View Larger Image

Eliberează-te de control şi vei trăi paradisul

In calea mea spre desăvârşire am descoperit ca exista un singur lucru: Eu.

Acest Eu, a stat timp de multi ani paravan in calea adevăratei mele fiinţe si a împlinirii sufletului meu.

Când am început drumul meu de regăsire, am avut tendinţa sa cred, ca trebuie sa devin altcineva decât sunt pentru a trai altceva decât ceea ce trăiesc, si nu ma puteam înşela mai mult.

Într-o lume in care la tot pasul primeşti modele si reţete despre cum ar trebui sa fii pentru a trai paradisul vieţii, de multe ori ne pierdem pe noi înşine. In loc sa ne apropiem de ceea ce suntem cu adevărat, ne îndepărtăm tot mai mult.

Obsedaţi de control, de planuri, de proiecte după proiecte pentru a ne perfecţiona, ieşim tot mai mult din sanctuarul fiinţei noastre autentice.

Plecam la drum căutând fericirea, iubirea, abundenta, pacea sufleteasca si credem ca putem atinge aceste lucruri, urmând o cale, o cale pe care si alţii au urmat-o. Din păcate insa, ne trezim in din ce in ce mai multa confuzie.

Ne spunem: mai trebuie sa facem un mic sacrificiu, inca putin, inca o zi, pentru a ajunge sa trăim magia vieţii. Avem senzaţia ca viata adevărată, viata magica si împlinită se afla undeva, într-o locaţie care se afla la o anumită distanta de noi.

Pentru unii aceasta este la o maşină distanta, pentru alţii este la o casa distanta, pentru o alta categorie de oameni la o relaţie distanta. Întotdeauna exista ceva intre noi si fericire, intre noi si iubire, intre noi si abundenta. Si astfel ne prindem într-o iluzie, într-o goană efemera după ceva ce nu vom găsi niciodată. Noi singuri, prin planurile, prin paşii pe care ni stabilim, prin reţele pe care le urmam, si cu care uneori nu rezonam deloc, ne punem in calea noastră.

Fiecare clipa pe care ne-o petrecem căutând controlul este inca o clipa de îndepărtare de adevărata noastră fiinţă.

Mi-aduc aminte ca de multe ori spuneam in trecut, ca nu poţi ajunge la o destinaţie daca nu ai un plan, daca nu ai o direcţie, daca nu ştii ce trebuie sa faci. Când întrebam anumiţi oameni ce îşi doresc in viata si spuneau ‘’ce-o vrea Dumnezeu’’, nu puteam sa înţeleg cum pot sa trăiască aşa. Privind acum in urma, îmi dau seama cata înţelepciune dăinuia in acei oameni si poate ca nici nu erau conştienţi de asta.

Ei erau acei oameni care se abandonau in fata vieţii, fara sa încerce sa preia controlul, ci pur si simplu urmând calea care li se dezvăluia in fata.

In urma cu ceva vreme am înţeles si eu cata binecuvântare exista in aceasta abandonare. In urma cu ceva vreme am înţeles ca tot ceea ce vroiam eu sa controlez, oricare dorinţă pe care o aveam si care venea cu promisiunea fericirii într-o zi, era acest Eu, care stătea in calea mea.

De cate ori iţi stabileşti proiecte, planuri, faci o mulţime de sacrificii si te epuizezi pentru a le duce la bun sfârşit fara a simţi bucurie in acestea?

De cate ori te învinovăţeşti când ceva nu îţi iese aşa cum ai planificat?

De cate ori ramai setat/a pe o imagine a unui rezultat cu care pleci la drum si nu accepţi altceva in schimb?

De cate ori te certi pentru ca nu ţi-ai dus la îndeplinire planul, de cate ori te acuzi ca nu ai făcut tot ceea ce puteai face?

De cate ori iţi doreşti sa fii dat timpul înapoi, pentru a proceda in altfel?

Daca inca faci aceste lucruri, înseamnă ca inca nu ai înţeles cata binecuvântare exista in toate aceste ‘’esecuri’’.

Întotdeauna in interiorul nostru exista doua voci. Una aparţine sufletului iar una aparţine mintii.

Vocea sufletului este cea care te poarta pas cu pas spre desăvârşire, spre trăirea experientelor de care ai nevoie pentru a te desăvârşi. Ea este vocea sinelui tau autentic care te cheama pas cu pas. Fiecare decizie pe care ai luat-o in viata ta, indiferent daca pe moment ai perceput-o dureroasa sau plăcută, a fost o experienta care te-a adus mai aproape de tine, a fost o experienta care te-a adus mai aproape de libertate, mai aproape de iubire, mai aproape de linişte, mai aproape de binele tau superior, te asigur de asta. Chiar daca in acel moment nu ai putut sa vezi acest lucru, daca vei privi înapoi la puzzle-ul vieţii tale cu sufletul, sunt sigura ca ştii acest lucru.

