Totul se întâmplă cu un motiv, nu mai am absolut nici o îndoială în legătură cu asta.

Chiar dacă uneori mai experimentez frustrarea care vine o dată ce aşteptările nu sunt îndeplinite, îmi dau seama că existenţa ştie mai bine, ce am eu nevoie.

Există un mic ‘’eu’’ în interiorul meu care însă de multe ori face scenarii, poveşti, crede că lucrurile sunt statorinice şi că pot fi vreodată statorinice.

Dacă am învăţat din experienţa mea ceva în ultima vreme, este că totul este în schimbare, în permanentă şi îmi mai dau seama că dacă ceva nu se întâmplă înseamnă că de fapt sinele meu nu a fost decis că vrea acest lucru. Uneori sunt lucruri pe care ba ni le dorim, ba nu ni le dorim.   Aceasta dualitate apare datorită faptului că în mod raţional şi conştient vedem, şi cât de bine vedem , că nu este pentru noi un anumit lucru sau o anumită persoană, iar pe de altă parte, copilul interior rănit care nu a primit ceea ce a avut nevoie atunci când a fost mic, sau cel puţin identificarea cu această poveste, vrea neapărat să primească, vrea neapărat să obţină. În imaturitatea lui, acest copil interior considera că totul i se cuvine şi mai consideră că ceea ce vrea este de fapt ceea ce are nevoie.

Ceea ce simt din ce în ce mai mult este că mă apropii de Realitate, mă apropii de înţelegerea că nu te poţi agăţa de nimic, şi că atunci când te agăţi îţi scapă printre degete, atât de repede încât nici măcar nu visezi. Fiecare moment este de fapt o intrare către o altă dimensiune, nu ştiu de unde am ajuns la concluzia asta, dacă am auzit-o undeva sau este o sumă de concluzii, cert este că face sens.

Cum mă raportez la viaţă în momentul de acum, determina care posibilitate o voi trăi în momentul următor. Dacă modul în care văd acum lucrurile este neclar, este înceţoşat de furtuni emoţionale, aceasta este povestea pe care o voi trăi în continuare.

De ce se întâmplă asta?

Pentru că noi oamenii tragem concluzii mai repede ca fulgerul. Atunci când un lucru se întâmplă sau nu se întâmplă, ne reuşim să rămânem detaşaţi, doar să privim şi spunem: “Lucrurile sunt aşa cum sunt” ci automat asociem experienţei un gând, un prim rând din restul poveştii sau uneori romanului pe care îl vom trăi. De la un singur gând, se ţese următorul şi următorul şi următorul şi am intrat într-un film în care nu mai realizăm că noi suntem de fapt creatorii.

Din ce am observat şi din ceea ce am înţeles, cel mai dificil este să te întorci şi să vezi că tu eşti creatorul, să îţi aminteşti acest lucru.

Îţi voi da un exemplu:

Să zicem că ai planificat împreună cu cineva să vă întâlniţi astăzi, la ora X şi persoana nu apare care va fi răspunsul tău automat?

Mi-a tras ţeapă fraierul sau fraieră, nu? Şi-a bătut joc de mine. Nu şi-a respectat promisiunea. Cum să îmi facă aşa ceva? Toate aceste gânduri, toate aceste lucruri luate personal fără ca măcar să asculţi explicaţia celuilalt de cele mai multe ori, şi chiar şi atunci nu fac altceva decât să îţi slăbească puterea, să te îndepărteze de fapt de la claritatea mentală prin care să vezi că din tine s-a creat acest eveniment.

Am să îţi spun astăzi ceva şi nu îţi cer să mă crezi dar poate cumva te va face să îţi schimbi perspectiva. Dacă acea persoană din exemplul de mai sus nu a apărut, nu te face deloc slab, nu te face deloc nevrednic,  deşi inconştientul ar putea să îţi spună asta, faptul că persoana de mai sus nu a apărut este pentru că decizia ta nu a fost lipsită de îndoială. Tu eşti cel sau cea care nu a vrut cu adevărat să întâlnească această persoană. Tu eşti cel sau cea care nu şi-a trimis acest mesager în viaţa lui într-un anumit moment dat.

Ştiu poate îţi pare ciudat, poate îţi pare că lucrurile nu funcţionează aşa în universul acesta, însă de fapt, întreabă-te dacă nu cumva ai fost condiţionat să crezi că altcineva deţine controlul pentru ceea ce trăieşti, întreabă-te dacă până la urmă poate exista altcineva în afară de tine?

Atunci când te trezeşti dimineaţa, e nevoie să deschizi ochii ca lumea să apară, altfel ea nu apare. Înţelegi ce spun? E nevoie să te trezeşti tu dintr-un vis că lumea să ţi se dezvăluie. Atunci când te-ai născut, te-ai născut singur. De unde ai ştiut unde să vii? În ce loc, în ce familie, în care oraş?

