A doua oară când am fost în India, am avut alături un grup de oameni minunaţi care au ales să exploreze India alături de mine.

Fiecare într-o altă etapă a vieţii sale, fiecare minunat în modul său unic, deşi la un moment dat unii din noi nu am putut să vedem asta. Am plecat drum împreună, din diferite colţuri ale ţării, cred că în primul rând pentru că am  simţit în inima noastră că acest drum este unul iniţiatic şi că poartă cu sine lecţii valoroase.

A fost minunat să vezi că oameni care nu s-au cunoscut fizic până atunci, rezonează din atâtea puncte de vedere.  O parte din ei au legat prietenii frumoase care durează şi acum şi cred că fiecare din noi am înţeles de fapt că legăturile de suflet sunt mai puternice decât interacţiunea fizică. Chiar dacă nu ne vedem des, ne purtăm unii pe ceilalţi în suflet întotdeauna şi pentru totdeauna.

Fiind cea care am coordonat grupul împreună cu un prieten bun indian, am învăţat o mulţime de lucruri despre mine şi despre ceilalţi în această călătorie şi în final am înţeles multe despre oameni în general şi modul în care funcţionam.

Când am ajuns în New Delhi , cu trupul obosit după călătorie am primit primele reacţii din partea unui participant care era nemulţumit în legătură cu un lucru. Încărcată  de emoţie, acesta a fost punctul în care am înţeles prima mea lecţie:

Nu este responsabilitatea ta să îi mulţumeşti pe ceilalţi. De cele mai multe ori oameni care găsesc mereu motive de nemulţumire, poartă în interiorul lor multă confuzie şi tristeţe.  Dacă îi acepti aşa cum sunt fără să reacţionezi la reacţiile lor, un spaţiu de vindecare se crează pentru toată lumea.

Iniţial nu am putut să văd cu claritate asta  şi a fost nevoie să eliberez acea încărcătură emoţională( am făcut-o plângând puţin), după care să conştientizez că unele lucruri nu sunt în controlul meu şi nu are sens să mă străduiesc să le controlez doar pentru a face pe plac.

Am stat puţin după această întâmplare cu mine şi am realizat acest lucru, am acceptat şi integrat şi am dat drumul acestei tendinţe. Lucrurile s-au schimbat de atunci, relaţia mea cu acea persoană s-a schimbat. Am fost mai atentă, am ascultat, am încercat să înţeleg de unde vin cuvintele sale şi am putut să văd în sfârşit, copilul minunat din el. Deşi  a fost catalogat ca fiind stresant, că punând prea multe întrebări de ceilalţi oameni din grup de-a lungul călătoriei, înţelegându-I curiozitatea, înţelegând aceste comportamente, am văzut dincolo de ele.  O altă lecţie primită din această experienţă a fost:

Nu te lăsa condus de judecată, nu te lasă amăgit de etichete, ci priveşte cu inima oamenii, înţelegând de ce se comportă într-un anumit fel , într-un anumit moment. Din acest spaţiu de prezenta orice relaţie se schimbă. Când nu ne mai lăsăm conduşi de reacţii inconştiente şi rămânem în atenţie conştientă , armonia între oamenii apare, înţelegerea apare, acceptarea apare, iubirea apare.

Ajungând în Rishikesh călătoria mea interioară a continuat în interiorul grupului. Această tendinţă a mea de face pe plac tuturor a continuat  şi mai târziu am plătit şi preţul. De multe ori nu am fost capabilă să spun adevărul celorlalţi de teamă să nu rănesc în legătură cu modul în care se comportau, de teamă că se vor naşte conflicte, conflicte pe care nu le doream. Am ţinut în mine multe lucruri pe care aş fi vrut să le ţine până când a avut loc un incident. Pe la mijlocul excursiei, mi-a fost foarte rău la un moment dat şi scuză-mi stilul direct dar am vomitat.  Am vomitat cât nu am vomitat vreodată în viaţa mea cred într-o noapte.  Şi o dată cu substanţele eliminate am vomitat toate cuvintele pe care le-am înghiţit până atunci.  Am realizat că explicaţia nu este una de suprafaţa ci cu siguranţă are legătură cu starea mea de atunci. Atunci am înţeles următoarea lecţie:

