Viaţa e o poveste, o piesă de teatru în care în fiecare zi jucăm roluri. Sunt momente în care o facem conştient, însă sunt şi mai multe în care o facem inconştient. Oricum ar fi, viaţa se întâmplă, se desfăşoară indiferent dacă noi mişcăm un deget sau nu. Ne trezim dimineaţa şi plecăm la drum, cu scânteia vieţi în noi, cu speranţă, cu năzuinţa că această zi va fi una mai bună.

Uneori ne dăm jos din pat revigoraţi după o noapte de somn, ca şi cum ne mai naştem o dată, iar alteori, ne simţim atât de obosiţi deşi am dormit toată noaptea. Totul ţine de fapt de rezistenţă sau acceptarea noii zile care tocmai se naşte. În momentul în care te trezeşti obosit/a după o noapte de somn intreba-te la ce opui rezistenţă? Pentru că aceea oboseala este energia rezistenţei, şi vei merge multă vreme cu ea la drum, dacă nu accepţi că eşti exact în locul în care trebuie să fii în acest moment. Accepta lucrurile aşa cum sunt, fără să le pui o etichetă, şi din acest loc, poţi vedea cu claritate, ce anume te îndepărtează de bucurie, şi ce anume te apropie. În acest loc, şi în acest moment, poţi să vezi lucrurile în ansamblu şi ceva în tine se va transforma, urmând ca lucrurile în afara ta să se transforme. Din acest loc te dăruieşti complet creatorului, pentru că ştii că în final totul te conduce spre binele tău superior, important este să crezi în iubirea din care ai fost creat/a.

Sunt multe lucruri pe care nu le înţelegem despre noi, despre viaţa, despre univers, pentru că le gândim cu mintea şi mai puţin cu sufletul. Ne-am obişnuit să dăm o explicaţie din mintea noastră condiţionată asupra tuturor lucrurilor, fără a ne uita profund spre  ele să vedem dacă este chiar aşa şi mai mult decât atât ne-am obişnuit să căutăm mereu să-I convingem pe ceilalati de adevărul nostru.

Ne vine greu să abandonăm ideile noastre despre cine suntem, despre ceea ce înseamnă viaţa, pentru că avem senzaţia că ne vom pierde. Şi într-adevăr, o vom face. Dar e cel mai minunat lucru care ţi se poate întâmpla, căci pentru prima oară, vei pierde întreaga iluzie, şi ceea ce va rămâne este adevărul pur despre cine eşti.

Nu m-am gândit până acum, în ce fel am abandonat eu tot ceea ce credeam că ştiu, tot ceea ce credeam că înseamnă viaţa, în momentul în care am început să redescopăr adevărul, însă dacă stau să mă uit în urmă îmi dau seama ce s-a întâmplat.

Pentru mine momentul trezirii a culminat cu momentul cele mai intense dureri şi suferinţe din viaţa mea. Şi din păcate aşa se întâmplă pentru mulţi dintre oameni. Însă e total nenecesar.

Nu ai nevoie să ajungi până acolo, încât să te doară atât de tare, încât să fii dispus/a să laşi totul deoparte şi să înţelegi că tot ceea ce ai fost până atunci, tot ceea ce ai crezut până atunci, nu are cum să fie calea cea potrivită , pentru că îţi provoacă atâta durere.

Nu e nevoie să faci ca şi mine, să fii măcinat/a în interior pentru multă vreme înainte să poţi să arunci dintr-o dată tot ce nu-ţi provoacă bucurie şi pace şi să spui STOP.

Poţi să o faci chiar acum şi chiar aici, şi să nu te doară atât de tare. Poţi să abandonezi să te abandonezi în întregime chiar acum, lăsând spaţiu să apară adevărul pur în viaţa ta, fără efort.

Cât de paradoxal. Suntem gata să ne abandonăm atunci când nu mai avem nimic de pierdut, pentru că deja am pierdut totul, în loc să ne abandonăm  încă dinainte, pentru a ne priva de o suferinţă  a minţii în plus.

Oamenii cred că a te abandona înseamnă să te consideri o victimă, sau că vor pierde orice şansă de a obţine lucrurile şi visurile la care năzuiesc. De ce credem asta? Pentru că mintea noastră este concepută în acest fel, şi ea ne şopteşte dacă vei ceda controlul, te vei pierde, nu vei mai putea să ajungi la visurile şi dorinţele tale, nu vei mai putea să supravieţuieşti.

Aceasta este una dintre cele mai mare capcane care te menţine în lăcaşul temerilor. Te înţeleg perfect dacă asta e ceea ce crezi, pentru că am fost şi eu în acest loc până când am înţeles şi am simţit altceva.

Am înţeles ca să te abandonezi în faţa vieţii, nu înseamnă nici o clipă să te îndepărtezi de visele şi aspiraţiile tale, ci dimpotrivă, înseamnă să laşi loc graţiei divine să vină şi să convertească voia divină în voia ta. Am înţeles că  să îţi fie teamă să te abandonezi în braţele creatorului tău, e ca şi cum ţi-ar fi teamă să te abandonezi în pântecele mamei tale.

Întotdeauna eşti în siguranţă, întotdeauna eşti iubit/a, întotdeauna eşti văzut. De ce ţi-ar fi teamă Set featured imagesa devii UNUL cu Dumnezeu, cu sursa vieţii tale, cu creatorul, când el te iubeşte atât de mult?

