Cat timp din viaţa ta ţi l-ai petrecut stabilindu-ţi scopuri că:

Vreau să obţin masina; Vreau să obţin bărbatul; Vreau să obţin promoţia; Vreau să obţin o casă mai mare

Vreau să obţin bărbatul ideal/femeia ideală. Vreau să am un cont mult mai bogat?

De câte ori ţi-ai stabilit agende după agende, şi ai ajuns în final să-ţi dai seama că ceea ce ai căutat nu contează neapărat pentru fericirea ta, pentru pacea ta, pentru a-ţi trăi viaţa într-un continuu entuziasm şi voie bună?

Oare aceste puncte din agenda sunt ceea ce contează cu adevărat?

O bună parte din viaţa mea, am crezut că atingând obiectiv după obiectiv, atingând acele lucruri de care cred că am nevoie, voi atinge acea stare de permanentă bucurie, împăcare, fericire. Şi apoi am observat că pe măsură ce obţineam şi ce îndeplineam obiectiv după obiectiv, cumva nu reuşeam să păstrez acea stare de entuziasm, de împăcare.

Pe măsură ce parcurgeam acest proces, mi-am dat seama că ceea ce căutăm nu era să obţin aceste lucruri, ci de fapt îmi doream să trăiesc în conformitate cu sufletul meu, în conformitate cu planul divin pentru care am venit pe această lume.

Fiecare experienţă pe care am trăit-o m-a adus mai aproape de împlinirea acestui plan, şi m-a apropiat de mine însămi.

A fost un moment în care am înţeles că ceea ce contează în această lume, nu sunt titlurile pe care le obţii, nu sunt scopurile pe care le îndeplineşti, nu sunt avuţiile pe care le ai, ci ceea ce contează la final, este cât de mult ai iubit, cât de mult te-ai apropiat de adevărata ta natură.

De foarte multe ori alergam nebuni prin lume şi nu ne găsim locul. Ne îndepărtăm atât de mult de cine suntem din dorinţa disperată de a deveni altcineva, şi devenim din ce în ce mai confuzi şi mai nemulţumiţi.

A învăţa să priveşti prin ochii sufletului este unul dintre cele mai importante lucruri pentru a putea să trăieşti viaţa la cu totul alt nivel. Nu întotdeauna ceea ce ne dorim este ceea ce avem nevoie. Toate acele lucruri după care alergam nu au absolut niciun sens, dacă nu am reuşit să privim dincolo de suprafaţă.

Fiecare experienţă poartă o lecţie pentru sufletul tău. El a venit aici, pentru a experimenta şi pentru a redobândi cunoaşterea pe care deja o are prin experienţă.

Majoritatea oamenilor însă îşi trăiesc viata la nivel de victima şi pe pilot automat.

Ei nu au înţeles că însemnătatea vieţii pe Pământ este mult mai mare. Poate că nu a fost momentul să o facă, însă dacă tu citeşti aceste rânduri, ai şansa să începi să priveşti mult mai profund, la scopul pe care sufletul tău îl are în orice experienţă.

Ne aflăm într-o perioadă extrem de importantă pentru omenire, şi într-adevăr suntem privilegiaţi că am trăit chiar în aceste vremuri.

Ne apropiem de un eveniment pe care mulţi l-au luat în glumă , alţii prea în serios, şi mă refer la acea dată controversată din decembrie, care a fost considerată de unii, ziua apocalipsei.

Am evitat să vorbesc despre acest subiect până acum, dar îmi dau seama că e mai este foarte puţin timp şi cred că e nevoie să îl abordez.

Omenirea trece în aceste momente printr-o perioadă de tranziţie de la o paradigmă materială la una spirituală, şi din ce în ce mai mult de la frică la iubire, de la gândire negativă la gândire pozitivă.

Vibraţia planetei Pământ, care este mama noastră creşte , o dată ce fiecare individ îşi creşte propria vibraţie. Sunt multe presupuneri, scrieri, despre cum se va întâmpla acest lucru şi aceasta tranziţie, dar probabil că în orice tranziţie, unii se vor adapta iar alţii nu. Cei care sunt pregătiţi, vor pătrunde în noua era iar ceilalţi poate încă nu.

În opinia mea se vor întâmpla foarte multe lucruri interesantă care îţi vor arăta pe din părţile nevăzute ale universului şi nu ai de ce să te temi, dacă deja ai înţeles cum stau lucrurile. O dată ce ştii cine eşti cu adevărat toate aceste temeri nu mai au putere asupra ta.