Vocea mintii este cea care din ce in ce mai mult te-a îndepărtat de toate frumuseţile pe care le-ai fi putut trai. Ea este vocea sinelui fals, care este constituit din toate condiţionările, învăţăturile pe care le-ai primit inca din prima clipa in care ai apărut pe Pământ. Ea este vocea care întotdeauna caută siguranţa in lucrurile exterioare, si îşi doreşte sa aibă controlul absolut, crezând ca doar aşa poate supravieţui.

Te-ai obişnuit atât de mult sa trăieşti după aceasta voce care clipa de clipa iţi vinde iluzii, promisiuni ale unei vieţi magice la care vei ajunge cândva, după ce vei fi îndeplinit toate punctele de pe agenda. Insa aceasta viata nu vine niciodată, când te ghidezi pe aceasta voce. Din ce in ce mai mult, atingând punct după punct din agenda ta, realizezi ca niciodată nu este destul. Niciodată nu eşti fericit, niciodată nu eşti împlinit, niciodată nu eşti împăcat si liniştit.

Îmi aduc aminte de povestea lui Alexandru cel mare, care toată viata lui a dorit sa cucerească lumea, pentru a o pune la picioare mamei sale. A dus lupta după lupta, pentru a-şi îndeplini aceasta dorinţa egotic si in final, nu a mai reuşit sa ajungă acasă, la mama sa înainte de ceasul morţii sale. Atunci el şi-a spus: Ce rost are sa cucereşti lumea întreagă daca nu iţi poţi amâna nici măcar cu o zi moartea, si a cerut sa fie îngropat cu mâinile afara de tron, pentru ca lumea sa vadă, ca pleacă cu mâinile goale aşa cum a venit. S-a epuizat toată viata, alergând după un plan pe care niciodată nu l-a dus la bun sfârşit, si care l-a consumat si l-a secat de energie clipa de clipa.

Fara sa ne dam seama, când trăim după vocea mintii acelaşi lucru se întâmplă si cu noi. Clipa de clipa murim cate putin. Clipa de clipa suntem din ce in ce mai consumaţi si ratam adevărata viata. Viata adevărata si magica se întâmplă atunci când încetezi sa o mai cauţi. Viata adevărata si magica se întâmplă aici si acum, clipa de clipa.

In loc sa porţi războaie după războaie pentru putere, faima, bani, care te omoară putin cate putin, mai bine te relaxezi in momentul de acum, abandonându-te in fata vieţii, si astfel te însufleţeşti clipa de clipa, te apropii pas cu pas de viata adevărată, si de sinele tau autentic.

Fiecare este ceea ce este. Dumnezeu spune despre el: Eu sunt cel ce sunt. Orice alta definite pe care o ai despre tine, este o definite a mintii, o amintire, o condiţionare, o hrana pentru sinele tau fals, care este responsabil de toate problemele pe care le percepi in viata ta. In fiecare clipa eşti exact cine trebuie sa fii pentru a te apropia de sinele tau autentic. Lasă la o parte orice sentiment de învinovăţire, nu te forţa, nu căuta sa devii altcineva. Rămânând aici si acum, rasare cea mai mare claritate. Ajungi sa vezi ca fiecare experienta, fiecare om îşi joaca rolul perfect la momentul perfect, pentru ca tu sa îţi duci la împlinire călătoria sufletului. Privind din acest loc, realizezi ca nimic nu e este greşit, totul este perfect aşa cum este, totul este doar ceea ce este.

Când ajungi sa renunţi la control si sa te abandonezi in fata vieţii, nu numai ca simţi o mare libertare, dar vei începe sa constaţi ca cele mai frumoase lucruri răsar, in mod spontan. E si natural sa se întâmple aşa, pentru ca renunţând la control, renunţi din ce in ce mai mult la te identifica cu acest sine fals, si eşti tot mai mult cine eşti cu adevărat.

Iar cu adevărat Tu eşti divinitatea însăşi. Tu eşti iubire. Tu eşti fericire Tu eşti bucurie.

Tu eşti pace. Tu eşti un miracol.

Existenta are grija de toate nevoile tale lumeşti când ai încredere in ea. Dumnezeu te poarta pe braţe, clipa de clipa si te iubeşte clipa de clipa, pentru ca el ştie cine eşti cu adevărat. Dincolo de măşti false, dincolo de idei false despre tine, dincolo de straturile care iţi acoperă adevărata fiinţa.

Atunci când mintea ta vine si spune ca ceea ce ai, iţi aparţine, gândeşte-te din nou pentru ca vei pierde lucruri in viata, pana când vei învăţa ca nimic nu iţi aparţine.