Indiferent care ar putea fi consecinţele, faptul că nu spui adevărul, nu face bine nimănui. Adevărul spus cu grijă, cu compasiune, nu cu judecată, este spaţiul în care lucrurile se rezolvă. Orice afecţiune fizică ai, mai ales când din punct de vedere medical nu se găseşte nici o explicaţie, are de-a face cu trăirile tale dintr-un anumit moment. Corpul întotdeauna îţi dă un semnal de alarmă că ceva nu faci bine.

Dacă stau să mă gândesc bine şi să concluzionez acum, pot vedea că majoritatea lecţiilor din această a doua călătorie au fost legate de relaţii cu oamenii, de acceptare fără judecată, de înţelegere a celuilalt ca fiind o reflexie a mea, la fel ca şi fiecare experienţă.  Nimic nu este întâmplător. Universul este magic şi dacă deschizi ochii care trebuie, poţi vedea conexiunile cu atât de multă claritate şi nu numai că le vezi dar schimbarea percepţiei din acel moment shimba cursul experienţei cu totul.

Am mers într-o mulţime de locuri minunate o dată cu acest drum. Am fost la minunatele ceremonii de pe Gange pe care le-am simţit înălţătoare, am fost în locul de unde izvorăşte Gangele în munţi, am participat la festivalul culorilor şi ne-am bucurat de o energie minunată în zona munţilor Himalaya în următoarele zile. Sincroniciatile nu au lipsit nici de această dată, Mooji a ajuns într-o plimbare la hotelul unde eram noi cazaţi şi a ţinut un stasang cu noi, ne-a îmbrăţişat şi sufletul nostru s-a mai înălţat puţin.

Un adevărat exemplu de încredere în existenţa am primit de la o femeie minunată care a fost alături de noi. Ea ne-a povestit că ori de câte ori avea nevoie de ceva să se întâmple la firma ei, efectiv se adunau toţi angajaţii şi se antrenau într-o activitate meditativă, aparent banală în aşteptarea existenţei care urma să deschidă drumuri şi să aducă soluţii. Sufletul i se citea în ochii ei frumoşi şi verzi şi figura ei maternă a fost un adevărat balsam pentru suflet.

M-am gândit la multe lucruri în această călătorie şi încă o dată a devenit clar pentru mine că vocaţia mea este să împărtăşesc cu lumea ceea ce conştientizez pe măsură ce trăiesc, misiunea mea este să dăruiesc iubire, atenţie, prezenta şi grija oamenilor dincolo de poveştile lor, de stătut, de nume, de naţionalitate. A devenit clar pentru mine că atunci când viaţa devine doar supravieţuire nu are absolut nici un sens şi nu îţi poate aduce nici o împlinire.  Am înţeles că:

Atunci când pui iubirea pentru omenire, pentru divin mai presus de orice, divinul se va arăta tot mai mult în chip de om în calea ta. Atunci când te îndrepţi spre sufletul tău, universul îţi deschide calea să vezi tot mai mult că ai în interiorul tău pacea, iubirea, siguranţă pe care poate ai căutat-o toată viaţa în oameni, experienţe, sau locuri.

După două săptămâni minunatul grup cu care am fost s-a întors acasă, însă eu am rămas pentru a face cursul de instructor de yoga.  Am simţit ca şi cum totul a fost premergător acestei călătorii pentru mine. Zilele pe care le-am petrecut la curs au fost revelatoare din multe puncte de vedere, am înţeles ce este yoga cu adevărat şi am continuat să rămân deschisă spre viaţa, aşa cum ea a continuat să mă uimească cu magia ei.

