăieşti şi tu exact ceea ce ai oferit. Atunci când eşti dezgustată de cineva, fii convinsă că va veni momentul în care altcineva va fi dezgustat de tine. Orice emiţi în univers se întoarce către tine într-o formă sau alta. Nu există altă cale.
Sunt miliarde de oameni care trăiesc în ignoranţa fără a ştii toate aceste lucruri şi experimentează atâta suferinţă în viaţa lor. Pentru că ce nu înţelegi te face să suferi.
Dacă eşti aici şi citeşti aceste rânduri, atunci şi tu eşti pregătită să îţi trăieşti viaţa conştient. Lumea este într-o armonie incredibilă doar că noi ne-am focusat să vedem haosul. Universul ne dirijează întotdeauna spre ceea ce avem nevoie pentru evoluţia sufletului nostru., spre oameni şi situaţii care să scoată la iveală cine suntem cu adevărat pentru a putea să ne recreăm în permanenţă. Poate e vorba despre anumite lucruri despre noi pe care nu le-am acceptat până acum şi avem nevoie să le vedem şi astfel trăim o experienţă din care să ne dăm seama de asta. Îţi dai seama ce bucurie şi ce oportunitate ţi s-a oferit prin aceatsa experienţă sau om? Cum altfel ai fi putut să cunoşti cine eşti şi cum altfel ai putea să alegi să fii acea persoană care vrei ?
Toate ne poartă către sinele nostru.
Dacă eşti cineva care nu acceptă greşelile, vei atrage în viaţa ta oameni sau situaţii care te vor enerva la maxim pentru că toate vor avea în comun greşeală. Este felul în care tu trăieşti experienta acestui lucru pe care nu ţi l-ai asumat din tine
Dacă eşti cineva care tratează oamenii cu superioritate vei atrage oameni care te vor trata cu superioritate şi te vor scoate din pepeni, pentru că tocmai pentru a ajunge să îţi asumi această parte din tine. Tu deja ai această tendinţă însă o blochezi inconştient şi o observe puternic la cei din jurul tău.
Miraculoasa lege. Gândeşte-te că mai este o veste bună. O dată ce un anumit lucru este acceptat el nu se va mai crea în viaţa ta, pentru că ceea ce este acceptat în interior nu mai are nevoie să fie creat în exterior.
Tot ce e nevoie să faci este să te accepţi aşa cum eşti, cu părţile întunecate şi părţile luminoase şi astfel nu vei mai trăi evenimente pe care le respingi cu atâta ardoare. Deîndată ce accepţi acest lucru despre tine, persoane sau evenimentele care reflectau acest lucru din jurul tău vor începe să dispară sau nu se vor comportam în acest fel în relaţie cu tine.
Nu încetez să mă minunez de cum aşează lucrurile când te accepţi complet, când admiţi cine eşti când începi să îţi dai seama că tot ceea ce te deranjează în jurul tău trebuiesa accepţi că fiind parte din tine. Toţi suntem unul.
Atunci când îţi asumi trăsăturile pe care oamenii din viaţa ta le oglindesc despre tine, nu vei mai avea nevoie de acea oglindă . Astfel vor dispărea sau pur şi simplu în mod miraculos îşi vor schimba comportamentele faţă de tine, cei care te tratează cu lipsa de respect, cei care te abuzează, cei care te manipulează, cei care fac acele lucruri care ţie îţi provoacă durere.
Înţelege că nu suntem separate unul de celălalt, suntem acelaşi întreg şi tot ceea ce se regăseşte în exteriorul tău se afla în interiorul tău.
A trecut ceva timp până să îmi dau seama de acest lucru şi când am făcut-o mi-am făcut o declaraţie:
Eu sunt tot ceea ce observ atât de puternic la ceilalţi. Eu sunt şi lumina şi întuneric. Ceea ce nu îmi place la tine, se afla adânc în mine. Ceea ce îmi place la tine exista fără îndoială în mine. Te privesc şi mă văd pe mine, oricine ai fi. Tu , cel care te aflii în faţa mea. Tu eşti o parte din mine pe care eu nu mi-am asumat-o până acum şi eşti aici să mă ajuţi să mă regăsesc. Dacă tu poţi înseamnă că eu pot. Dacă tu eşti minunat înseamnă că eu sunt minunat. Dacă tu eşti îndoială înseamnă că eu sunt îndoială. Dacă tu eşti minciuna înseamnă că eu sunt minciună. Dacă tu eşti prosperitate înseamnă că eu sunt prosperitate. Dacă tu eşti iubire înseamnă că eu sunt iubire. …….
