În drumul meu prin viaţa am înţeles că poţi trăi ca un cerşetor sau poţi trăi ca un om bogat, indiferent de averea pe care o ai în bani. Totul depinde de înţelegerea pe care o capeţi despre cine eşti cu adevărat.

Nu există un vas mai plin de dorinţe decât cel al minţii. Oricât de mult încerci să pui în el, lucruri, experienţe, oamenii el nu se poate umple niciodată. Îţi petreci timpul, ascultând de ceea ce ea îţi cere, îi îndeplineşti acea cerinţă, însă că prin minune, ea absoarbe totul, şi naşte apoi o altă cerinţă.

Ne petrecem o mare parte din viaţă crezând că ea reprezintă vocea care ne va conduce spre a atinge într-o zi fericirea şi împlinirea, însă cum poţi umple un vas care naşte mereu alte şi alte dorinţe, cum poţi să găseşti siguranţă, împlinirea, fericirea, în ceva care în permanenţă primeşte alte şi alte gânduri?

Am simţit şi eu şi mai mult ca sigur ai simţit şi tu, foamea aceasta nesfârşită a minţii de a primi tot mai multe lucruri, încercând să se potolească, să se liniştească, să simtă că este sătulă.

Astfel ne dorim un lucru, ne stabilim un obiectiv, alergam pentru a-l împlini, şi apoi când am ajuns acolo ne spunem: ‘’Si acum ce fac’’? Satisfacţia durează preţ de câteva momente, şi apoi ca un actor grăbit, ne îndreptăm spre un nou decor, spre o nouă destinaţie. Fără să ne dăm seama, suntem prinşi în acest joc nesfârşit, care întotdeauna ne direcţionează spre a mai atinge o treaptă, astfel încât să ajungem să fim fericiţi.

Credem că poate următorul job, următoarea relaţie, următoarea realizare, va fi în sfârşit capătul drumului şi apoi vom putea să ne bucurăm de roadele muncii noastre în linişte, însă acest lucru nu se întâmplă.

Nu există bogăţie şi linişte atunci când trăieşti cu mintea, nici nu ar avea cum, pentru că mintea noastră este un cerşetor permanent care nu se poate îndestula , oricât de multe ar obţine.

Oamenii bogaţi în bani, pe care de atâtea ori îi apreciem, sau îi consideram modele, sunt de cele mai multe ori oameni săraci. Sunt oameni care nu mai pot să se oprească din această goană, să se bucure de momentul prezent, pentru că gândurile despre cum să facă mai multă avere, sau cum să facă să nu-şi piardă averea, îi vizitează în permanenţă.

Am înţeles atunci că adevărata bogăţie e cu totul altă, am înţeles că adevăratele împăraţii şi binecuvântări vin trăind într-un cu totul alt mod.

Am înţeles că bogăţia sufletului este singura care te poate face să te simţi complet/a şi în această bogăţie, poate apărea şi bogăţia financiară dar de această dată ea este lipsită de orice grijă sau ataşament.

La această bogăţie avem acces atunci când învăţăm să ne liniştim mintea.

Adevăratul om bogat este acel om care a unit atât lumea interioară cât şi lumea exterioară într-o dezlănţuire a talentului său.

Sunt oameni bogaţi în bani care se simt uneori cei mai săraci de pe lume şi sunt oameni săraci în bani care se simt cei mai bogaţi din lume.

Totul ţine de modul prin care priveşti lumea.  Dacă vei privi lumea prin minte, niciodată nu vei simţi că eşti destul de bogat pentru că nu vei putea accesa paradisul care se afla în interiorul tău.

Atunci când ne-am născut , această minte era mult mai tăcută, pentru că ea cuprindea puţine informaţii şi dorinţe, şi astfel puteam să ne bucurăm mult mai mult, însă pe măsură ce am înaintat prin viaţă, am început să primim tot mai multe idei şi gânduri despre viaţă şi lume şi ne-am închis uşa spre paradisul nostru interior.

Acest paradis încă există însă, şi îl putem găsi şi astăzi, atunci când învăţăm  că din când în când să ne oprim gândirea, atunci când ne dăm voie să ne întoarcem din nou spre tăcere.

Mintea nu s-a născut pentru a fi stăpânul nostru, ci s-a născut pentru a ne servi în experienţa noastră prin această lume, însă de multe ori ajungem să fim controlaţi de ea, pentru că i-am dat atât de multă putere, şi atenţie.