Într-una din zile am  simţit să nu merg la clasele de yoga pentru că am vrut să merg la satsang cu acelaşi Mooji. Şi pentru că într-un fel acest loc parcă favorizează să îţi asculţi inima mai mult, am pornit dimineaţa către ashramul unde avea loc întâlnirea. Îmi amintesc şi acum vântul cald care îmi mângâia fata pe podul Laxman Jhula din Rishikesh. Simţeam că sunt exact acolo unde trebuie şi am înţeles atunci:

Dincolo de orice constrângeri, dincolo de orice planificare, atunci când îţi urmezi vocea sufletului nu greşeşti niciodată. Megand în dans cu conştiinţa eşti întotdeauna la locul potrivit la timpul potrivit. În interiorul tău simţi întotdeauna ce este ecologic pentru tine de făcut, doar ca apoi apare mintea şi îţi pune piedici de multe ori. Ascultă-te mai mult pentru că în tine se afla calea către armonia pe care o cauţi. Libertatea de a fi tu, de a face ce simţi este adevărata ta natură. Restul sunt doar poveşti .

După ce am participat la satsang la ieşire, am întâlnit unul dintre profesorii de meditaţie prin dans exact la poarta ashramului care s-a oferit să mă conducă înapoi la hotel. Discutând am descoperit că era ziua internaţională Osho aşa că am băut un ceai şi apoi am mers prin Rishikesh împărţind dulciuri oamenilor. Nu ştiu să scriu în hindusă dar îţi spun că îmi amintesc şi acum ce am spus:

‘’Ek ladu apkelier’’. Margand prin Rishikesh dăruind un zâmbet şi dulciuri unor oameni mi-a umplut sulfetul de bucurie. Că viaţa ne-a pus în acelaşi loc din nou, pe mine şi pe aces tom cu siguranţă nu a fost întâmplător. Am devenit prieteni, a venit după doi ani în România şi a ţinut evenimente şi va veni în curând din nou. Am învăţat enorm de multe de la acest suflet. Încrederea lui în existenţa din nou  a fost primul dintre ele. Libertatea a fost cel de-al doilea. Prezenţa a fost cel de-al treilea.  AM simţit că ne-am întâlnit pentru a ne susţine reciproc în procesul de  descoperire de sine încă de la început. Şi aşa a fost şi este şi astăzi. Am înţeles încă o dată că:

Viaţa îţi aduce în cale oameni care să te susţină în procesul de descoperire de sine întotdeauna. Unii o vor face prin încurajare, alţii  îţi vor provoca convingerile, de alţii te vei simţi poate rănit, iar atunci când v-aţi făcut rolul unul pentru celălalt poate că distanţa fizică se va instala între voi, în schimb dacă te uiţi atent în suflet, vei vedea că porţi acel om cu tine pentru totdeauna. Întâlnirea cu acel om face parte din cine eşti astăzi. Nu există nici o distanţa reală între tine şi el.

Simt cumva că sunt atât de multe binecuvântările pe care le-am primit pe pământul Indiei însă asta nu înseamnă că nu simt la fel şi în România sau oriunde altundeva. În schimb ce face India pentru tine este să îţi favorizeze vederea. La mii de kilometrii distanţă, lăsând în urmă toate poveştile, un spaţiu sacru se deschide. Poate că este energia atâtor iluminaţi a căror cenuşa a fost împrăştiată în vânt pe Gange, poate că este vibraţia ridicată de acolo datorată rugăciunilor şi meditaţiilor care au loc zilnic, poate că sunt munţii Himalaya, sau poate că eşti tu, cel care îşi dă voie ca măcar pe parcursul acestei călătorii să privească către interior. Cert este ca un astfel de drum, oricum ar fi el, îţi dă această senzaţie şi cuvintele ‘’Sunt binecuvântat/a’’  . îţi răsună în minte.

Eu simt în inima mea că India mă cheamă din nou . Calatoria din octombrie 2020 este aproape de a fi anuntata.

Ramai aproape.

Eu te îmbrăţişez cu toată inima şi crede-mă, meriţi să vezi magia vieţii.  Nu neapărat în India, oriunde.  Dar îţi spun din suflet că acest loc are ceva, ceva inexplicabil care te schimbă şi clar te schimbă în bine.

Namaste!  Fii binecuvântat!

Cu iubire, pentru mine, pentru tine, pentru întreaga omenire