Căutam toată viaţa după ceva. Alergam, alergam şi nu reuşim să găsim. De ce? pentru că de fapt căutam în cele mai nepotrivite locuri. Ajungem să plângem, să ne izbim de o mulţime de ziduri de durere, pentru că nu vrem să înţelegem, nu vrem să vedem, nu vrem să recunoaştem în interiorul nostru adevărata noastră căutare,

Şi spunem: ”E greu să fii om”, şi într-adevăr este greu să fii om. Dacă am ştii de fapt că nu suntem doar oameni, că suntem mai mult de atât, o Doamne, câtă suferinţa am evita.
Partea interesantă e că în straiele asta de om, chiar nu te poţi opri din căutare. Cauţi siguranţă peste tot posibil, cauţi iubirea, în toate locurile şi în toţi oamenii, cauţi salvarea în orice circumstanţă exterioară. Şi ghici ce? Nu o găseşti.

Ca să te poţi opri trebuie să ieşi puţin din straiele astea de om, să ieşi din tine, şi să îndrăzneşti cu adevărat să depăşeşti limitele condiţiei umane, să îndrăzneşti să fii liber cu adevărat, să îndrăzneşti să rişti, să fii ceea ce eşti.

Nu vor rămâne mulţi oameni în jurul tău, ci vor rămâne aceia care cu adevărat te iubesc, care nu te iubesc pentru ce faci, ci te iubesc pentru ce eşti, aceia care nu pretind nimic de la tine cu adevărat, aceia care înţeleg că în sufletul nostru al fiecăruia există această chemare spre o astfel de libertate.

Poate nu va rămâne nimeni, însă în singurătatea în care vei rămâne, vei găsi ceea ce ai căutat dintotdeauna, pe Tine, cel/cea adevărată, şi în acel moment toată suferinţa va dispărea pentru totdeauna.

Nu există altă destinaţie, fie că înţelegem de voie bună, fie că suferinţa ne împinge cu toată forţa în această direcţie.

Cu drag