Întreabă-te chiar acum cine serveşte pe cine? Mintea ta te serveşte pe tine sau tu o serveşti pe ea. Vezi dacă poţi să îţi opreşti gândirea chiar acum, şi vei ştii deîndată, în ce fel trăieşti de fapt. A cui viaţă o trăieşti?

Căutam toată viaţa, iubirea, căutam liniştea şi pacea, însă nu le putem găsi niciodată într-un computer care nu se opreşte niciodată.

Foarte puţină lumea în ziua de astăzi înţelege ce înseamnă să îţi linişteşti mintea, ce înseamnă să o trimiţi la culcare, însă cei care au înţeles să facă acest lucru, sunt cei care au accesa la adevărata bogăţie care ne este pusă la dispoziţie de divinitate.

Nu degeaba se spune că vine o vreme când ne trezim, când are loc o trezire spirituală în interiorul nostru. Această trezire aparţine adevăratei noastre fiinţe, şi este momentul în care ne-am eliberat de sclavie. Este momentul libertăţii, bucuriei, este momentul magic în care viaţa capăta o altă nuanţă pentru că începem să o vedem prin ochii inocentei noastre, este momentul în care ne redeschide uşa paradisului nostru interior.

Întâlnesc mulţi oameni în viaţa de zi cu zi, şi văd cât de multă suferinţă experimentează locuind în această închisoare a propriei lor minţi cerşetoare.

Când observ că cineva afirmă că îşi doreşte ceva în viaţă, îi întreb, cine anume din tine îşi doreşte acest lucru? E o simplă întrebare care te poate duce spre conştientizarea faptului că de fapt eşti condus/a de o idee, un gând, pe care cândva l-ai primit de la societate, părinţi, adn, cei care te înconjoară.

Te invit şi pe tine să te gândeşti la aceste lucruri, te invit să intri în introspecţie, să îţi păstrezi atenţia spre interiorul tău şi să te întrebi:

Cine anume îşi doreşte să fac acest lucru? Care este satisfacţia pe care cred că o voi obţine atunci când voi duce la capăt acest lucru?

De cele mai multe ori atunci când afirmăm că vrem să facem anumite lucruri pentru noi, le facem de fapt pentru a încerca să ne satisfacem cerşetorul nostru mental.

El comandă şi noi îl urmăm fără nici cea mai mică urmă de îndoială. Ce paradox.

Ne spunem că inteligenţă, ca un iq ridicat ne va deschide porţi nebănuite, şi într-un sens, le deschide, dar întotdeauna spre lumea exterioară care niciodată nu va ajunge să fie satisfăcută, fără a fi unită cu cea interioară.

Să fii conştient de sine, înseamnă să poţi să îţi observe această minte şi dorinţele ei , atunci doreşti să o faci. Să fii conştient de sine, înseamnă să observe procesul gândirii, să îţi observi corpul şi să îţi dai seama că tu nu eşti niciunul dintre acestea.

Cum ai putea fi? Atunci când ţi-ai opri gândirea, ar trebui să dispari şi tu, atunci când corpul s-ar duce la culcare ar însemna să dispari şi tu. Şi aceste lucruri nu se întâmplă.

Atâta vreme cât poţi să observe atât corpul tău cât şi mintea ta, devine clar că de fapt adevărata ta fiinţă este acest privitor.

E timpul să îţi revendici dreptul acesta, şi puterea ta interioară. E timpul să nu îţi mai laşi mintea să te conducă pe tine, pentru că tu nu eşti sclavul ei. Şi poţi face acest lucru, prin ceea ce se cheamă meditaţie.

Nu degeaba de mii de ani s-a vorbit despre meditaţie ca fiind calea prin care poţi să ajungi la pace interioară, iubire, siguranţă pentru că aceasta este calea prin care poţi să ieşi de sub identificarea cu mintea şi cu cerşetorul tău interior.

Bineînţeles că există multe formă de meditaţie şi de-a lungul vieţilor noastre, chiar înainte să ştim ce înseamnă acest cuvânt, am experimentat frânturi prin care revelarea fiinţei noastre a avut loc.

Poate atunci când ai fost complet absorbit/a într-un răsărit de soare, sau când ai stat în grădina ascultând cântecul unei pasarele, sau poate pur şi simplu în timp ce stăteai în linişte, lăsând gândurile să treacă ca nişte trecători de pe stradă.

Şi poţi recunoaşte această stare, printr-o stare de extaz, o stare de pace profundă îmbinată cu bucurie, şi iubire. Aceasta este starea noastră naturală, şi o putem simţi din ce în ce ce mai mult , pe măsură ce înţelegem cu funcţionează mintea noastră şi ne revendicăm din nou dreptul de a fi liberi.