Mă înclin profund în fata universului profund şi perfect, şi în fata creatorului nostru pentru că am oportunitatea să cunosc aceste lucruri despre mine şi să ţi le ofer ţie astăzi. Sunt deopotrivă totul şi nimic. Tot ce există în mine este ceea ce este şi nimic altceva. Nu există rău sau bun în împărăţia sufletului. Nimic nu este întâmplător.
Întotdeauna gravitam într-un mod perfect spre acei oameni şi situaţii care ne reflectă lucrurile pe care nu le-am integrat în noi, despre noi.
Nu ai trăit degeaba toate relaţiile de până acum. Toate au avut ca rol să accepţi cele mai ascunse lucruri despre tine şi o dată ce le-ai acceptat ele nu mai au nevoie să se manifeste în viaţa fizică. Nu degeaba sunt oameni care retrăiesc aceleaşi şi aceleaşi poveşti de iubire . Ei încă nu pot să accepte acele lucruri despre ei pe care le reflectă aceste relaţii.
În cele mai diverse moduri universul ne spune că singurul nostru scop este să redevenim întregi şi ne tot trimite persoane care să reflecte acele lucruri pe care nu vrem să le acceptăm despre noi. E senzaţional. Sunt extrem de recunoscătoare să pot înţelege asta acum, sunt extrem de recunoscătoare să pot cu sufletul deschis să accept totul despre mine, să mă accept complet , profund şi în totalitate. Probabil nu întâmplător am scris o carte care se cheamă Îndrăgosteşte-te de tine, pentru că venise vremea ca şi eu să mă accept complet aşa cum sunt iar această carte nu este doar pentru tine, cea care vrei să porneşti pe acest drum şi a fost şi pentru mine. Prin ea, prin aceasta creaţie, din ce în ce mai mult încep să mă cunosc pe mine, să mă accept , să redevin întreagă. Cu siguranţă că nu sunt la capătul drumului, pentru că dacă aş fi, nu aş mai avea absolut nimic de făcut, decât să mă întorc în univers, la perfecţiunea şi armonia lui. Şi o spun cu sufletul deschis.
Nu am nici o îndoială că legea rezonantei funcţionează. Nu am nici o îndoială că persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, conştient sau nu, se întâlnesc.
Indiferent cât vei încerca mental să îndepărtezi pe cineva care manifesta un comportament care ţie nu îţi place , tot vei întâlni alte persoane care manifesta acelaşi comportament până când tu accepţi că ceea ce el oglindeşte este de fapta această tendinţă a ta. Magia există în lume. Dacă aveai vrei îndoială gândeşte-te cum funcţionează aceste lucruri.
Dacă vei încerca să ascunzi blândeţea din tine, atunci o vei întâlni în afara ta. Dacă încerci să ascunzi că nu te iubeşti pe tine, cu siguranţă nu vei putea întâlni iubirea în afara ta, iubirea pentru semenii tăi va fi doar o mască nu adevărata iubire.
Dacă nu vei putea să ierţi pe cineva fii sigură că nici pe tine nu te ierţi. Dacă nu îi respecţi pe cei din jur, fii convinsă că nu te respecţi nici pe tine.
Pentru cei care se afla pe drumul evoluţiei continue toată această viaţă este o încântare. De fiecare când viaţa te pune fata în faţă cu o persoană sau o situaţie te focusezi să îţi dai seama ce parte din tine oglindeşte . Nu ai cum să te plictiseşti. Vei fi într-o stare de încântare de uimire permanenţă la fiecare întâlnire cu şinele tău.
Nu există alte întrebări mai potrivite când trăieşti o experienţă sau întâlneşti un om decât:
Ce parte din mine e momentul să regăsesc acum? Ce nu accept că făcând parte din fiinţa mea?
Te invit să facem un mic exerciţiu şi să îmi povesteşti o întâmplare dureroasă pe care o trăieşti sau un aspect care te deranjează foarte mult la oameni şi mă angajez să te ghidez pentru a-ţi găsi răspunsul pe care e momentul să-l găseşti.
Te îmbrăţişez,
Cu multă iubire
Cristina Miculete
Autor, instructor yoga autorizat, trainer evoluţie personală şi spirituală, consilier filozofic, manager Satya Yoga and Education Center Timişoara
Felicitari , Cristina!Am vazut ca esti activa pe un grupul de dezvoltare personala , pe facebook, in care am intrat nu foarte mult timp in urma.Mi-au placut foarte mult posturile tale , si acum realizez ca esti o persoana minunata.Pe facebook suntem prietene(doar pe facebook din pacate) insa pur si simplu am ramas surprinsa sa vad ca acest articol este scris de tine.Tot ce vreau sa-ti spun este ca te admir foarte mult , continua sa creezi astfel de articole care sa mai trezeasca oamenii din amortire ! Felicitari inca o data!