Să zicem că eşti în situaţia de mai sus, sau în orice situaţie în care aparent nu ai primit ceea ce micul eu din interiorul tău a vrut? Întreabă-te: De ce nu ai vrut să se întâmple acest eveniment? Ce îndoială ai avut în legătură cu ceea ce ai vrut? De ce ţi-a fost teamă să primeşti ceea ce aparent ai vrut?

Chiar gândeşte-te pentru câteva clipe! Din cum văd eu lucrurile acum, asta înseamnă să îţi reiei înapoi puterea. Asta înseamnă să fii matur, să nu te laşi condus de copilul rănit asta înseamnă să îţi asumi responsabilitatea deplină pentru ce trăieşti.

Viaţa m-a adus de multe ori în punctul în care nu am primit ceea ce micul eu a vrut şi acum îmi dau seama de ce nu a făcut-o. Îmi dau seama de toate îndoielile, de toate temerile, şi realizez că cele mai mari temeri ale noastre nu sunt că nu vom primi ce vrem ci că vom primi ce vrem.

De câte ori am fost prinsă în intenţie şi asta îndrăznesc să spun că e valabil pentru absolut oricine, am fost de prinsă într-un scenăriu de copil imatur, într-un scenariu în care vroiam lucrurile doar pentru că îmi ascultam o voce interioară de mult apusă.

Nu degeaba se spune că nu primeşti tot timpul ce vrei, că primeşti ceea ce ai nevoie, oare câţi dintre noi vedem clar lucrul ăsta?

Oare cum am putea să realizăm că micul eu este un fals eu dacă viaţa ar permite ca el să îşi îndeplinească toate dorinţele?

În fiecare clipă în care rămân prezenta, conectată cu tot ceea ce mă înconjoară, în fiecare clipă în care nu mă las pradă gândurilor vechi, claritatea este acolo.

În fiecare clipă în care rămân prezenta, toată iluzia dispare, acel mic eu, care de fapt nu mai există de mult dispare şi pacea este acolo.

În fiecare clipă în care îmi ascult inima, intuiţia cum vrei să îi spui, înţeleg tot mai mult că Nu există nimic în afară de mine. Tot ceea ce îmi las pe drum sunt firimiturile lui Hansel şi Gretel pentru a-mi găsi drumul spre Acasă.

Şi acasă înseamnă adevăr, acasă înseamnă pace, acasă înseamnă lumină, înţelegere, acasă înseamnă încredere în existenţa, acasă înseamnă transformare permanentă.

Doar rămânând aici şi acum orice dimensiune devine cu adevărat posibilă, orice experienţă devine cu adevărat posibilă, uneori chiar şi cea dorită. Diferenţa este că locul din care ceea ce vreau ca ceva să se întâmple este diferit. Nu mai vreau lucrurile doar pentru că le vreau, vreau lucrurile pentru că am nevoie de ele pentru înţelegere, pentru conştientizare a cine sunt, pentru reîntoarcere spre pace.

Viaţa este fascinantă atunci când rămâi atent, atunci când laşi deoparte dorinţele imature.

Ce libertate şi uşurare apare în fiinţa ta atunci când înţelegi, ce bucurie, ce linişte!

Te provoc să faci acest exerciţiu. Scrie mai jos un lucru pe care ţi-l doreşti sau ţi l-ai dorit atât de tare dar nu s-a întâmplat. Apoi pune-ţi următoarele întrebări:

Ar fi servit acest lucru la liniştea, conştientizarea, înţelegerea cu adevărat a vieţii mele?

Care au fost îndoielile pe care le-am avut atunci când mi-am dorit acest lucru?

Cine îşi doreşte de fapt să se întâmple şi de ce?

Ce aş obţine dacă ceea ce îmi doresc s-ar întâmpla? Şi nu mă refer la lucrul material, mă refer la starea pe care ai obţine-o?

Apoi închide ochii câteva secunde, deschide-I şi priveşte în jurul tău, dar cu adevărat priveşte, atent!

Lucrurile sunt aşa cum sunt! Ceea ce diferă de fapt e locul din care priveşti!

Recapătă-ţi puterea de creator aducând claritate în mintea ta, în trupul tău, în emoţiile tale.

Nu e un drum care se termină într-o secundă, sau poate pentru unii chiar este, cert este însă că modul în care îţi trăieşti viaţa va fi complet diferit.

Sunt recunoscătoare astăzi pentru lucrurile care nu s-au întâmplat, altfel nu m-aş fi întors către mine să înţeleg o frântură din cum funcţionează acest univers măreţ.

Te îmbrăţişez

Cu iubire, pentru tine, pentru mine, pentru întreaga omenire!