Ce bine ar fi să ne amintim că:

Acele momente de plenitudine şi de graţie le simţim atunci când transcendem pură observaţie a unui om ca fiind ceva diferit de noi şi privim dintr-un alt loc; un loc unde dorinţele noastre au dispărut, unde şinele nostru s-a dizolvat în spaţiul unde există ”noi”, acolo unde fiecare dintre cei care participă la această întâlnire se deschid să se primească unul pe celălalt, divinul întâlneşte divinul, şi trecem dincolo de o întâlnire a nişte carapace fade.

Ce bine ar fi să ne amintim că:

Poate nici nu e nevoie ca cea din faţa noastră să fie o fiinţă umană, pentru a simţi uniunea, poate să fie un copac, sau căţeluş, sau o floare, poate să fie chiar şi o cărămidă, atâta vreme cât tu o întâlneşti din plenitudinea fiinţei tale, din spaţiul prezenţei eterne.

Ce bine ar fi să ne amintim că:

Atâta vreme cât ai o relaţie cu sacrul, cu Dumnezeu, poţi cu adevărat să ai o relaţie cu o altă fiinţă umană sau cu natura însăşi, pentru că Dumnezeu se găseşte tot timpul transformat într-un obiect, dar asta nu schimbă faptul că el este însuşi subiectul.

Ce bine ar fi să ne amintim că:

Un şir de întâlniri nu înseamnă neapărat o relaţie, o relaţie presupune o interacţiune de la inima la inima îi spunem noi, de la esenţa la esenţa ar spune unii filozofi şi o astfel de relaţie este iubirea. Te vei simţi singur întotdeauna, atunci când te vei considera separat de lume, de natură, de Dumnezeu, şi te vei simţi întotdeauna complet când graţia şi voinţa ta se vor îmbina şi te vor face să vezi cu claritate că singura modalitate de a avea o relaţie completă, împlinitoare, cu lumea, cu alţii, cu Dumnezeu este din spaţiul Prezenţei tale complete.

Ce bine ar fi să ne amintim toate astea, atunci când ieşim la un suc cu un prieten, cu persoana iubită, cu oricine, atunci când avem tendinţa să stăm cu nasul în telefoane în loc să fim complet prezenţi, atunci când ne ţinem copii în braţe, atunci când desfăşurăm activităţi fiind complet izolaţi şi alienaţi , captivi în propria noastră minte, atunci când facem dragoste, atunci când ieşim cu câinele în parc dar suntem într-un alt timp.

Viaţa este mai mult decât atât. Haideţi să renunţăm la superficialitatea care ne-a răpit bucuria de a trăi şi să ne întoarcem la inocentă şi la prezenţă. Haideţi să fim cu adevărat acolo, când spunem că suntem acolo. Haideţi să ne respectăm atât de mult fericirea noastră şi a celorlalţi încât să privim în ochi oamenii cu care ne întâlnim, creând relaţii, nu doar contacte între forme fără fond.
Haideţi să fim mai mult decât forme care uneori au suflet, să fim suflete ce uneori au formă. Haideţi că prin tot ce facem să unim, nu să dezbinăm, prin muzică noastră, prin cuvintele noastre, prin expresia feţei noastre, prin prezenţa noastră, prin însăşi viaţa noastră.

Haideţi să ne reamintim să  fim normali. Umani. Atât. Nimic mai mult.

Dacă simţi la fel, da mai departe acest mesaj.
Cu drag