Mi-asi dori foarte mult sa intru in astfel de comunitati , sa pot scrie si eu articole.Sunt sigura ca intr-o buna zi am sa fac asta , alaturi de tine 🙂
buna…mi-as dori foarte mult sa ma ajuti!!!am cunoscut un baiat la facultate si ne-am placut…dupa vreo 2 luni mi-a cerut numarul de telefon si nu am vrut sa il dau…de vreo saptamana am inceput sa vorbim…mi-a dat nr lui si ne-am intalnit…am fost la el acasa si ne-am uitat la filme,mi-a dat semne ca ma place,m-a sarutat si avea fff multe emotii cand ma privea…si acum nu ma mai baga in seama,ma gandesc tot timpu la el si imi doresc foarte mult sa fim impreuna…nu stiu ce sa fac eu l-am sunat dar nu mi-a raspuns…l-am invitat la film la cinema si a zis ca vine iar dupa aceea mi-a spus ca este racit si nu se simte bine:( poti te rog sa ma ajuti!!:D:D:Dastept raspunsul tau,multumesc 🙂
Nimic nu e intamplator pentru ca totul e cu scop, si e normal desi multi ma vor contrazice. Cred in ceea ce spui dar sunt foarte putine grupuri de asemenea ansamblu. Poate ca pe viitor va exista ceva unde putem si noi discuta ca oamenii normali si cei care vor sa afle noutati. Superb articol. Bravo!
fata in fata cu ..tine..
Ma bucur ca te-am descoperit si nu ma satur sa citesc ce scrii.Multe situatii din viata noastra le aduci in prim plan si le intalnim la tot pasul in jurul nostru, pe care le constientizam prin articolele tale! Multumim!Continua..sa scrii!
The Best!!!
Problema dureroasa e ca mi-e foarte frica sa vorbesc sa spun ce gandesc despre mine si depre persoane ca sa nu le „supar”. Nu ma simt bine deloc cu mine. Ma gandesc prea mult.Ma gandesc la faptul ca daca fac sau spun asa ce va crede x despre mine. Imi este frica sa cer ajutorul
Multumesc. Astept un mic pas ca sa pot sa imi dau seama unde sunt si cum sa actionez pt a ma schimba.
Mă bucur că te-am descoperit! Sufletul meu tînjea după asemenea articole care să-mi lămurească anumite trăiri, sentimente…..Mă bucur că exişti! Superbe articolele!
Toţi avem nevoie, conştientă sau unii mai puţin conştientă , să ştim cine suntem!
Foarte important sa fie omul deschis la sanse noi, la oportunitati noi sau la prieteni noi pentru ca doar asa poti sa te dezvolti zilnic 😀 o zi buna!
si eu ma bucur sa citesc asa ceva.n-am constientizat niciodata asa ceva see you toate ca am mai citit despre asta , dar parca nu asa de clar.am probleme in viata mea si chiar nu stiu cum sa le rezolv.poate ca ma va lumina cineva sau poate chiar eu insami.dar tot asa cred ca nnu le voi rezolva fara ajutor.
sunt multumita si parca mai linistita dupa ce am citit articolul tau .cum pot sa-ti cer ajutorul?astept un semn din partea ta .
hey! cum pot intra in posesia celorlalte articole scrise de tine? ma refer aici pe internet… thx!
Buna Cristina…si tuturor celor care au citit articolul.Da! Sunt un barbat care a citit un articol dedicat femeilor 🙂 De ce? Am cautat pe google „Nimic nu e intamplator” una dintre cele doua legi universale dupa care ma ghidez in viata,si am gasit articolul acesta.Nu am iesit de pe site imediat cum am vazut ca este doar pentru femei ci am fost curios sa citesc ce a scris omul Cristina despre „Nimic nu e intamplator”. Si a spus exact asa cum vad si eu lucrurile.M-a incatat sa stiu ca mai sunt si altii care gandesc dupa aceste cuvinte „Nimic nu e intamplator”. Va doresc sa purtati cat mai mult timp acesti „ochelari” 🙂 Sa vedeti cat mai mult timp lucrurile in felul in care vede si Cristina,sa va bucurati de viata constient ca cel mai mare dusman al tau esti…TU.Constient ca cel mai bun prieten esti TU.