De ce nu te-ai odihni în braţele lui, să vezi ce se întâmplă?

Siguranţa pe care ţi-o oferă mintea ta e iluzorie. Cum poate fi ceva bazat pe gândurile care se schimbă în permanenţă, sigur?

Pe unde să mai intre graţia divină când tot calendarul tău pe anul în curs e deja programat? Pe unde să dai voie minunăţiilor care vin dincolo de minte, iubirii, păcii, bucuriei să intre, dacă ţi-ai umplut totul? Cum poţi umple un pahar care e deja plin?

Înţelegi de ce ai nevoie să te goleşti de tot? Înţelegi de ce ca să poţi primi aceste binecuvântări ale graţiei divine, să poţi primi iubirea, fericirea, ai nevoie să fii dispusă să laşi deoparte poate chiar absolut tot, toate amintrile despre ceea ce crezi că eşti, toate ideile şi toate gândurile şi să îţi dai voie să fii din nou, gol/goală, ca un bebeluş în pântece?

Fie chiar şi preţ de câteva zile, să vezi ce se întâmplă. Dă-ţi voie să rămâi din nou în misterul lui ‘’nu stiu’’, dă-ţi voie să rămâi nimic pentru a te umple cu totul. Dă-ţi voie să laşi să plece tot trecutul, că pe această poartă deschisă să pătrundă lumina prezentului, bucuria, iubirea, claritatea şi pacea.

Nu te mai agaţa de nimic. Lasă să zboare totul. Ai încredere măcar o dată în viaţa ta, că eşti iubit/a de creatorul tău, atât de mult, încât dacă îi încredinţezi cârma vieţii tale, el îţi va arăta iubirea lui completă,  ducându-te acolo unde e pace, iubire, fericire, lumina. Nu te speria de cuvântul abandonare, căci el este cea mai mare binecuvântare. Nu înseamnă că nu vei mai avea dorinţe, dar înseamnă că nu vei mai avea aşteptări.

Nu înseamnă că vei fii pasiv/a în faţa vieţii ci înseamnă că vei lăsa conştiinţa să îşi facă lucrarea prin tine, şi astfel Dumnezeu va pune pacea, iubirea şi bucuria în sufletul tău.

Nu înseamnă câte vei pierde, deşi aşa va părea, pentru că sinele fals şi iluzoriu se va dizolva sub această lumină puternică a abandonării în Dumnezeu, a abandonării în iubire, ci înseamnă că tot ceea ce e fals nu va putea fi menţinut.  Mintea ta se va speria, însă din ce în ce mai mult vei simţi frumuseţea acestei încredinţări, aceste gratii, acestei reîntâlniri cu partea divină din tine.

Nu există o altă cale pentru a te simţi întreg. Oricât vei căuta cu mintea, nu vei găsi în altă parte acest sentiment, de reîntregire. Vei alerga în zadar, vor trece poate ani, poate vieţi întregi, şi nu vei reuşi căutând cu mintea să simţi întregirea.

Ai şansa chiar acum şi aici, pentru că acest mesaj nu a venit întâmplător către tine, să te abandonezi, să lasa viaţa să curgă prin tine, să laşi visele tale să se contopească cu cele ale creatorului tău, şi să accepţi orice rezultat cu certitudinea că este binele tău superior.

Există 3 mari bariere care stau în calea abandonării noatre în graţia divină: teamă, confuzia, şi mândria.

Iubirea divină este atât de vastă, încât uneori nu înţelegem adevăratul lui înţeles, la fel cum nu înţelegem sensul abandonării.

Pot să   am încredere în Creaţie, Sursa, Dumnezeu?

Încrederea este un ingredient important atunci când vine vorba de abandonare

Gândeşte-te, nu te poţi abandona lui Dumnezeu, până nu  ai încredere în el, şi nu poţi să ai încredere până nu înţelegi ce înseamnă de fapt Dumnezeu. Totul este conectat.

Frică te împiedică să te abandonezi dar  iubirea alungă orice frică. În momentul în care înţelegi tot mai mult cum eşti iubit de creator, cu atât mai uşor, te poţi abandona în braţele lui, planului divin, în braţele caii pe care ţi-o deschide.

Eşti iubit/a, întotdeauna ai fost, întotdeauna vei fi! Tot ce ai de făcut este să rămâi în tăcere, să închizi ochii, să simţi cine respira în corpul tău,  să îţi priveşti mintea ta gânditoare, şi să primeşti îmbrăţişarea din interior pe care ţi-o oferă, în acest loc al misterului, din care poţi vedea că nu eşti mintea şi nu eşti trupul tău. Cum ai putea fi, din moment ce le poţi observa?

Teama apare în absenţa iubirii. Confuzia apare când te bazezi pe mintea separate şi divizată, iar mândria, apare când mintea începe să creadă că ea e Dumnezeu.

Care dintre aceste lucruri te împiedică să te abandonezi complet, aici şi acum în faţa vieţii?

Lasă-mi un răspuns şi în articolele ce urmează, vom dezvolta în funcţie de ceea ce simţi tu, cum puteam să ne reîntregim prin abandonare, depăşind tot ceea ce nu ne permite să ne încredinţăm cu totul voii divine.

Pentru a te putea susţine, graţia divină are nevoie să dai glas, tuturor temerilor şi trăirilor tale. Postează-le cu anonim dacă încă te temi de judecăţile lumii, de judecăţile tale şi vei primi răspuns într-un fel sau altul.