Oamenii au senzaţia de multe ori că acestea sunt nişte mituri, şi tocmai de accea nu reuşesc să găsească împlinirea. Cerşetorul mental, are grijă să protejeze tot ceea ce crede el că ştie, şi astfel rămânem cu uşile sufletului nostru, cu poarta închisă spre altarul fiinţei noastre.

Investesc atâta energie ,timp şi bani în a rămâne sclavii minţii lor, prin tot ceea ce fac zi de zi, şi apoi să întreabă de ce nu pot găsi fericirea şi împlinirea.

Ei bine, continua să fii un sclav al minţii tale, continua să-I cumperi şi să-I satisfaci acest joc al ei, şi vei rămâne în această stare de insatisfacţie pentru eternitate.

Oare chiar nu putem înţelege sau nu vrem să ne trezim? Atât de mult ne-am deconectat de lumea noastră interioară, de partea divină a noastră, şi când ni se oferă şansa, să ne reconectăm  cu ea, intervine din nou mintea, şi spune că e prea scump, e prea greu, e prea dificil, să putem face asta.

Stai să vezi cât si  ce  dificil va fi toată viaţa ta, şi câtă suferinţa vei îndura, dacă nu iei o dată decizia să re-nveţi ce înseamnă să te reconectezi cu adevărata ta fiinţă.

Mă uit în jurul meu şi văd oamenii care cu credinţele lor, se pun singuri în calea fericirii pe care o pot trăi, şi pentru care s-au născut. Întotdeauna avem altceva de făcut, în loc să ne ocupăm să deschidem poarta paradisului nostru interior. Întotdeauna ne lăsăm prinşi din nou în sclavia minţii noastre, în loc să ieşim de acolo şi să mergem spre indicatoarele care ni se oferă spre libertate.

Fiecare din nou poate face acest lucru, singur, pentru că avem în noi toate resursele necesare, însă uneori poate nu vedem calea şi avem nevoie de cineva să ne ajute, cu prezenţa, cu iubirea, cu indicatoarele lui.

Adevărul este că uneori nu pot înţelege, cum să nu fii dispus să investeşti în această cale, pentru că  am dat totul, am fost dispusă să dau totul,  să găsesc această poarte spre linişte, iubire,siguranţă interioară, care să nu mă mai părăsească niciodată.

Mi-am dat ultimii bani, m-am aruncat în valul nesiguranţei, am ieşit din starea de confort, pentru ca să stopez o dată pentru totdeauna această suferinţă, şi ce binecuvântare. Cât de mult mă bucur, că am putut face asta.

Nu am considerat niciodată că nu am nevoie de aşa ceva. Nu am rămas niciodată în această arogantă, că eu ştiu mai bine, pentru că atâta vreme cât în interiorul tău încă suferi, e clar că nu ştii mai bine. Atâta vreme cât încă te scalzi în temeri, îngrijorare, atâta vreme cât te scalzi într-un tumult interior permanent, nu ştii nimic. Tot ceea ce ştii e o iluzie. Tot ceea ce crezi că ştii, e de fapt constructul cerşetorului tău mental.

La ce îţi serveşte să ai bani, să ai o familie, să ai un job, să îţi cumperi pantofi după pantofi, haine din cele mai alese, la ce îţi serveşte să faci averi după averi, dacă din inima ta lipseşte bucuria, iubirea, jocul, râsul, liniştea, dacă în inima ta te simţi singur şi separat?

Asta e viaţa?

Sunt sigură că nu e. Dar totuşi faci tot posibilul să economiseşti bani pentru haine, pentru pantofi, pentru operaţii estetice, pentru tot felul de lucruri exterioare, şi când vine vorba să economiseşti bani  pentru a face o călătorie spre paradisul ta interior, nu o faci.

Aroganţa cerşetorului tău mental e prea mare, scuzele lui sunt întotdeauna altele, contul tău bancar e întotdeauna ocupat spre a satisface nevoile minţii şi sufletul tău rămâne tot gol.

Până când ai de gând să mai continui? Până când ai de gând să te pui singur/a în calea fericirii tale? Până când ai să cauţi în locurile nepotrivite fericirea?

Degeaba citeşti, dacă nu mergi să experimentezi ceea ce citeşti, degeaba spui că ştii aceste lucruri teoretic, dar nu faci nimic pentru asta, degeaba îţi păcăleşti mintea că eşti bine, că în interiorul tău încă simţi că există un abis.