vad ca ultimul comentariu este destul de vechi, dar am fost placut impresionata de articolul „nimic nu e intamplator”. acum trec printr-o situatie in care chiar as avea nevoie sa inteleg ce si cum se intampla cu mine. daca mai este valabil exercitiul din finalul articolului, as spune si eu o mik poveste-intamplare, a carui raspuns acum nu il gasesc, dar ma straduisc sa inteleg ceva. „copii de 10-12 ani, fata si baiat, colegi de clasa, in anii 1990-1992, isi trimit priviri intense in pauze si isi pun reciproc in ghiozdane biletele prin care-si lasa mereu de inteles ca se plac. frumoooos de tot, emotionant, dar la un moment dat totul se termina, drumurile li se despart si nu se mai vad 20 ani. ea intre timp se casatoreste cu un alt coleg din clasa cu care are un copil, iar el plecat timp de 15 din tara are la randul lui o casnicie din care a reiesit tot un copil. dupa 20 de ani se regasesc, se intalnesc si reinvie ceva minunat si puternic, ceva ce aproape nici nu a existat atunci copii fiind. sunt bulversati, sunt dornici, dar nu vor sa complice lucrurile, care s-au cam complicat de fapt, dar deja sunt iar departe, departe la 5000 km distanta reala, pentru ca asa isi au vietile fiecare.” de ce regasirea? de ce intalnirea si de ce totul navale in suflet cum nu s-ar fi asteptat? un raspuns probabil ar fi, pentru ca de fapt si-au dorit mereu asta, fiecare in sufletul lui, in adancuri, chiar daca realmente nu stiau ca isi doresc. sau…? daca ma puteti ajuta sa inteleg, va multumesc!
M-a cuprins o stare de fericire cand am citit articoul…aveam impresia ca sunt singura care gandea in modul desvris de tine,desi eram constienta ca se poate.Mi-ar placea sa pot discuta cu tine si sper sa imi poti raspunde.Sa spunem ca am nevoie de ajutor si vreau sa iti povestesc o intamplare.Multumesc
multumesc pentru aceste randuri…..imi sunt de folos
F frumos articolul,trec si eu printr-un moment de cumpana si mi-ar fi de un real ajutor daca m-ai face sa inteleg ce anume s-a intamplat.Iti multumesc !
Cunoscusem o fata ea este italianca,niciodata nu mi as fi inchipuit ca o sa avem o relatie impreuna.am stat impreuna doar 3 luni doar ca nu am am locuit impreuna.fata asta mi-a aparut in cale pe cand eram intr-o perioada foarte dificila in sensul ca eu avusesem atacuri de panica si ea intr-adevar ma ajutase intr-un fel sa scap de ele.era totul frumos intre noi ne simteam minunat impreuna eram fericiti.pana intr-o zi cand mi a zis ca ea nu putem avea o relatie serioasa pt ca se simte blocata ca are ceva inauntr-ul ei care nu reuseste sa mearga mai departe.mi-a zis sa ramanem doar amici si atat,chestia e ca i-am zis ca o inteleg si daca are ceva pe suflet sa-mi spuna ca o inteleg.incet incet simteam cum se indeparteaza de mine si nu ne-am mai auzit deloc.dupa aia mi-am dat seama ca ea avea mai multe de ascuns si-mi pare rau ca nu a fost sincera cu mine.i-am zis asta dar ea a zis ca nu are nimik de ascuns ca nu ma minte doar ca nu vrea sa se indtagosteasca din nou sa sufere.va zic ca era totul perfect intre noi.doar ca nu am reusit sa deslusesc aceasta cauza a ei.am ramas f.trist si suparat din cauza asta am suferit si sufar in continuare de ce nu a putut sa fie frumos si ca totul a disparut in neant.poate ca asa a fost sa fie si ca trebuie sa deschid ochii mai bine cui ai daruiesc inima si sentimentele
Acest articol este minunat, m-am convins ca Universul functioneaza pe sistemul „bumerangului”, nu mai am nici o indoiala
„Te invit sa facem un mic exercitiu si sa imi povestesti o intamplare dureroasa pe care o traiesti sau un aspect care te deranjeaza foarte mult la oameni si ma angajez sa te ghidez pentru a-ti gasi raspunsul pe care e momentul sa-l gasesti.”
Draga Cristina,
nu pot sa nu raspund invitatiei tale atat de generoase, deoarece tocmai traiesc un eveniment care ma doare. Teoretic stiu ca asa este cum spui tu, dar practic, acum cand traiesc experienta, nu-i dau de capat.
Un vecin, pe care nu-l cunosc, nu ne-am vazut nici o data m-a reclamat la primarie ca am in curte o constructie ilegala – e o magazie veche de lemne, de pe vremea cand inca nu se introdusese gazul. Ma doare ostilitatea in sine si, revenind la ideea propusa de tine, pot sa spun cu mana pe inima ca nici macar nu privesc in curtile vecinilor mei, iar de reclamat nici nu mi-ar fi trecut vreodata prin gand, indiferent cat de tare m-ar deranja.
Nu reusesc sa inteleg cum am atras eu o astfel de vibratie?!
Imi place ce ai scris.Multumesc.
Superb articol! 🙂
Hristos a Inviat! Intamplator,acum am dat peste acest articol.Este realitatea intruchipata.Vreau sa comunic,vreau sa citesc mult mai multe.Unde?