Este momentul să renunţi la a crede că tu eşti un pion în lumea în care trăieşti şi să începi să înţelegi că întreaga lume se afla în interiorul tău. Orice numeşti tu realitate, lume, a fost creat de interiorul tău. Tot ceea ce îţi apare în cale este o şansă pentru că sufletul tău să crească şi tu ţi-ai chemat aceste experienţe, situaţii, aceşti oameni în viaţă.

E momentul să începi să vezi ce anume reflectă lumea despre tine, ce anume trebuie să înţelegi despre tine şi să cunoşti.

Nu e prima oară când îţi spun că tu nu eşti doar un trup şi o minte, ci eşti mult mai mult de atât. Am venit pe Pământ să ne experimentăm pe sine, că fiinţe limitate şi mult mai mici decât suntem cu adevărat.

În planul universal suntem fiinţe măreţe , extraordinare cu un potenţial extraordinar şi trăind pe Pământ, e nevoie să înţelegem acest lucru pentru a ne revendica din nou puterea.

E momentul să descoperim cine suntem cu adevărat. Dacă nici până acum nu ai înţeles cine eşti cu adevărat, şi încă trăieşti în teamă, propriile tale temeri vor fi cele care te vor chinui.

Vreau să ţii minte un lucru important. Tot ceea vezi în jurul tău este o formă de gând. Adu-ţi aminte de acest lucru întotdeauna. Tu eşti cel care dă putere acestor gânduri. Atenţia şi energia ta sunt cele care însufleţesc şi transformă în materie a aceste gânduri.

Nimic nu poate exista fără tine. Ele nu pot exista fără tine. Ţine minte acest lucru. Toate temerile tale devin realitate, pentru că ele sunt forme de gând pe care tu le încarci cu energia şi atenţia ta. Timpul dintre gând şi materializarea lui nu este imediat acum, însă e posibil ca o dată cu această trecere, materializarea gândurilor tale să fie imediată, să fie pe loc.

Gândeşte-te că dacă nu ai înţeles încă cine eşti, şi ce se întâmplă, poţi fii pur şi simplu terifiat de tot ceea ce vei vedea. E ca şi cum pentru prima oară vei sta fata în faţă cu toate temerile şi gândurile tale venite din teamă, şi nu vei putea să mai fugi niciunde de ele.

Îţi repet aceste lucruri acum pentru că vreau să înţelegi cât de important este să vezi cine eşti cu adevărat, înainte de această tranziţie. Nu mai amâna! Ai amânat ani de zile, oamenii au amânat timp de secole să înţeleagă scopul spiritual al vieţii, şi au trăit din dominaţia minţii.

Urmează o eră în care sufletul se trezeşte şi cei care trăiesc în conformitate cu acesta, în iubire, în pace, în bucurie vor trece bucuroşi, însă există şi o parte care sunt atât de prinşi în mintea lor încât este posibil să devină prizonierii minţii lor, doar că de această dată vor avea această închisoare şi faţa ochilor lor.

Cât de conştient/a eşti de tine? Cât de importanta consideri această evoluţie spirituală?

De ce crezi că sunt atâtea mesaje venite în ultima vreme pe această temă?

Toate sunt indicii că e momentul să descoperi cine eşti pentru a trece în noua eră.

Opreşte-te din goană zilnică şi acorda-ţi timp pentru a descoperi cine eşti. Meditează, roagă-te, cheamă ghidarea divină, primeşte acele mesaje care îţi apar în cale.

Să trăieşti în iubire înseamnă să trăieşti în rai, pe când să trăieşti în teamă înseamnă să trăieşti în iad iar teama apare doar ca urmare a ceea ce nu cunoşti.

Cunoaşterea este o mare binecuvântare şi este poarta către a trăi conform planului divin al sufletului tău.

Toate mesajele mele repetate către tine, sunt modul prin care universul îţi transmite indicii care să te susţină în călătoria ta că fiinţă spirituală. Eu nu pot decât să îţi transmit un mesaj, pe care tu îl vei folosi sau nu mai departe spre a deschide o nouă poartă a existenţei tale.

Faptul că tu mă consideri nebună sau nu deja nu îmi aparţine. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă, am creat produse pentru tine, care să te ghideze mai mult decât o fac aceste articole pe care le postez. Eu te îndemn de câţiva ani de zile, să trăieşti conform sufletului tău, prin tot felul de resurse, workshopuri şi îi ghidez pe cei care se lasă ghidaţi pentru a-şi transforma viaţa.

Nu scriu în zadar despre spiritualitate în ultima vreme, pentru că nu am cum să mai scriu despre altceva. Sunt oameni care spun că nu cred în astfel de lucruri spirituale, însă aceştia nu ştiu că ei înşişi, şi tot ceea ce există este spiritual.