Tot timpul spunem că nu avem bani, nu avem timp, nu putem, când vine vorba despre a înveşti în ceva ce ne conduce spre libertate, iubire , pace interioară, şi înţeleg perfect, pentru că din nou suntem sclavii minţii, care face orice pentru a-şi păstra poziţia de putere. Chiar nu ne dăm seama, că de fapt ascultându-ne mintea, ceea ce facem este să îi oferim putere absolută asupra noastră? Chiar nu ne dăm seama cât de sclavi suntem?

Dacă consideri că nu eşti sclavul ei, te rog să încerci să o opreşti chiar acum. Încearcă să opreşti gândirea chiar acum, şi vezi dacă poţi. Dacă consideri că mintea te serveşte pe tine şi nu tu pe ea, spune-I chiar acum ‘’taci’’, şi fă ce-ţi dictează sufletul.

Dacă nu poţi, înseamnă că eşti sclavul/sclava propriei tale minţi. Şansa să te eliberezi o ai, poţi să-I spui să tacă, şi poţi să urmezi calea pe care ţi-o dictează sufletul.

Dacă încă nu o poţi face înseamnă că ai nevoie de cineva să te asiste să înţelegi cum o poţi observa, şi cum te poţi elibera de ea.

Să nu crezi că toată lumea se poate elibera aşa subit. Uneori avem nevoie de ajutor, pe care tot noi ni-l trimitem prin oportunităţile care ne apar în cale. Acest mesaj la fel ca mesajele pe care le primeam eu atunci când am realizat că sunt o sclavă, este de la tine pentru tine.

Când am descoperit că sunt sclava minţii mele, şi nu mai puteam de durere, am renunţat să îmi cumpăr orice haine, orice pantof, orice călători. Am mers  să experimentez în grupuri de meditaţie cu oameni care deja au cunoscut libertatea, am mers la workshopuri, am mers la şamani, am fost asistata de oameni care nu au ajuns întâmplător în viaţa mea, şi fără nici cea mai mică ezitare, le-am dar ceva exterior pentru a descoperi paradisul meu interior.

Mi-aş da încă o dată şi încă o dată, toată averea din lume, pentru a deschide această poartă spre paradisul interior, pentru că nu există mai mare binecuvântare decât aceea de a te întoarce spre paradisul tău interior, nu există binecuvântare mai mare decât liberate fiinţei tale, nu există binecuvântare mai mare decât a ieşi din sclavia minţii tale.

Pacea, bucuria, iubirea interioară, modul în care pot să văd acum lumea, este de nepreţuit şi sunt recunoscătoare în fiecare clipă pentru acest lucru.

Nu degeaba fac ceea ce fac, nu degeaba Dumnezeu trimite acum mesaje prin mine care să ajungă la alte fiinţe ce se lupta cu durerea.

Te iubesc atât de mult fiinţă dragă, şi vreau să înţelegi că nu vei găsi niciunde ceea ce cauţi, decât deschizând poarta paradisului tău interior. Nu vei găsi împlinirea în excursiile pe care le faci, în alţi bărbate sau femei, în experienţe, în lucruri, în operaţii estetice, în pantofi şi haine, în conturi bancare dintre cele mai bogate, atâta vreme cât uşa paradisului tău interior rămâne închisă.

Adevărata împărăţie ţi se deschide atunci când intri în acest sanctuar. Uneori drumul este mai uşor, atunci când o faci alături de oameni care sunt alături de tine în acelaşi scop, alteori prin prezenta şi iubirea celor care s-au reconectat cu această parte divină din tine, o conştientizare înaltă, o revelaţie poate apărea.

Lasă temerile la o parte, de a te deschide, şi a fi sincer/ a cu tine. Lasă preconcepţiile şi prejudecăţile şi fii dispusă să renunţi la absolut tot pentru această poartă deschisă, sit e asigur că vei câştiga mai mult decât ai putut crede vreodată, vei câştiga ceva nepreţuit, ceva minunat şi binecuvântat, vei găsi paradisul în orice lucru, în orice experienţă, în orice pas prin această viaţă şi dincolo de ea.

Spune-mi chiar acum. Eşti dispus/a să ieşi din sclavia minţii tale? Dacă nici măcar nu vei scrie da, într-un comentariu, e absolut clar, că nu ai cum să o faci.

Spune Da, adevăratei tale fiinţe, pentru adevărata ta fiinţă îţi va aduce paradisul, sit e va elibera din sclavie.

Te îmbrăţişez cu iubire.

Cristina Miculete