Nu în zadar îmi trăiesc viaţa centrându-mă pe planul divin şi spiritual al sufletului meu.

Sufletul meu a ales aceste lucruri pentru mine. Sufletul meu a ales să asiste sufletul tău pe acest drum şi nu exista bucurie mai mare pentru mine, decât atunci când primesc feedbackurile voastre,. Nu exista bucurie mai mare pentru sufletul meu, decât aceea pe care o simt când am atins inima cuiva, şi am contribuit la trezirea sufletului lui.

Tu eşti eu şi eu sunt Tu şi împreună formăm un întreg.

Închide ochii şi simte iubirea mea care vine spre tine. Închide ochii şi rămâi în tăcere câteva momente după ce citeşti aceste rânduri. Ascultă-ţi sufletul. Simte cum el se trezeşte.

Nu vreau să te sperii, dar doar aceia care sunt pregătiţi spiritual pot trece spre paradigmă spirituală spre care ne îndreptăm.

Şi nici măcar nu e vorba despre supravieţuire aici, ci este vorba despre a pătrunde să te trăieşti pe tine, la dimensiunea adevărată a fiinţei tale.

O lume bazată pe o paradigmă spirituală, este o lume care are ca valori, iubirea, compasiunea, dăruirea, o lume în care am înţeles că nu suntem separaţi. O lume la care poate am visat cu toţii la un anumit moment şi spre care avem şansa să ne îndreptăm.

Această lume există şi o poţi accesa doar dacă pătrunzi în sanctuarul fiinţei tale şi îţi trezeşti sufletul.

Nu am să renunţ să vorbesc despre asta niciodată. Nu am să mă opresc indiferent ce vor spune alţii, nu am să mă opresc să cred că frumuseţea lumii, în compasiune, şi în capacitatea oamenilor de a iubi niciodată.

Indiferent cât de comercial ar fi să scriu despre altceva, nu o voi face. Pentru că ştiu că în sufletul tău simţi ceea ce spun. Ştiu că în sufletul tău mă auzi. Ştiu că vocea mea este percepută adânc în inima ta.

Nu fac asta pentru faimă, nu fac asta pentru că vreau să ies în evidenţă sau să demonstrez cuiva, ceva, nu fac asta pentru că vreau să fac averi, ci o fac pentru că simt din tot sufletul să o fac. Am lacrimi în ochi în momentele în care îţi scriu acest mesaj.

Te iubesc, oricine ai fi şi oriunde ai fi, fiinţă dragă şi crede-mă când îţi spun că în tine este o fiinţă extraordinară care aşteaptă să fie trezită.

Nu renunţa la a crede în iubire , în compasiune, la dăruire , la bucurie, pentru ca doar cei ce cred şi deschis către ele le vor primi.

Cei care nu se tem, sunt cei care vor ajunge să vadă dincolo de valul iluziei ce ne înconjoară. Cei care sunt curajoşi pot primi sărutul vindecător şi dătător de bucurie al divinităţii.

Cei care înţeleg că adevărata bogăţie nu stă în câţi bani ai în buzunar, ci sta în aflarea adevărului despre cine eşti şi în capacitatea de a iubi, aceştia pot ajunge să trăiască raiul.

Cei care se abandonează în faţa vieţii cu inimă deschisă, şi care ascultă semnele pe care viaţa le trimite, sunt cei care vor găsi calea spre fericire.

Cei care înţeleg că nu mintea lor este ceea ce creează totul şi că primesc totul prin inspiraţie divină, sunt cei care vor primi darul divinităţii, linişte, pace, iubire.

Cei care topesc zidurile din jurul inimii lor şi-şi dau voie să plângă sau să se elibereze de orice emoţie reprimată, se vor vindeca.

Cei care nu vor renunţa niciodată în a spune adevărul inimii lor, indiferent de consecinţe, sunt cei care vor fi mereu împăcaţi cu ei înşişi.

Cei care vor privi cu ochii sufletului vor simţi cine sunt cu adevărat şi cine este Dumnezeu.

Nu mai amâna întâlnirea cu cine eşti cu adevărat. Acum este momentul. Vreau să îţi aud vocea. Te rog să îmi laşi un comentariu şi să-mi spui că exişti.

Spune-mi că încă crezi în iubire, dăruire, compasiune! Spune-mi că încă crezi în adevăr.

Spune-mi că îţi doreşti să vezi ce fiinţă măreaţa eşti.

Spune-mi că dacă îţi întind mâna vii alături de mine spre nouă lume, spre nouă eră.

Cu iubire

Cristina